Farmacist, fost detinut politic

1. „Copilaria fara tata a fost ca aceea cu o mama foarte buna”

Cum va numiti?

Mihaescu, Mihaescu deci nu e „i”. Mihaescu Bogdan.

Când v-ati nascut?

În 29 decembrie 1924. În Oradea Mare.

Povestiti-mi despre copilaria dvs.

Am fost numai eu cu mama. Când aveam doi ani tata s-a împuscat. Nu stiu de ce. N-a spus nimic desi se iubeau grozav, ma iubeau si pe mine. El s-a împuscat. Poate ca mama n-a vrut sa-mi spuna de ce. Poate ca ea stia si n-a vrut sa-mi spuna, nu stiu. Stiu doar ca aceasta femeie nu s-a mai casatorit si nici alt barbat în casa noastra n-a mai intrat cu gânduri de casatorie, de curte sau de asa ceva.

Unde ati facut scoala?

Scoala? Clasa a I-a primara. Mama…eram numai noi doi. La gradinita era prietena cu profesoara de gradinita unde umblam eu. Prietena de familie. Noi mergeam pe la ei, ei pe la noi. Când am terminat gradinita nu stia ce sa mai faca mama cu mine ca eu nu trebuia sa merg la scoala. Ca eu m-am dus la gradinita de buna voie ca sa aiba grija cineva de mine în timp ce ea îsi face profesoratul. Scoala primara era în curte cu liceul unde era mama profesoara. Si atunci au aranjat între ele sa ma primeasca si pe mie în clasa I-a primara, la dânsa. Si dânsa tot atâtea ore statea cât statea si mama la scoala. Ma lua si mergeam acasa. Pentru asta am facut scoala cu un an înainte de sapte ani ca pe vremea aia la sapte ani te primea la scoala. Mi s-a dat si premiu.

Cum a fost copilaria fara tata?

Copilaria fara tata a fost ca aceea cu o mama foarte buna. Faceam gospodarie cu dânsa. O ajutam la gospodarie si la curatenie si la gatit. Piata o faceam singur. Cosul mi-ajungea si pe pamânt. Eu cu mama.

Si liceul?

Liceul tot în Turnul-Magurele l-am facut dar dupa clasa a V-a de liceu mi-a placut mie aviatia. Si am început vara, în vacanta de vara în fiecare an, am început cu zborul fara motor vreo doi ani sau trei apoi zborul cu motor si când am terminat liceul în clasa a VIII-a am avut si eu dreptul sa port costum particular. Restul trebuia sa port costum de liceu. Si când am ajuns acasa ma astepta un plutonier major a carei fata era eleva la mama. Tinea la mine. Zice: „eu am tinut acesta ascuns ca au vrut sa vi-l dea înainte de a termina si n-am stiut cum sa-l tot ascund, sa nu-l vada ofiterul ca sa nu va ia si sa terminati liceul”. Eram chemat la armata. Se stia ca termin liceul si venise ordinul de chemare la armata fiindca eram pilot. Aveam brevet de pilot. Am fost la Flotila 1 Vânatoare, la Pipera. A fost ceva groaznic ca nu mai aveau carburanti decât pentru avioane si aeroportul nostru era jumatate militar, jumatate civil al Bucurestiului. Si acolo era o padure deasa si acolo s-au adunat toti nemti, au îngropat avioanele pentru ca nu mai aveau nici ei cartuse pentru pusca si mitraliera si au îngropat avioanele pâna ieseau mitralierele la nivelul pamântului cam la o palma si nu te puteai apropia de el în padure ca te curata. Si au venit americanii cu avioanele lor, bombardierele, le ziceam noi într-un fel în vremea aia. Au venit si au bombardat Baneasa asa ca fugeam românii amestecati cu nemtii, fugeam de acolo ca erau cred ca în jur de vreo doua sute de avioane. Curgeau bombele pe padure. Veneau valuri, valuri. Fugeam amestecati si dupa ce scapam din zona periculoasa atunci îi luam pe nemti, le luam armele, îi luam prizonieri. Apoi am plecat acasa…ca nu terminasem eu doi ani de armata, numai sase luni. M-au trimis acasa si mi-au zis c-o sa ma mai cheme. Dar nu m-au mai chemat niciodata si am ramas cu armata facuta asa si când am terminat facultatea de farmacie mi s-a dat carnet de ofiter, de locotenent.

Unde ati facut facultatea?

La Cluj. Mi-a placut farmacia pentru ca faceam chimie, foarte multa chimie. Dupa ce am venit din detentie mi-am dat doctoratul în farmacie dar nu mi l-au dat practic dar dupa lege e dat. Legea era pe vremea aceea ca daca în doctoratul respectiv exista un brevet de inventie si am brevetul de inventie, de inventator, pe perete acasa, daca exista brevet de inventie înseamna ca ai luat doctoratul. Dar pentru ca eu fusesem închis în perioada asta profesorul mi-a rupt teza. Pe urma am vorbit cu asistentele si cu seful de lucrari care erau colegi cu mine care stiau ca eram sef de promotie. Domnul Ciocanelea tot lauda teza de doctorat si era fericit si într-o zi a zis ca nu face doua parale si a rupt-o în bucati. Cred ca partidul s-a bagat ca eu fusesem închis.

2. „Aveam fobia politicii ca pâna la urma sa ajung detinut politic”

Ati avut opinii politice în timpul facultatii?

Nu. Din cauza asta eu am mai fost la puscarie si în timpul liceului. Nu a facultatii, a liceului. A fost rebeliunea. Directorul liceului nostru era legionar si a facut tot liceul legionar. Se duceau la…numai Mihaescu nu mergea. Plecam, cum se terminau cursurile, acasa. De ce? Pentru ca mama mi-a spus ca: „orice sa faci în viata eu te scap. Numai politica sa nu faci” Asta a fost scoala mamei si v-am spus: între mama si mine era o legatura asa de strânsa încât eu nu am niciodata sa trec peste ce mi-a spus mama. Directorul liceului s-a suparat ca n-am luat parte la rebeliune, întelegeti? Si, ca pedeapsa, toata lumea pleca acasa dupa orele de liceu numai eu eram bagat într-un depozit si doua ore trebuia sa stau acolo si eram închis. Încât eu stiu închisoarea din timpul liceului. A ramas în liceul, singura, profesoara de chimie si cu mine. Ea la catedra, eu în banca. Restul, tot liceul, au plecat cu legiunea la rebeliune. Sigur ca pe urma au avut nenorociri ei si am avut eu noroc ca a fugit directorul, care era seful legionarilor si nu mai trebuia sa fiu închis împreuna cu maturile si cu caldarile. În timpul rebeliunii au iesit afara si când a venit armata au luat-o la fuga toti, nu s-a tras, nu s-a facut nimic. Au cântat cântece legionare dar nu s-a tras foc de arma. Iar eu am suferit vreo doua luni de zile. Poate ca eu mergeam de frica, poate ca ma înscriam si eu în Legiune dar de frica mamei…Nu-mi placea si aveam fobia politicii ca pâna la urma sa ajung detinut politic.

Cum a fost viata studenteasca la Cluj?

Splendida. Când vin aici, la Berar, rar beau o bere ca nu-s bautor dar m-am dus la Berar si m-am dus la cei care conduceau sectia de la Cluj. La început eu am locuit cu baiatul protopopului de la Satu-Mare care a ajuns mitropolit la Iasi si acolo e îngropat, în curtea protopopiatului si avea trei baieti si eu eram prieten cu toti trei. Dar cel mai mic era de o vârsta cu mine si cu el am locuit împreuna si cu înca un prieten care a fost doctor la Bucuresti la Spitalul Fundeni. A fost directorul spitalului. Noi locuiam la o casa darâmata pe strada Manasturului unde e fabrica de bere în jos. Pe o parte e fabrica de bere si pe cealalta e facultatea de medicina veterinara. Si acolo sus era o casa care era darâmata de bombardament. Numai o camera mai avea care avea numai un colt darâmat de bombardament si noi trei am zidit coltul ala si ne-am mutat acolo. Nu prea aveam ce mânca…mai furam…atunci furam dar nu stiam noi ca furam. Când ne lovea prea tare foamea aveam o undita si puneam porumb pe undita si puneam pe malul râului, ca era un râu care curgea pe lânga noi si venea rata si mânca si înghitea…am mai facut si de astea. Ce sa faci, ca muream de foame. Asta a fost în primii ani de facultate. Pe urma mi-au dat cantina. Pe urma m-au numit asistent universitar înca student, fara sa fiu preparator, direct asistent. Profesorul avea nevoie de asistent în farmaco-dinamie, este felul de a actiona al medicamentelor. Actiunea medicamentelor. Cam asta era materia unde am fost numit. Nu prea aveam din ce trai. Mergeam cu astia doi noaptea sa descarcam vagoane cu cartofi, faina, lemne, carbuni. Asa am trait primii doi ani de facultate.

Ati spus ca viata studenteasca a fost splendida.

Splendida. Dar ce credeti ca mi-a fost urât? Nu, râdeam…”bai, ce facem, ce mâncam…” Pe urma s-au dat burse dar nu bani. Îti dadea mâncare dimineata, la prânz si seara. M-au numit asistent universitar însa n-a tinut mult pentru ca l-au mîncat pe profesorul cu care lucram.

Cum vedeati dvs. în anii studentiei evenimentele politice care se petreceau în România?

Nu ma interesa. Daca va spun ca atât faceam: câteodata, când mai eram cu gramada, erau batai între unguri si români, mai ales noaptea se bateau. Mai ma luau si pe mine baietii, puneam patefon pe umar si mergeam prin Cluj ca atunci erau batai permanente ca era imediat dupa luarea Ardealului înapoi, la români. Si mergeam si cântam „Desteapta-te, române” iar daca ne atacau iesea cu bataie. Ne bateam ca chiorii. În general însa venea politia si tot pe noi ne ajutau ca era deja România.

Si atunci cum de ati fost arestat daca n-ati avut aproape nici o legatura cu politica?

Pai, m-am întrebat si eu. Vreti sa stiti cum a fost procesul meu? Am lucrat un timp la Tohan. Era o infirmerie cu vreo trei, patru paturi ca Tohanul avea pe vremea aceea un numar foarte mare de muncitori. Mi-au dat sa le fac si laboratorul medicilor si plateau jumatate de norma si ei. Eram farmacist sef cu toate ca nu aveam femeie de serviciu sau alt farmacist dar eu eram sef. Era râsul lumii. Acolo mai vorbea lumea una, alta, dar eu nici politica nu vorbeam. În final, daca vreti sa va spun, m-au luat si am fost acuzat ca am dus discutii dusmanoase. Ca sa-mi deschid farmacie. Ca eu totdeauna asta ziceam: „Doamne, m-am facut farmacist si as vrea sa am farmacia mea nu sa-mi dea…” ca aveam salarii de mizerie si aveam deja un copil si era greu dar nu mi-am exprimat niciodata ceva împotriva statului. Eu îmi vedeam de treaba ca aveam destula. Sotia era si ea chimista tot în Tohan. Si m-au luat. Dar ma întrebam de ce m-au luat. Pâna când m-au dus la ancheta. La ancheta zice: „ei, când îti deschizi farmacie?”, „pai, eu am vrut sa-mi desschid când se va da voie, când se va da voie”, „dar cu cine ai stat de vorba sa deschizi farmacie?”, „cu nimeni ca eu nu fac politica”, „ba da, ca esti un tâlhar…” lectia lor, stiti dvs. Pâna la urma mi-au spus: „dumneata vrei sa schimbi regimul”, „eu sa schimb regimul? Pe mine nici nu ma intereseaza cine-i la putere, nici nu stiu”. Eu nu m-am dus niciodata la marsurile lor, nu m-a înscris nicaieri. Pâna când m-au dus la proces. Nu m-au batut, n-am primit o palma. La proces am fost acuzat ca am dus discutii dusmanoase, ca am vrut sa-mi deschid farmacie si ca am vrut sa se schimbe regimul. „Dânsul v-a auzit când ati zis acest lucru”. Mi-au aratat unul zdrentaros, nenorocit, strâmb si prost. Am tacut din gura si se scoala avocatul si zice: „Îmi dati voie sa pun o întrebare martorului acuzator? Sunt douazeci de oameni”…ca erau douazeci în boxa. „Sa-mi spuie care este domnul cu care a avut dânsul discutii ca a vrut sa-si deschida farmacia”. Eu eram în primul rând, în mijlocul rândului, în fata. S-a uitat boul, a trecut pe lânga mine si nu m-a vazut. A tipat la el judecatorul: „dar nu-l vezi?”, „Nu-l stiu domnule, ca eu nu l-am vazut niciodata în viata”, „nu mi-ai spus mie ca…”, „nu stiu domnule, asa mi s-a spus ca daca nu spun ma ia si pe mine”. Acesta a fost tot procesul. Si atunci a scris ca am dus discutii dusmanoase si cu asta am fost sase ani condamnat.

Si unde ati fost sase ani de zile?

La început am fost în Bucuresti, la…nu stiu ce puscarie era aia. Pe urma ne-au dus la Jilava, vreo doua, trei luni. Pe urma au venit într-o noapte si ne-au luat în doua masini de dus pâinea, dadeau animalele cu picioarele ca sa ne îndese mai tare. Ne-au luat vreo trei, patru sute de oameni în doua masini de dus pâinea. Pâine scria pe ele, asta stiu. Era noapte si ne-a dus la Balta Brailei. Si am lucrat la Balta Brailei vreo sase luni. Am intrat în puscarie în 1958 si am fost eliberat în 1962, imediat dupa anul nou. Am venit cu zapada din Grind, ca între timp ne-au mutat de la Balta Brailei ca a venit iarna si nu se mai putea lucra pamântul. Si atunci ne-au dus în Grind si la Periprava. Jumatate dintre noi asa îi alegea: era comisia de securisti si un medic între ei. Dar eu pe medic l-am cunoscut ca era brasovean. Eu lucrasem la mama acestui medic securist la o policlinica pentru copii. Si la policlinica pentru copii era directoare doamna doctor Daghie iar acest doctor securist era fiul dânsei. Acest doctor m-a vazut si m-a recunoscut. Si mi-a adus o carte tradusa din limba americana, de farmacologie, de tratamente ale bolilor. A venit special acolo si i-a spus comandantului: „asta sa i-o dati farmacistului si dânsul sa fie farmacist”. Va spun cinstit, n-am primit nimic acolo. Era o colonie de inapti, de nenorociti. Acest doctor Daghie a venit în control ca el era medic securist. Nu mi-a zis nimic decât ca el mi-a adus o carte. Unde e acum, habar n-am. Dar mi-a dat aceasta carte care mi-a prins foarte bine ca am învatat-o si cu asta am intrat la doctorat, când am venit.

Ati vrut sa va dati doctoratul imediat dupa eliberare?

Nu, nici nu-mi placea. Eu aveam foarte multi turnatori lânga mine. Când mi s-a dat farmacia în primire n-aveam medicamente decât câteva aspirine, doua sticle de sirop de tuse, multa hidrazida pentru cei tuberculosi. Alea erau, în general, mai multe ca se puneau la kg. Si ele se mai frecau între ele. Eu n-am mâncat toata mâncarea pe care ne-au dat-o. Nu puteam s-o manânc. Ajunsesem un târ. Ma obligau sa manânc atâta cât sa pot trai. Si restul mergeam în infirmerie sa vad care era mai slabit si le dadeam jumatate din portia mea. Foarte multi erau tuberculosi. Si aceasta hidrazida, pilulele care erau în plus…eu întotdeauna numaram. Numaram pilulele, stiam ca trebuie sa predau ca sa fiu trecut pe lista ca am predat o mie, cât era socotita sticla dar gaseam 17, 18, 25 în plus. Si eu mai strecuram câte una, doua la cei mai bolnavi. Ce puteam face. Când am fost eliberat…înainte de anul nou a venit la mine doctorul acesta, la mine în farmacie ca avea dreptul sa intre pentru control. Îmi zice: „iertati-ma ca am venit sa va iau cartea dar dvs. astazi plecati”, „nu plec azi”, „va spun ca eu am semnat plecarea dvs. astazi”. Aveam vise de premonitie. Dinainte stiam când mi se va întâmpla ceva rau si ceva bine. Si am visat ca trebuia sa plece unii dar eu, nu. Nu eram între ei. „Domnule, nu ma fa de rusine ca eu am semnat lista si i-am dat-o comandantului”, zice „vor fi patru sau cinci care sunt mai periculosi care vor fi dusi în puscarii”, „poftim cartea, v-o dau cu placere dar îmi pare rau ca o sa mi-o aduceti înapoi”. Si a plecat cu cartea. Dupa o jumatate de ora toata lumea îsi lua sarsanalele, zdrentele, si începe sa citeasca comandantul. Ca am avut un comandant foarte corect, sever dar corect. Apropo, fac o digresiune. Eu dadeam laptele la cei bolnavi. Si mi-a spus sa fiu atent ca mi se da dupa numarul care se da de medici. Atâtea kg. Zice: „daca banditii astia…” banditii astia erau sergentii pentru comandant. Asa mi-a spus. „Daca va fura dvs. raspundeti si veti fi pedepsit”. Domnule, chiar s-a întâmplat. Trebuia sa-mi aduca unsprezece kg de lapte dupa numarul de bolnavi si mi-au adus vreo opt kg. Eu am spus: „domnule, eu nu preiau laptele, eu nu-l preiau”. Dar pentru asta ma scotea din colonie dimineata, el venea pâna aproape de casa administratiei. Începe sa ma înjure: „pun câinele pe tine” ca avea câine care ne pazea când eram afara din colonie. Si a asmutit câinele pe mine. Si eu m-am aruncat, m-am culcat jos si am început sa tip: „domnule comandant…” ca eram la vreo douazeci de metri. Si comandantul a venit, a întrebat ce se întâmpla iar eu i-am spus ca îmi da laptele lipsa. Mi-a zis sa iau atâta cât am. A dua zi era îmbracat civil cetateanul si umbla cu oile pe câmp ca mi-au spus cei din colonie ca l-a dat afara a doua zi. Da, comandantul Adachie. A fost corect.

Ce s-a întâmplat cu dvs. dupa ce ati iesit din închisoare?

Ce s-a întâmplat? Mi-am gasit nevasta ca a divortat. Era ea cam curvistina. Noi ne-am încurcat când eram studenti dar ea nu mai era virgina dar a ramas gravida iar eu, ca sa-mi fac datoria, am luat-o. Spre exemplu, s-a îmbolnavit copilul. Eu mergeam cu el la spital, era pe moarte, ea mergea cu seful. Acum este la Cluj. Eu am bagat-o, datorita mie ca eram asistent universitar. Am gasit-o ca a dat divort. Nu am stiut. Când am ajuns acolo mi-a spus taica-sau ca a divortat. Eu m-am gândit ca poate vrea sa repare casnicia ca erau doi copii acum, baiatul care era la scoala, prin clasa a V-a, si fetita. Când m-a arestat aveam doi copii. Ne-am asezat la masa. Si baiatul zice: „nu-mi place mama, mâncarea asta. Da-mi alta mâncare.” Si eu îi spun: „Alin, nu exista. Ce manânca toata lumea aia manânci si tu. Altfel vei fi pedepsit” iar nevasta-mea zice: „n-ai drept sa pedepsesti, tu nu mai esti în drept pentru acest copil”. M-am sculat, am luat servieta în mâna si am iesit din casa. Si am dormit câteva saptamâni pe Tâmpa, pe banca. Si m-am dus la serviciu, am cunoscut pe unul, pe altul, mi-am facut rost de o camera si pe urma am cunoscut-o pe actuala sotie.

A fost greu sa va refaceti viata?

A fost foarte greu. Dar când m-am întors sa stiti ca atunci când am intrat în farmacie am fost cel mai bun farmacist. Însa eram permanent urmarit si când am început sa-mi dau doctoratul atunci au început…A venit director o lepra care a început sa bage fitile peste tot cum ca eu fur din farmacie. Noroc ca aveam o membra de partid, o colega acolo si care stia ca fura însasi sefa farmaciei. Mie nu-mi dadeau sefie pentru ca fusesem detinut politic. Însa sefa farmaciei fura zahar, fura tot ce mergea. Dispareau medicamente. Si toate le dadea pe mine. Între timp ma cheama farmacistul sef si-mi spune sa ma pregatesc ca voi fi sef tehnica si organizare farmaceutica, ca a murit cutare. Si eu i-am spus sa nu ma puna ca eu am numai opt ani de farmacist si colegii ma vor mânca. Si atât m-au tot mâncat pâna când a murit seful de la oficiu farmaceutic. Mi-era frica pentru ca eu deja îmi dadeam doctoratul si eram cel mai mare în grad. Pe chestia asta m-am mutat la Galati. Si acolo am dat peste astia de la partid care iar au început sa ma manânce. Apoi am venit înapoi si am luat în primire farmacia de pe centru, Sân Petru. Am dat afara asistenta care era o nulitate si nu vroia sa munceasca nimic. Când am predat s-au agatat de mine, de ce am iesit plus. Dar acolo se folosea foarte mult un medicament, Sinerdol, pentru TBC-isti. Si trebuiau sa fie 12. Mi-au spus ca îmi fac proces ca am avut plus. Aveam masina. Am luat masina si m-am dus la oficiul farmaceutic si le-am spus: „imediat veniti cu mine. Sa nu va mai legati de Mihaescu, ca Mihaescu fura. Daca nu mergeti ma duc la Militie si cer un ofiter de militie sa-mi faca inventarul si îi arat ca am plus, am plus, da.” A venit cu mine si le-am aratat ca un pachet de Sinerdol are sticlute în plus. De la un singur pachet de douazeci de flacoane de Sinerdol am gasit doua’spe bucati în plus.

Cum v-ati dat doctoratul?

Nu mi-au acceptat teza fiindca eram fost detinut politic. Am trimis carti postale cerându-le informatii despre domeniul meu la tot felul de cercetatori. Am trimis, cred, ca peste o suta de carti postale în toata lumea. Numai din doua tari nu am primit: rusii si Noua Zeelanda. Unii mi-au trimis carti întregi, altii au trimis numai parti ca eu scriam ca lucrez la o teza de doctorat si vazând în revista cutare ca se ocupa cu ceva aproximativ cu a mea am cerut sa-mi trimita. Unii mi-au trimis numai scrisori, altii lucrari întregi. Numai rusii n-au trimis.

Când ati venit în Brasov?

Brasov? Am venit în Brasov atunci când m-am casatorit cu fata asta care era brasoveanca. Mi-am facut mutatia la Brasov. Pe atunci nu existau blocuri, s-a schimbat tot Brasovul. Nu va spun ce schimbari mari am gasit când m-am întors din detentie. Aproape nu mai stiam pe unde sa merg. Nu s-a schimbat asa cum as fi dorit eu. Mie imi plac mai mult casele înalte, nu blocuri, cu verdeata, cu gradini, cu teren si asa mai departe.

Cum l-ati întâlnit pe Iuliu Maniu?

Când eram la Satu-Mare am plecat de la farmacie ca sa ma duc la scoala ca eram si profesor. Atunci s-a deschis, imediat dupa plecarea ungurilor, primul liceu românesc din Satu-Mare. Si m-au numit profesor de chimie. Eu fiind farmacist mi-a dat voie si chiar m-au rugat sa ma duc profesor. Odata, când mergeam pe strada, vad lume multa într-o curte. Si intru în curte si întreb cine e cel care tine discursul. Si atunci mi se spune ca e Maniu. Si a fost ultimul discurs al lui Iuliu Maniu, dupa aceea a plecat la Bucuresti. Pe urma a venit un elev din clasa a VIII-a la mine si m-a întrebat ce caut acolo dar eu stiam ca e jidan si deja începuse comunismul jidanesc. I-am zis ca am venit si eu sa vad de ce e atât de multa lume. Si atunci am plecat si eu. L-am ascultat pe Maniu aproape vreo trei sferturi de ora. Spunea de partea agrara a tarii, ca putem trai foarte bine, ca nu ne trebuie straini în tara, sa nu uitam ca suntem români, sa nu ne uitam credinta desi Iuliu Maniu era greco-catolic.

Cum credeti ca a fost viata dvs.?

Am avut o viata foarte grea.

Credeti ca a existat vreun moment în viata dvs. când ati luat o decizie gresita care sa va fi marcat pentru totdeauna?

Da. Dar, iertati-ma, nu v-o spun. Este dupa venirea mea din detentie…fiindca dormeam pe câmp a trebuit sa ma casatoresc cu cineva. N-am avut ce sa fac pentru ca eram pe strada.