Și acuma să vă povestesc o anecdotă, care este foarte semnificativă. Anul 1939-1940 era începutul nebuniei cu originile etnice și la început a mers foarte lejer și balcanic. A venit de la primăria municipiului o brigadă din doi oameni cu o fișă imensă și cei doi conţopiști ne-au stabilit originea etnică. Mama mea are un bunic german, un bunic maghiar, o bunică franţuzoaică și o bunică hanacă. Hanacii sunt un fel de pemi de lângă Bolomuz. Apoi ei s-au ?scărpinat la cap?, ce să facă, ce să decidă, și în fine au decis-o ca fiind nemţoaică, fiindcă tata tatălui ei era neamţ. Tatăl meu este iarăși din Bacica de lângă Dunăre, între Dunăre și Tisa. Bacica era un orășel foarte colorat. Zâmbind au început să spună și ei. Bunicii care tot așa erau, amestecaţi, dar dat fiindcă tatăl tatălui era maghiar, pe un principiu paternalist, patriarhal, au stabilit că tata este tot ungur. Nu uit fiindcă ?văd? și acum ?poza? tipului care era șeful brigăzii, care era cu un creion chimic în mână și cu un arc mare dorea să-l pună în buzunar, și când era cu creionul sus, zice celălalt: ?Stai domnule, mai e și copilul!?, la care tipul a lăsat să cadă creionul și disperat s-a uitat la maică-mea și zice: ?Doamnă, dumneavoastră l-aţi făcut, spuneţi-mi ce e, fiindcă eu nu mă mai descurc!?.