Acuma avem un nivel în plus, căci am vorbit de unitatea aceasta a vecinilor, iar peste aceasta și în intersecţie cu acestea sunt societăţile civice, pe care bisericile le-au patronat, dar și societăţi lumești. Și acestea erau de diferite religii, de diferite naţionalităţi, de diferite preocupări, de diferite stări sociale, clase. Cei de la căile ferate au avut asociaţii foarte puternice, metalurgii. Timișoara a avut și o industrie metalurgică puternică. Erau deci aceste societăţi. Timișoara a fost și un oraș comercial.

(Se făcea navigaţie pe Bega?) Evident, grâul s-a adunat aicea și a fost dus pe Bega până în Germania pe șlep. Șlepul este un vas remorcat.

         Apropo de această navigaţie pe Bega, pe vremuri, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, unele fete din Viena au fost îmbarcate pe niște vase, care s-au numit destul de brutal hurenslepe, vase de curve și au fost aduse la Timișoara, capitala. (Numai aici?) Păi, aicea, mai ales că între timp nu aveau unde să se oprească. Era o zonă ca și Australia. (În ce an?) Sfârșitul anilor 1700. Deci strămoașele noastre nu sunt toate chiar spiţă nobilă, cu toate că astăzi știm cât de ridicol e când auzi că se vorbește că fiecare provine dintr-o familie de foști proprietari, de foști moșieri, dar de unde atâtea moșii și atâtea proprietăţi, câţi descendenţi sunt acolo. Cum pe vremuri fiecare încerca să demonstreze originea muncitorească, acuma fiecare încearcă să demonstreze că are la origine o familie înstărită. E frumos să ai un strămoș respectabil, dar important este să demonstrezi tu ce ai făcut. Eu zic că noi, timișorenii, am demonstrat ce am putut să facem, cu toate că, repet, acum 300 de ani orașul a fost sat-oraș, cu personaje foarte dubioase, cu militari trecuţi în rezervă, declasaţi, fugiţi din toată lumea, dar nu aceasta contează, cum nici originea etnică nu contează. Contează ce faci, unde ajungi și uite că noi am ajuns aicea.

Acest oraș comercial este vrei nu vrei și deschis, căci oamenii călătoreau. De exemplu erau comis-voiajori, erau oameni care însoţeau trenuri marfare, ca paznici sau cu funcţii superioare, să predea actele, să predea marfa până în Franţa, Germania, Italia, unde au ajuns și evident că acești oameni au văzut multe lucruri și răspândeau tot ce-au văzut, venind acasă.

Iarăși un loc care nu mai este acum, era rondoul, unde este Piaţa Iosefin, pe numele vechi Bulevardul Dragalina, pe unde merge tramvaiul 2 și unde este strada Văcărescu, unde-i Psihiatria. Unde se intersectau la mijloc, acolo era o clădire mică, rotundă, unde la început a fost lăptăria orașului. Și acest lucru este remarcabil, căci orașul a fost foarte sensibil la problemele sociale, la înzestrarea populaţiei, la rezolvarea de exemplu a problemelor alimentare, sanitare și așa mai departe. Orașul a avut o lăptărie pe Calea Lugojului, unde nu știu care motel e acuma, a fost lăptăria orașului, pe vremuri și această lăptărie a avut în mai multe locuri puncte de desfacere unde s-a vândut un lapte cinstit, bun, standardizat, cu anumite norme și relativ ieftin. Această lăptărie deja pe timpul războiului s-a desfiinţat și nu s-a mai refăcut.