Rondoul, care de fapt era o clădire hectagonală, dar părea numai rotund, era un hectagon, avea bază hectagonală și s-a transformat într-un mic cafebar, unde s-au adunat cei din zonă, mai ales pensionarii, care n-au avut ce face și s-au adunat la o cafea, au stat la taclale ore întregi și povesteau și încă în anii ?60 ai putut asculta acolo povestirile. (Dumneavoastră mergeaţi acolo?) Eu am condus practica pedagogică în școala generală, aflată pe colţul străzii Văcărescu și în pauză m-am dus jos să beau o cafea și atuncea am devenit atent la ?fenomene?. Oamenii povesteau cum a fost când au însoţit nu știu ce transport de vite în Viena, nu știu ce textile s-au dus până în Paris. Era foarte teribil ce a spus, fiindcă a explicat că venind acasă, prin Elveţia, nu te-ai putut opri, să faci escală numai o zi sau două, căci venea imediat poliţia elveţiană și te-a somat că n-ai viză. Și știu că așa era.

Revin acuma la ideea aceasta, că din 1929 a început ?căderea? bruscă a acestui spirit de toleranţă, de înţelegere și s-a restrâns foarte mult. Aceste societăţi s-au autodesfiinţat, iar activitatea lor a fost îngreunată cât se poate de mult. Acest spirit european, nu ?spiritul Timișorii?, ci spiritul unei Europe liberale, de a fi europeea, s-a restrîns la câteva locuri, la familii, cercuri de cunoștinţe și la anumite școli. Eu am avut noroc, că am crescut într-o familie, cum se zice de liberi cugetători, freidenker, care nu s-a afiliat nici unei dogme, nici religioase, nici politice. Mama, care a murit în 1986, când era pe moarte, a făcut un bilanţ al vieţii sale și a zis odată: ?Eu nu știu cum s-a întâmplat, dar noi totdeauna am stat pe partea cealaltă a baricadei?. Deci niciodată nu ne-am ?aliniat? stăpânirii curentelor la modă.

Tatăl meu a fost un mare prieten al artei. I s-a făcut și un bust, de către Rubletzki, care era un polonez. Tabloul cu acel peisaj de Caraș, este făcut de Albert Krausz, care a fost evreu. Peisajul acela furtunos, întunecat, din mijloc, a fost făcut de Sebastian Rotschilk, un neamţ; peisajul acela cu vaci, porţiune dintr-o pădure, a fost făcut de Pál, un ungur; tabloul acesta e o porţiune riverană dintr-un fluviu, cred că de Szarosi pictat.

(I-aţi cunoscut pe cei care au pictat tablourile acestea?) Da, păi au umblat la noi în casă, au trăit la noi mult timp, căci au fost musafiri aproape zilnici. Nu ne-a interesat cine ce etnie sau ce religie are, nici măcar atitudinile politice nu ne-au interesat, dar erau prieteni cu taică-meu. Politnik Iuriu, care de fapt era slovac, ca să fie paleta completă, era prieten și el cu taică-miu, și el avea concepţii politice de extremă stânga, iar unii din fraţii Ferche a fost nazist. Se întâlneau, discutau, n-aveau control.

Acuma trebuie să vă spun încă ceva. Eu sunt un antinazist, un antirasist convins, iarăși totul este moștenit din familie. Sunt și un antiextremist convins, dar trebuie să fim prudenţi și aicea. Chestia aceasta că unu-i negru, altu-i alb, nu ţine, realitatea fiind că între negru și alb este și o zonă cenușie, dar este și colorat, deci nu putem condamna oamenii.

Eu am avut prin 1945, după ce s-a prăbușit nazismul, patru colegi veniţi de la Banatia în școală la noi, la Liceul Piarist. Din acești colegi trei au fost timișoreni tot așa de mult ca și mine. Era la modă atunci însă să umbli la Banatia, căci s-au aliniat unui curent, dar asta nu însemnează că s-au și înflăcărat pentru acest lucru.

Tot așa am avut un profesor de desen, legionar, Simion Mărcuș s-a numit, și atuncea, dar și acuma spun cu sufletul împăcat că a fost unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut. El a murit în anii ?70-?80. Nu e cunoscut ca legionar, ci ca profesor de desen, el fiind și directorul Școlii medii de arte plastice. Cine știe cum de s-a afiliat mișcării legionare, dar repet, cu sufletul deschis, dacă e cazul pun și jurământ, eu n-am auzit de la acest om nici o pornire naţionalistă, rasistă, neumană sau altceva. Eu am fost printre elevii lui favoriţi fiindcă desenam relativ bine.

Să fim iarăși atenţi cu aceste clasificări, că cine ce a fost, unde a fost. Nu știu cât timp a fost acolo, cu câtă însufleţire sau eventual cu voie bună și cu înflăcărare a acceptat un regim care a crezut că este bun, dar la urmă s-a dovedit că nu a fost. Aicea iarăși se fac clasificări: a fost nazist, a fost legionar și vai de el. Acuma hai să reabilităm mișcarea legionară, însă mișcarea legionară nu se poate reabilita, cum nici o mișcare extremistă nu se poate reabilita. Toate sunt de condamnat, dar nu poţi face condamnări colective. Că a fost legionar asta nu însemnează că trebuie condamnat.