Amintirile rele sunt cele ce am văzut, segregaţia care se făcea, de fapt la noi se zice că evreii n-au fost ghetoizaţi. Păi, într-adevăr nu s-au făcut ghetouri, cel puţin aicea, da? eu știu și imediat o să spun de ce îmi amintesc exact, fiindcă este vorba de doi fraţi gemeni uniovulari, atuncea am văzut și eu prima dată în viaţa mea. Trebuia să-i știi foarte bine pe cei doi ca să-i deosebești. Eu n-am reușit niciodată, mai ales că acești gemeni ţinând foarte mult unul la altul, umblau în același tip de haină și aveau și niște paltoane negre. Aveau același tip de mustaţă și tot ce vrei, cred că se numeau fraţii Eis (Weiss). Știu de acolo, căci eram prieten bun în tinereţe cu Secoșianu Liviu și în casa în care a stat au apărut acești doi oameni, din subsol.

Atuncea am aflat că evreii din judeţ, din mediul extrarural au fost obligaţi să se mute în oraș, deci cu locuinţă forţată, cu domiciliu forţat. Apoi tatăl meu a făcut cunoștinţă cu un medic Löbel, care era din Gătaia și care a tot fost forţat să vină aicea. Deci nu era chiar așa inocentă atitudinea noastră faţă de evrei.

Apoi am aflat că o seamă de evrei de frunte, mai ales cei care erau de orientare de stânga, în legătură cu comuniștii, au fost deportaţi în Transnistria, și din acești oameni foarte mulţi n-au venit înapoi. Eu știu pentru că am un prieten, băiat sărac, care a fost tratat de unul din ăștia. Manheim s-a numit. Acuma mi-a povestit și lui să nu i se spună că aicea nu au fost evreii prigoniţi, fiindcă medicul care i-a salvat viaţa, Manheim a fost dus în Transnistria și se știe că a fost ucis acolo.

(Evreii au fost puși la muncă, în mare parte) Păi au fost puși la muncă în așa fel ca să nu reziste și mulţi apoi au fost și exterminaţi, în sensul strict al cuvântului. A mai fost un alt medic evreu, Jull, cu a cărui soţie (văduvă apoi) eu am fost coleg mai târziu, și se știe că a fost împușcat. Aceste lucruri s-au aflat până la urmă. Vedeai pe case, C.N.R., adică Centrul Naţional de Românizare și să nu se creadă că aceasta a fost o invenţie a războiului, fiindcă în treizeci și ceva exista deja un Minister al Românizării, colonizării și a capitalului.

Eu știu că atunci când eram în clasa a IV-a am făcut așa un sumar și acest lucru este semnificativ. A trebuit să avem niște ore de constituţie, de cunoștinţe civice am spune astăzi. (Cultură civică) Cultură civică, dacă vreţi. Era ridicolă treaba, fiindcă Constituţia a fost suspendată de Antonescu. Obiectul școlar ca atare s-a păstrat acolo în programa școlară. Aveam o oră cred, cu un profesor civil, unul Mezaroșiu și el ne-a explicat că populaţia României se împarte în trei categorii: majoritatea etnică, minorităţile naţionale și o categorie specială, evreii. Asta mi-amintesc precis.

(Evreii nu făcea parte din minorităţile naţionale?) Atuncea aceasta a fost o realitate sângeroasă.

Eu am întâlnit într-o excursie, la Românești, un grup de fotografi amatori din Timișoara și am stat de vorbă. Unul era mai în vârstă ca mine, cu 10 de ani, deci a terminat liceul când eu l-am început, în anii ?38. Zicea că la bacalaureatul lui președintele comisiei a fost Onisifor Chivu, pe care noi îl apreciem foarte mult ca fondatorul învăţământului universitar românesc din Ardeal. Este un nume mare în pedagogia românească. După proba scrisă, Onisifor Chivu a făcut următoarea declaraţie: ?Voi de fapt nici nu ar fi trebuit să ajungeţi până aicea, dar hai să vedem totuși...? Și i-a picat pe toţi. Eu am un respect faţă de dascălii evrei și faţă de evrei, ca intelectuali, dar și printre ei sunt haimanale. Dar ca o clasă întreagă să pice la bacalaureat, nu-mi vine să cred.

Sau... am un prieten în Arad, care s-a antrenat în mișcările antifasciste.

(Aţi avut prieteni care au fost deportaţi în Bărăgan?) Au fost doi, dar ambii au murit, unul Itineanţu Petru, altul Habik.

(Care au fost motivele pentru care au fost duși în Bărăgan?) Pentru că au fost ?chiaburi?. Curios este că ambii au fost băieţi puternici, ca niște urși, dar au murit apoi foarte repede. Itineanţu a venit acasă cu TBC și a murit foarte repede.

(Era basarabean?) Nu, bănăţean, ca și mine. Habik era din Chișoda. Și el a venit cu un ulcer acasă și a murit.