(Cine se ocupa mai mult de educaţia copiilor în familia dumneavoastră?)Tatăl meu care a fost un om deosebit. Mama în ?44 a murit și noi am rămas 4 copii, iar tata după aceea târziu s-a recăsătorit. În timpul când tata a venit acasă de pe front a murit mama, la 1 martie ?44. Tata avea ordinul de chemare să plece pe front, pân? la Stalingrad și înapoi până-n vârful Tatra din Cehoslovacia, văzând toată Ungaria, toată Cehoslovacia?săracu? tata. Și primarul comunei și domnul notar Dămăceanu aveau ordinul de chemare să plece la unitate, dar l-au lăsat, au zis: ?Lasă, să facă nouă zile parastasul lu? nevastă-sa? și după nouă zile tata a plecat pe front și a venit la 1 septembrie 1945, când se terminase războiul. N-avea cu ce veni și până-n Budapesta, din vârful Tatra din Cehoslovacia a venit pe jos cu mulţi alţi colegi care-au rămas în viaţă și din Budapesta unor ruși le-a fost milă de ei, unui oarecare ofiţer și i-a pus într-un tren și au venit până-n București, iar din București au ajuns acasă într-o seară, pe la vreo 10 seara. Tata și uitase că-i murise nevasta, mama noastră. Eu am ieșit afară cu maia, bunica noastră, că așa-i ziceam noi și bunicu? zice: ?Ia vezi Mărio, cine strigă??. Așa o chema pe maia. Aveam oi, câini. Tata era cu o șapcă din aceea înaltă, ca pe timpul lui Peneș Curcanu?, căci era o unitate de trupe speciale. Era cu mantaua  lungă, ruptă, făcută ferfeniţă, cu bocanci cu talpă de lemn, că așa era în armata română. Era seara, pe la 10 noapte, nu lumină, nu nimica, cum era la ţară pe-atunci. Și zice: ?Primiţi un soldat să stea în noapte asta aici? și bineînţeles că maică-sa l-a recunoscut, după privire și după glas. ?Cum, Iancule, se poate? Tu ești băiatul meu, cum să nu te primesc!? Eu, fiind mai mare am fost receptiv la traba asta, că-i tatăl nostru, dar de surorile Angela, Marioara și frate-miu, o săptămână se tot ruga tata prin curte să stea de vorbă cu el, dar le era frică de el. Erau mici, în ?44 soră-mea mică, Marioara avea un an jumate, cealaltă avea trei ani.

(Dumneavoastră unde aţi făcut armata?)Am făcut armata la Tg. Mureș, la tancuri. Am făcut și școala sanitară și am vrut să mă fac doctor, dar nu s-a putut. Am venit acasă, prin?60 și eram necăjiţi, amărâţi. Și m-am apucat de carte.

(În ce an v-aţi căsătorit?)În 1973.

(Era scris și pe buletin domiciliu obligatoriu?)Da, îmi pare rău că nu mi-am oprit buletinul, dar nu știam că vin vremurile astea. Eram mic în ?55, dar de fapt nu prea mai eram mic, c-aveam vreo 19 ani. Îmi pare rău, căci sus pe buletin, deasupra pozei scria mare D.O. și nu șţiam. Să vă spun una din întâmplări, foarte interesantă, pe care acuma mi-am adus-o aminte. Mai fugeam noi, copiii, așa, și la Giurgeni nu era pod. Podul s-a făcut târziu, acum vreo câţiva ani. Era atunci trecere bac, la Vadu Oii îi spunea. Și, eram cu niște nemţi, cu niște maghiari, care nu știau bine românește, că se cunoștea imediat, că ei aveau altfel de accent, chiar și bănăţenii se simţeu, cu toate că erau români. Am trecut Vadu Oii și cei de la Giurgeni ne știau că suntem din ăștia deportaţi, coreeni, titoiști, da nu se mai fereau de noi. Am trecut dincolo, pe malul celălalt, să mergem pân? la Hârșova. De la Vadu Oii la Hârșova erau 10 kilometri și era orășel, nu știu ce?

Trecând dincolo însă un miliţian zice: ?Tu, tu, tu și tu, pe dreapta și buletinele!?. I-am dat buletinel, c-aveam buletine atunci, după 14 ani, și ne-a zis: ?Înapoi, pe bac, înapoi acasă!? Da? eu zic: ?Tovarășe miliţian, bine da? dânsu?-i blond, îl cheamă Schneider, îl cheamă Maciuster, îl cheamă Wolf, îl cheamă Bauer, da pe mine mă cheamă Iancu Dumitru, de unde știţi că eu sunt din satu nou?? ?Băi copile, ia vino-ncoace, uite ce scrie sus pe buletin: D.O.? ?Ce-nseamnă asta??, că atuncea am aflat și eu. ?Domiciliu obligatoriu, după asta te iau mă, nu după altceva?. Eu ziceam că eu vorbesc bine românește, corect gramatical, n-am accent de bănăţean, n-am accent de neamţ, n-am accent de maghiar, atunci pe mine cum mă poate depista?