Cine știa că o să vină acea minune din decembrie ?89, ca să putem să vorbim și să apară atâtea lucruri? Să știţi că românul, după ?22 decembrie n-a câștigat cine știe ce. A câștigat libertatea și dreptul de-a huidui fără frică, că nu se mai poate întâmpla ceva să spui acuma ceva, chiar dacă jignești un parlamentar sau îi spui ceva, nu neapărat îl jignești. Nu-ti mai e frică că o să te aresteze. Spuneam bancuri multe pe vremuri și mai ascultam Europa liberă, Vocea Americii. Directorul meu, Iulius Teodor (un om deosebit, din Botoșani, dar pe care facultatea l-a adus aicea și-a rămas aici) îmi spunea mereu: ?Măi Mitică, ce mai știi tu?? și eu îi spuneam. Programul la servici era de la 7 jumate pân? la 4 jumate, la Întreprinderea de cereale, și tata, răposatul tot îmi spunea: ?Mă, ce tot stai tu? Du-te la treabă că te cheamă directoru??. Și zic: ?Lasă, că în fiecare zi stau pân? la 9-10 seara cu el acolo?. ?Păi, de ce?? ?Îi spun și lui ce aud eu?.

Tata, prudent mă-ntreabă: ?Da el îţi spune ţie?!? ?Păi, nu-mi spune?. ?Păi de ce?? ?El spune că el stă la bloc și-acolo se bruiază radio?.

Eu eram șef de serviciu și într-o zi directorul întreabă unde sunt. ?Păi n-a venit?. ?Să vină-n coace, că-l aștept?. Am venit la 8 fără un sfert, m-am dus la el în birou și el mă aștepta cu o cafea și mă-ntreabă: ?Ce mai este Mitică?? Îi spun ce mai auzisem și la un moment dat îi spun: ?Șefule, da mata nu spui nimica? Numai eu spun ce aud de la Europa liberă, Vocea Americii, Vocea Tirana, Deutsche Welle?? ?Păi la mine e bruiaj?. Am zis: ?Eih, de mâine nu mai spun nici eu. Dacă mă torni într-o zi, la băieţi acolo?? Mai glumeam cu dânsul.

Erau lucruri de astea, dar și acum mai sunt unii pe care-i mai văd pe stradă și care erau atașaţi de regim și chiar strigau frenetic: ?Stima noastră și mândria??, îi văd acuma cum intră-n biserică și-și fac cruce de sus până jos și cât îs de evlavioși și de credincioși? Zic: ?Măi, da atunci de ce??? ?Domle? făceam de frică, da acasă aveam icoană, aveam pe mama cu tata?. Nu că nu-i cred, da? nu-i înţeleg acum, de ce atâta mârșăvie în ei, de ce atâta slugărnicie, de ce atâta obedienţă în ei? Bine, eu nu-i iert, pentru că așa e configuraţia familiei noastre, suntem mai caustici, mai incisivi. Așa sunt și eu.

?Că am plecat de la faptul că cine ne-a educat. Din tată-n fiu, noi suntem educaţi fără să ne transmită cineva în scris. Pentru că noi, aromânii, trăind în Peninsula Balcanică foarte mulţi, instinctul de apărare era așa de puternic și-așa de pronunţat încât instinctul de apărare a dus la conservare și conservarea duce tot la apărare și așa am rămas, cu această apucătură de care nu ne putem lăsa cu una cu două. Și-avem această educaţie: respectul faţă de cel mai mare, respectul în familie. Eu fiind mai curajos, semănând cu bunicul (cum spunea bunica) și pe parcurs ?poluându-mă?, să nu zic altfel, a apărut și la mine tupeismul din ăla spaniol, sângele balcanic, temperamentul latin care m-a dus până acolo întrucât trebuia să-mi apăr surorile. Le-am găsit soţi, la București și amândouă sunt la București. Când au venit aici am vrut să-i văd cum vorbesc, cum scot batista, cum mănâncă, dacă e familist, nu-i familist. Pe parcurs, pot să spun, chiar fără să fie o elogiere, eu l-am cam crescut și pe tata. Eu eram cel mai mare, la părinţi și eram o altă fire. Am fost și norocos, că am fost cuminte, mi-am văzut de treabă, cum vă spuneam că eram ascultător, îmi vedeam de hârtii, învăţam orice și așa mi-a crescut și numele, și valoarea și iată că astăzi numele meu e cunoscut în Brăila. Am fost și director general la Cereale, în ultimii ani?