A fost greu pentru noi, cei deportaţi. Ne-am integrat însă la locul de muncă. Eram priviţi și suntem încă priviţi și astăzi (cei care mai supravieţuim) cu o oarecare întrebare: ?De ce și cum au reușit unii dintre noi într-o categorie socială de invidiat?? Lăsăm la o parte modestia, că ea e de două feluri: adevărată și falsă și s-o luăm pe cea adevărată.

Unii copii au avut această ambiţie să studieze și să termine liceul, chiar la seral, să termine facultăţi și s-ajungă oameni pe posturi importante în ţară.

Cel mai greu mi se pare mie când mă uit în alfabetul românesc la aceste două litere care m-au marcat toată viaţa: ?D și O? (iniţialele de la domiciliu forţat).

(Vi s-a spus de la început până când veţi avea domiciliu obligatoriu?)Nu ni s-a spus, nu știam nimic, dar după moartea lui Stalin din 1953 s-au mai îmbunătăţit lucrurile în interiorul lagărului socialist. Întrucât Tito era într-o luptă foarte mare cu Stalin, după moartea lui Stalin, în ?53, Tito fiind categorisit comunist revizionist, a spus că el va face în ţara lui (în Iugoslavia) politica, cum crede el și nu cum o dictează Stalin.

Conducătorii noștri au fost puţin mai slugarnici faţă de ?tătucu Stalin? și am avut acel ?noroc? să nu fim așa de repede eliberaţi de acele probleme pe care le știm.

            După ani și ani, prin ?73-?76 am ajuns într-o delegaţie la Timișoara. Tremuram tot în oraș. Mă găseam la Hotel Timișoara, altădată Lloyd. Desigur că-mi era dor de copilăria mea, de Tomnatic, de Sânnicolau, de Lovrin, de Teremia, de Biled. Mi-era dor de acel liceu Loga din Timișoara, pe care-l visam și pe care n-am putut să-l urmez din cauza celor ce-am povestit.

Am vorbit cu casa Hubert din Tomnatic și mi s-a spus că domnul Hubert Helmut e în sat la diverse vizite medicale. Am spus cine sunt și că nu am nevoie de nimic și că voi veni cu trenul. Am fost foarte curios, după 25 de ani să văd fiecare gară, de la Timișoara până la Tomnatic, să mă uit la fiecare staţie, așa cum visam altădată.

Am fost chiar la casa noastră, unde s-a întâmplat să fie doctorul Hubert Helmut care consulta un copil a unui fost consătean de-al nostru din Dobrogea. Bineînţeles că întâlnirea a fost foarte tristă și destul de emoţionantă.

Acolo mi-am dorit să-l văd pe fostul nostru director, deși n-ar trebui să-l pomenesc, că nu merită. Au fost doi mari oameni ai comunismului de-atunci în Tomnatic: Boboiciov, de origine bulgară, venit din Sânnicolau Mare și fostul director Cotoșman care ne-a pus pe tabelul negru să fim deportaţi.

L-am întrebat pe Hubert Helmut unde locuiește directorul și mi-a spus că se află aproape de gară. M-am dus la acest profesor, director și i-am spus cine sunt, dar lupta deja era inegală pentru că acest individ era deja senil și nu mai reacţiona. Probabil că a avut remușcări pentru că a avut și alte reproșuri după ce-au ajuns cei din Bărăgan în sat, în Tomnatic.