Colectivizarea a început în perioada când am lucrat în cooperaţie, în 1956.
Noi am înfiinţat o serie de G.A.S.-uri (Gospodării Agricole de Stat) unde pământul celor care au fost expropriaţi a trecut în partea statului, iar pământurile ţăranilor au fost colectivizate.
?Cum a început însă colectivizarea?!
Colectivizarea a început mai mult forţat, căci nu a fost consfinţită, pentru că nici un ţăran nu și-a dat de bună voie pământul.
Au fost convinși câţiva care au primit pământ, de exemplu cei care au fost împroprietăriţi de pe front, cei mutilaţi, văduvele de război.
S-au constituit întâi nuclee de 2-3 persoane care și-au dat pământul, și pe urmă, restul au dat pământul forţat. Și astfel s-a făcut colectivizarea?
Am fost trimis și eu la Variaș, la colectivizare, mai ales că era un sat mai mult german, un sat de nemţi.
Am spus atunci că o să fie producţie mai mare și că o să primească oamenii mai mult, căci la început se dădea foarte mult.
Era câte unul care lua înainte de pe pământul lui 600-700 de kg. de grâu, iar apoi a luat de trei ori pe-atâta, fiindcă totul s-a împărţit, s-a luat în medie și primeai după zilele de lucru. S-a explicat la început oamenilor în ce consta totul.
Cei care doresc să își publice memoriile sau să își împărtașească experiența o pot face trimțându-ne memoriile în formă electronică la