Înţeleg că sunteţi de acord cu acest progres: mersul la școală și? ? Ce vă supără, dacă vă supără ceva?

Io am fost de acord din 1953, dă când am ieșit dă la școală, din clasa a patra. Am avut colegi dă școală care au ajuns mari, au ajuns ingineri, au ajuns profesori. Părinţii mei n-or vrut să mă lase și io am fost așa mâhnit. Mă întâlneam cu colegii mei dă la școală când mă duceam la Orșova: unu inginer, altul profesor și anumite funcţii mari dă tot. Și asta pă mine m-a jignit mult și tot mâhnit am fost. Dar, totuși, mulţumesc lui Dumnezeu c-am învăţat meseria lu tata foarte ușor și poate c-am lucrat mai bine ca tata, fiindcă aici în Caransebeș s-o lucrat mult mai bine ca-n Orșova, ca-n Topleţ și am văzut la mai mulţi meseriași cum să lucra. Nu am învăţat meseria, io mai mult am furat-o. Așa să spune, că meseria să fură, nu să-nvaţă. Suntem în orașul Caransebeș, rămași din rădăcina bătrânilor, numai oameni buni, dă caracter, oameni pe care Poliţia nu ne frecventează, fiindcă nu are dă ce. Dacă nu facem rău la nimeni, nu facem scandal, nu ne batem, nu ajungem la niște treburi?, n-are cum să ne judece nici tribunalul militar, nici Poliţia să ne dea amenzi. Probabil că am dat amenzi când am făcut buletinul, că nu ne-am dat seama că o trecut termenul dă valabilitate.

Să înţeleg că sunteţi de acord cu situaţia la care s-a ajuns astăzi?

Sunt foarte, foarte mulţumit de familiile noastre, care încă ne mai ascultă, chiar dacă nu suntem rude cu ei. Dacă fac greșeli noi le spunem că nu-i bine așa... Și la noi se ajunge într-o familie să fie ceva scandal sau mai știu eu ce și atunci noi căutam să-i aducem pe drumul cel bun și să nu ajungă la scandal. Feară Dumnezeu de o despărţire dă familie și dacă mai sunt și copii, copiii nu sunt dă vină cu nimic în situaţia în care să desparte familia.

Am avut noi un bulibașa în orașul Caransebeș, la care-i zicea Cristus și-l chema Mihai Iacob. Era chiar bunicul lu nevastă-mea, i se spunea Cristus fiindcă purta barbă pacumpolţi. După ce a murit el, a rămas un unchi de al meu, Șain Goman Mihai, frate cu tata, și noi în multe lucruri ne-am luat după ei.

Ce făcea un bulibașa?

Păi, ca să nu ajungem unde nu trebuie, să ne judece statul sau procuratura sau tribunalul, noi am format consiliul nostru și ce decide consiliul aia rămâne. Chiar dacă rămânea de vină sau poate nu s-au mai împăcat, a rămas cum a zis bulibașa. Și n-am ajuns acolo unde nu trebe și aveam niște oameni bătrâni, de nu să mai găsește azi, așa or fost de cu omenie, cu cinste și cu caracter. Purtau obiele, opinci dă piele, purtau costum tip unguresc.

De ce?

Păi așa era portu lor pă vremea când erau ziși ţigani nomazi și umblau cu corturile. Avea zăbun (vestă specifică) cu niște nasturi de argint chiar dân Austria, dă la Viena. Și purtau pălării numai d-alea elegante și iarna căciuli de astragan, care astăzi nu se mai prea găsesc. Din câte știu eu, o mai rămas trei sau patru costume din acelea cu care au fost strămoșii noștri îmbrăcaţi la nunţi, la sărbători.

Și la cine sunt?

Păi este unu chiar la un nepot de-al meu din piaţă, îl cheamă Goman Mihai. Mai este unu rămas dă la uica meu, dă la Șain Mihai, la Mihai Nicolaie. Și nu mai reţin unde este unu, cred că pă dâlmă la unu Mihai Gheorghe, zis Duri. Cam trei costume ar fi aici în orașul Caransebeș din cele care au fost de la strămoșii noștri; pă valea Almăjului nu mai știu.

Când vă întâlniţi cu romii?

Păi, cum să vă spun, așa ne întâlnim aproape în fiecare zi, da nu cu toţi așa instantaneu. Întâlnirea generală este la o nuntă și vin din mai multe părţi și din Valea Almăjului, Orșova, Topleţ și la o pomană. La șase săptămâni, la șase luni, la un an, punem pomeni și atunci ne întâlnim din nou cu toată generaţia, indiferent că o fi mai în vârstă sau mai mult tinerii.