(Vă înţelegeaţi bine și cu părinţii, și cu copiii?) Da, v-am și spus, v-am concretizat chiar la nivelul rabinului și al preotului, ca să știţi și mai bine că până și la acest nivel era înţelegere perfectă, mai ales în problemele economice, în relaţiile economice și în toate treburile celelalte, cu atât mai mult, lucrurile erau chiar foarte frumoase. Și prin toată localitatea aia, noi copiii, alergând treceam prin ea în jumătate de oră, așa de repede, mai ales la vârsta aceea. Jumătate din timp, câte patru-cinci ore, eram la joaca de futbol, cu mingea de cârpe, și nu exista că sunt evrei sau că-s români. Toţi eram cu grămada pe toloacă.

Și deodată s-a auzit de acel ultimatum, cu două zile înainte, dar se știa că e vorba de Bucovina și de Basarabia, iar Herţa, întrucât a fost tot timpul în vechiul Regat, nimeni nu se gândea că intră în această poveste cu ultimatumul sovietic. Și totuși, pe 29 iunie dimineaţa, ne-am trezit pe strada principală cu blindate sovietice. Au luat poziţie și toată lumea era surprinsă. Precis că au greșit, că la 15 kilometri nord trebuiau să se oprească.  Vă daţi seama că nimeni nu-și dădea seama ce se întâmplă, cum se întâmplă. Noi copiii treceam printre tancuri, nici nu ne păsa...nu știam ce se întâmplă. Noi îi și cunoșteam pe cei din garnizoană, că erau concentrări, erau trupe, militari care au fost concentraţi. Și la un moment dat s-a auzit că ofiţerul Boros ? care era cunoscut de-acum în localitate ? a fost ucis, și sărind în faţa lui, ca să-l apere, a fost ucis și un soldat român de origine evreiască, pe nume Iancu Solomon. Noi care îi și știam... pe ostașii care erau acolo, trupa toată de acolo, vă închipuiţi că tot orășelul a fost alarmat. Ce s-a întâmplat de fapt... Un sovietic, pe care Boros probabil că l-a abordat, de ce a intrat, a scos arma, a tras, iar ostașul a sesizat că vrea să-l împuște, s-a aruncat în faţa lui crezând că ăla n-o să tragă și amândoi au fost omorâţi. Rușii au continuat să rămână acolo. Cei doi militari români, cărora li s-a amestecat la propriu sângele, că au fost unul în faţa altuia, au fost luaţi și duși la Dorohoi, în zona rămasă românească. La înmormântarea lor - a ofiţerului român, la cimitirul ortodox, și a soldatului evreu la cimitirul evreiesc - ostașii care se retrăgeau din zona ocupată de ruși, au mers la cimitirul evreiesc și au început să-i împuște pe evreii care asistau la înmormântare, între care și un număr de militari evrei români, de la Regimentul 29 Infanterie din Dorohoi, veniţi, fără arme, la înmormântarea acestui camarad. Și-așa a început de fapt primul pogrom din România, pogromul de la Dorohoi, în care ulterior - citind toate actele -  figurează că au fost omorâţi 50 de evrei, majoritatea bătrâni. După aceea au ieșit din cimitir, și pe lângă militarii respectivi care au fost toţi omorâţi, au fost uciși și bătrânii și doar un singur supravieţuitor a rămas, dintre cei care au participat la înmormântare. Deci o persoană care a scăpat. Pare-se că a fost acoperit de unul care a fost omorât și atunci, crezându-se că și cel de dedesubt este mort, a scăpat.  După aceea au ieșit imediat în cartier, în oraș și au omorât bătrâni, copii, și așa mai departe. (Cine?) Ostașii români. (Credeţi că aveau ordin de la cineva?)  

S-a creat atmosfera aceea?o psihoză, că evreii i-au chemat pe sovietici, că evreii sunt vinovaţi că a fost ocupată Basarabia și Bucovina. Să știţi că era o psihoză. Refugiaţii la fel?era o problemă. Probabil că ostașii respectivi, în această situaţie, au găsit soluţia aceasta de răzbunare. În orice caz a fost ceva...eu am zis că asta a fost salva de onoare trasă în cinstea lui Iancu Solomon, că și-a jertfit viaţa pentru România. Acest act, în loc să fie un imbold pentru frăţie, pentru unitate, a fost din păcate opusul. Și de aceea, uneori am considerat că Iorga a avut perfectă dreptate când se îndoiește de anumite documente. După aceea m-a interesat mult această problema și am să vă spun și de ce a început să mă intereseze. Am găsit un document, în revista Limes nr.3-4/2000, un istoric, doctorul Cornel Grant, discutând despre cedarea Basarabiei, Bucovinei și a ţinutului Herţa, citează un document din arhivele de stat Buzău, Poliţia Buzău, dosar 15/1940, v.f.151, în care se spune: ,,La punctul Herţa, în judeţul Dorohoi, au avut loc numeroase incidente cauzate de depășirea liniei demarcaţionale de către trupele sovietice. Un locotenent și un caporal român au fost împușcaţi de evreii din Târgul Herţa, iar comandantul unităţii de cavalerie din oraș, a dat ordin de tragere, înregistrându-se morţi și răniţi de ambele părţi, inclusiv dintre evrei.? Aceasta e o chestiune păstrată într-un document scris. Vă daţi seama, asemenea relatări date de către unii ofiţeri probabil, cât rău au putut face și ce psihoză au putut să inducă împotriva evreilor, când lucrurile, v-am povestit cum au stat. În primul rând, nimeni nu știa că Herţa va rămâne la sovietici, iar în al doilea rând evreii nu erau înarmaţi. În al treilea rând totul a fost exact cum v-am descris eu, ceea ce arată că Iorga a avut dreptate când la un moment dat a spus: ,,Actele publice nu sunt făcute pentru a-ţi spune adevărul, ci pentru a susţine un interes. Documentul îl iei cum este, iar în fundul lui stă vicleanul care a fabricat piesa și face haz pe socoteala dumitale?. Asta arată cât de precauţi trebuie să fim în momentul când cercetăm anumite documente, pentru că ele pot determina concluzii cu totul false, și aici nu este chestiunea că memoria te poate înșela. Memoria mea a fost foarte vie și este, și am asistat la toate evenimentele din acest punct, denumit Herţa.