La Ciacova era obiceiul, probabil și-n celelalte comune din Banat, ca să ia copiii ore de muzică. Nu ca să se facă muzicanţi, ci pentru educaţie. Erau profesori, de exemplu domnul Gregor îi învăţa pe copii și vioară și acordeon, erau între 20 și 30 de copii care mergeau la el. Așa cum am spus, tatăl meu a învăţat vioară de la unul Dușan Baci. După aceea a dat el ore. Majoritatea elevilor lui erau pe la Liceul Pedagogic din Timișoara și aveau nevoie de ore suplimentare la vioară ca să treacă examenele. Un singur elev a avut care a fost muzicant toată viaţa, și care a plecat în America și la bătrâneţe a venit înapoi.

            (Erau și formaţii?) Da. Erau mai multe orchestre, pentru că era muzica ţiganilor profesioniști, formată din două orchestre: a ţiganilor de limbă maternă română, care cântau muzică populară românească, și a ţiganilor de limbă maternă maghiară și germană. Erau destul de mulţi ţigani de limbă maternă germană la Ciacova, care cred că veniseră pe lângă garnizoana care a fost în târgul Ciacova. Știu precis că bunica lui Szabo a fost ţigancă din Viena, și vorbeau nemţește acasă, iar Pala umbla cu fratele meu pe la școală. Îmi amintesc că bunica mea era furioasă pe fratele meu: ?Iar e la ţiganul acela de Pala!? Erau ţigani de limbă maternă germană. Și eu am avut o colegă, am stat într-un timp în bancă cu ea, care vorbește și acum germana la perfecţie. Ea este în Timișoara acum. Erau muzicanţi cu toţii și aveau formaţia lor, cu muzică de jazz, cu viori, acordeoane, contrabas. Tatăl meu avea o orchestră compusă din cinci ? șapte persoane. Saxofonul era al nostru, mai era un acordeon, vioară, contrabas, toboșar. În podul nostru de la Ciacova era plin de partituri, de pe la București, de la Sergiu Malagamba până la toate celelalte cântece la modă. Era muzică de dans. Cam de două ori pe săptămână aveau repetiţii pentru muzica de dans. O dată pe săptămână era în Ciacova repetiţie în biserică, pentru că din Ciacova era Brandeis, profesorul de braci (de violă), de la Școala de Muzică, și era Gerstenengst, organistul de la biserica Sf. Iosef din București, cel mai grozav organist din România pe vremea aceea. Și ei veneau de Paști și de Crăciun și dădeau concerte în Ciacova, cu corul bisericii. Și bineînţeles că trebuia să fie pregătit corul, și o dată pe săptămână erau repetiţii de orchestră în biserică.

            (Maghiarii și românii aveau și orchestre separate?) Nu, cum spuneam, pentru maghiari cântau muzicanţii ţigani de limbă maternă maghiară. La orele de muzică, tatăl meu a avut copii de toate naţionalităţile. În satele din jur se practica încă jocul. Eu n-am asistat niciodată, dar în faţa bisericii sau a Căminului Cultural pe la ora două se aduna jocul, cântau câţiva muzicanţi și tineretul juca. După aceea mergeau acasă să hrănească animalele și seara mai era bal. Dar în fiecare duminică după-masă era joc. Erau câteva cântece obligatorii care se cântau când se termina jocul, și tot spunea tata: ?Nu știu de unde să fac rost de partituri! Copiii vor să le înveţe pe acestea, că trebuie să le știe, și n-am de unde să le iau.? Tatălui meu i-a plăcut muzica ţigănească maghiară, dar cu cele românești avea probleme. El cânta după note, dar ţiganii cântau după ureche, și se întreba de unde știu ţiganii când să schimbe tactul. Deci, pentru muzică populară românească cântau muzicanţii ţigani, lăutarii.

            La Ciacova nu era joc, dar la Tolvădia nemţii făceau balul. Erau nemţoaicele îmbrăcate toate în organdiuri, costume lungi până la pământ, dar albe. Iar mama o lua pe prietena ei Florica, din Tolvădia, care acum se numește Livezile, deoarece ?Tolvădia? înseamnă ?hoţia?. Și figurează într-unul din romane, pentru că acolo era un grof ungur care ataca la drumul mare drumul balcanic care venea de prin Serbia și mergea până la Szeged, sau așa ceva. Și de asta se chema Tolvădia, pentru că banda lui de hoţi dispărea în satele acestea. Este o comună românească, cu câţiva germani bogaţi, care au cumpărat pământ de acolo. Probabil că groful a dat faliment, iar banca a vândut pământul.

Deci, cea mai bună prietenă a mamei era Florica, și amândouă se îmbrăcau șvăbește și mergeau la bal, și tot așa, se îmbrăcau românește amândouă și mergeau împreună la joc. Nu mergeau decât uneori la joc, când era ceva deosebit. Deci, se putea merge și la joc. La noi, la Ciacova nu era nici o problemă. Era bal, iar în port popular nu era îmbrăcat nimeni. Se cântau șlagărele bucureștene, care aveau texte românești. Și în componenţa orchestrei lui tata erau români, erau unguri, nu era o muzică germană. Dar era și fanfara care cânta muzica pentru Rugă, de exemplu, formată numai din germani. Toţi tinerii învăţau să cânte la un instrument.