M-am născut într-o zi de Crăciun, în 1941, în orașul Odorheiul Secuiesc din judeţul Harghita. Astfel am devenit primul copil de origine secuiască prin afiliere al familiei Pongrácz, originară din Cluj. Atât tatăl meu cât și mama s-au născut și au făcut studiile în orașul Cluj, unde s-au cunoscut și printr-o mare dragoste s-a născut această familie. Cum am ajuns eu în secuime și cum a evoluat soarta acestei familii, care este o familie tipică în ceea ce privește perioada imperiului Austro-Ungar? Deși am crescut într-un spirit maghiar, se vorbea acasă în limba maghiară, am impresia că toate etniile s-au întâlnit în familia noastră.

De unde pornește această ciudată poveste? Bunica mea, nobila Balázsi Anna, originară din Târgu Mureș, care mult timp a păstrat certificatul, actul acela unde se spunea că are titlul de nobil, scris pe piele, așa cum se obișnuia atunci, a trăit drama multor nobili maghiari din Ardeal care și-au pierdut averea. Familia, distrusă, a dat un anunţ în care se spunea că tânăra fată de origine nobilă își caută un soţ. S-a prezentat un mare comerciant din Slovacia, din Bratislava, pe nume Raduch Arnold. El a venit, s-au cunoscut, i-a plăcut. O singură problemă era: el nu știa nici un cuvânt ungurește. Astfel a început povestea unei familii mixte. S-au înţeles prin semne, pe urmă în limba germană, când bunica mea a avansat și a învăţat câteva cuvinte în limba germană. Din această căsnicie s-au născut trei copii, printre care și mama mea care, pentru a conversa cu tatăl, a urmat școli germane.

(Unde a urmat școala mama dumneavoastră?) La Cluj. Familia s-a stabilit la Cluj, unde bunicul meu a avut o firmă de sticlărie artistică. Desena, scria, grava pe sticlă. Eu nu l-am cunoscut pe bunicul pentru că era mult mai în vârstă decât bunica mea și când m-am născut eu, deja decedase. Prin această firmă deschisă la Cluj comercializa cristaluri, porţelanuri și de toate, obiecte de artă. Mult timp în podul nostru a fost un depozit de obiecte de artă vechi: porţelan din Boemia, sticle gravate... Țin minte că în copilărie camera bunicii mele a fost de vis: cu mobilier antic, cu fel de fel de bibelouri de porţelan, cu obiecte preţioase de argintărie și de aur. Așadar, starea familiei s-a îmbunătăţit prin această căsnicie și mama mea, ca orice fată bine situată în Cluj a urmat germana. Era la modă atunci să înveţi o limbă de circulaţie mondială.

Tatăl meu locuia aproape de ea la Cluj. El era tot dintr-o familie bine situată și conform acelorași sentimente de apartenenţă la mica burghezie, ca să zic așa, a făcut liceul în limba germană și a luat și ore de muzică, cum se obișnuia în familie. A păstrat până la moarte o vioară foarte valoroasă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

S-au cunoscut la Cluj și era cât pe-aici să nu se căsătorească, fiindcă tatăl meu a vrut să devină preot catolic. S-a înscris la Teologie și în anul doi, împreună cu alţi trei colegi, au fost prinși după o seară de chef, urcaseră pe statuia regelui Matei Corvin și au fost exmatriculaţi. (Cam în ce an era student tatăl dumneavoastră?) Tatăl meu s-a născut în 1913 și se lăuda mereu că e din 13 aprilie 1913 și numele lui este compus din 13 litere.