Părinţii s-au cunoscut după ce tatăl meu a abandonat Teologia. S-a căsătorit cu mama în 1937 și s-a născut și primul copil, sora mea mai mare. S-au instalat în Cluj... (Au locuit la început cu părinţii mamei?) Cu părinţii tatălui. Acolo aveau o casă destul de bună, cu multe camere și cu tot ceea ce trebuia. Între timp, tatăl meu a dat examen de admitere la Școala Superioară Comercială din Budapesta, pe care a terminat-o în 1940 și de acolo a fost repartizat în condiţii foarte bune la Odorheiul Secuiesc, unde i s-a oferit casă, chiar și mașină (avea un Ford vechi, printre primele mașini care au circulat în acest orășel mic), salariu consistent. A fost numit director la o societate de asigurare a micilor proprietari pe zona secuimii.

A venit războiul. Când m-am născut eu, în 1941, a mai apucat această bucurie, să aibă cel de-al doilea copil. Fiindcă era un om foarte implicat atât în viaţa socială cât și în viaţa politică, el s-a atașat din tinereţe de ideile social-democrate și avea și funcţie în Partidul Social-Democrat. A suferit din cauza aceasta.

Eu l-am cunoscut pe tatăl meu după ce s-a întors din război, în 1946. A fost ofiţer superior. Norocul lui a fost că la primele manevre militare a fost rănit la picior și a ajuns într-un spital din Germania. Astfel, a rămas cu piciorul întreg. Dacă nu, ar fi fost olog pe toată viaţa. El a stat în Germania într-un spital, foarte bine îngrijit, a fost cu trupele austro-ungare.

(În timpul cât tatăl dumneavoastră a fost înrolat ce s-a întâmplat cu familia...?) Noi, familia, cu bunica, cu sora, cu mătușa și fratele mamei am rămas în Odorheiul Secuiesc. Până în 1945 ne-a mers destul de bine. După ce a venit acasă tata din război și m-am întâlnit prima dată cu el, a fost o surpriză foarte mare pentru mine și mult timp n-am vrut să vorbesc cu el. Îl consideram un străin, mi s-a părut că e prea brunet pentru familia noastră palidă și cu ochii albaștri. A venit un bărbat creol... Ulterior am aflat că e moștenirea armeană din familie această culoare a pielii.

(De unde provenea el?) Pe de-o parte, Pongrácz era o familie veche maghiară. La fel ca bunica din partea mamei, bunicul din partea tatălui era de etnie maghiară pură, ca să zic așa. El a ajuns într-o funcţie cu care se lăuda ulterior tatăl meu, am păstrat și un act care adeverește că a fost ?slugă? la Universitate. Asta însemna că era de fapt ceea ce astăzi se numește administrator, deci era în cercurile intelectuale la Universitatea din Cluj. Era și originar din Cluj.

Din partea mamei tatălui meu sunt două filiere care se întrepătrund: una este cea armeană, originară din jurul Gheorgheniului, în Gheorgheni stăteau mai mulţi armeni catolicizaţi, și o parte slavă. De exemplu, mătușa mea cea mai apropiată se numea Maticska, era pură slovacă.

Prin urmare, când tatăl meu a venit acasă l-am simţit foarte străin și ciudat. Și ţin minte că atunci mi-a venit primul zâmbet pe faţă și l-am sărutat când mi-a făcut într-o dimineaţă un leagăn în curte și m-a pus în leagăn. Atunci am știut că e tatăl meu, înainte nu, pentru că nu l-am cunoscut. Am văzut fotografiile lui, dar era complet altfel în fotografii. După război și cum a fost rănit, a mai chelit, s-a mai schimbat... nu era Făt Frumos din poză și asta m-a deranjat pe mine. Pe urmă m-am apropiat de el.