(De ce aţi plecat de la Teatrul german?) Pentru că mă ceruse Nikolaus Berwanger ca redactor cultural la ?Neue Banater Zeitung?. Nu am stat mult. Doar un an și jumătate. Am fost dată afară sau m-am dat singură afară, deoarece mă reclamase cineva că în fiecare duminică merg la biserică la slujbă. Am fost chemată și obligată să semnez una din cele două hârtii puse în faţă: una prin care mă angajam să nu mai calc niciodată în biserică, iar cealaltă ? o demisie din motive de sănătate. Așa că, din motive de sănătate am plecat de la ziar în termen de 14 zile. Numai că după aceea nu m-am mai putut angaja niciunde, deși aveam o bună reputaţie de traducătoare. Noroc că Berwanger m-a lăsat să scriu în continuare cronica cinematografică la ziar, peste 1500 de articole, noroc că am tradus mult. Așa am putut supravieţui.

(Aţi tradus imens din literatura română, din literatura maghiară în limba germană. Lista volumelor traduse de dv. e impresionantă.) Cantitativ, da. Sunt peste 50 de volume.

(Recapitulez măcar o parte din nume și titluri: Sadoveanu, cu Baltagul, Creanga de aur, Marin Preda, Intrusul, G. Călinescu, Cartea nunţii, proze ale lui Negruzzi, Odobescu, Radu Tudoran, dar și ale lui Soltész József, Sütö András sau Méliusz József, Mandics György, poeme de Eminescu, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Lucian Alexiu, dar și cele scrise în maghiară de Robert Reiter, piese de teatru de Eftimiu, Tudor Mușatescu, dar și de Arpad Goncz sau Anavi Ádám. Sigur că foarte multe din aceste oferte v-au fost solicitate. Dar dintre autorii români de care vă simţiţi mai atașată?) De Marin Sorescu, prin opera sa, din care aș fi vrut să traduc mai mult și să public ceea ce am tradus. Cel mai bine cred că mi-a reușit Cartea nunţii a lui Călinescu și un volum de versuri pentru copii, din maghiară, volumul lui Soltész József. Erau poezii cu 99 de strofe. Dacă vreţi vreodată să traduceţi poezii, cea mai bună metodă e să vă urcaţi într-un tramvai care merge în circuit. Nu coboram până nu aveam rimele.

(Dar dintre autorii de aici, din Banat, aţi tradus mult?) Cred că foarte mult. Cine scria și voia să fie tradus, la mine venea, fie că scria în română, fie în maghiară. Din păcate, acum stau, din cauza frigului, mai mult în pat și traduc din trei limbi în trei limbi pentru o revistă a Caritasului. Scriu de mână, eu, care toată viaţa am lucrat cu mașina de scris. Dacă nu mă mai plătește nimeni ca să traduc literatură, o să îi plătesc eu să mă lase să traduc.

(Pentru că v-aţi născut aici și pentru că locuiţi aici de atâţia ani, credeţi că Banatul e un loc binecuvântat pentru felul în care oamenii au învăţat să trăiască alături și împreună?) E locul meu. Dacă tot m-aţi ascultat cu atâtea confesiuni, mai primiţi-o și pe aceasta. Eu sunt un om anteic. Sunt, deci, un fel de Anteu, acel personaj mitologic care își dobândea forţa atingând pământul. Eu, dacă plec din Iozefin, sunt deja nefericită. În viaţa mea nu mi-am dorit să călătoresc. Am fost în 1980, pentru că a trebuit să merg, în Germania. Sunt ca un copac... Hai să spunem mai bine că sunt  un salcâm din Iozefin, de pe strada Văcărescu.