? Cum ai descoperit cealaltă parte a existenţei lui, care nu îţi era cunoscută prin experienţă directă?

? Povestea adesea despre ce i se întâmplase înainte de a o cunoaște pe mama. Yvonne, prima lui soţie, a fost o prezenţă aproape fizică în casă și pentru acest lucru o admir foarte mult pe mama. Ea a respectat și a înţeles conservarea memoriei celeilalte femei. Până și în ultimul lăcaș, la cimitir, este mormântul tatei, mormântul lui Yvonne și locul în care va fi mama.

? Și despre revista ?Fruncea? când ai auzit?

? O, demult. Eram mică. El vorbea despre revistă, iar mama i-a cultivat tatei amintirile, pentru că făceau parte din el. Poate că a doua parte a vieţii lui a fost un fel de paranteză? nu știu.

? Ce rol au jucat cele două femei în viaţa aceasta? Ce fel de partenere au fost?

? Cu siguranţă că era o mare diferenţă între ele. Yvonne a fost o parteneră de scurt timp, dispărând atât de tânără. Evident, i s-a păstrat o imagine idealizată, a fost partenera anilor romantici.

? A ajutat și la revistă?

? Da, prin faptul că redacta  rubrica de cosmetică și cea de modă, iar când tata a plecat pe front, a condus pur și simplu  revista. Există scrisori în care ea îi scria într-o românească perfectă, impresionantă. A murit în �� sau ��, pe când tata era pe frontul din Crimeea. A cunoscut-o în Franţa și ea a acceptat să vină să trăiască aici, el neavând deloc intenţia de a-și continua cariera de inginer. A lucrat o perioadă în Franţa, la Renault și a venit în România ca să facă cu totul altceva. În schimb, mama a avut un cu totul alt gen de feminitate, iar între ei a fost un cu totul alt tip de relaţie. I-a stat alături în anii foarte grei. Fiind studentă refugiată din Cluj, mama cunoștea acest cuplu. Îi știa pe tata și pe Yvonne, care erau foarte cunoscuţi în Timișoara și mi-a povestit cum într-o zi, fiind pe Corso, el i-a pus în mână un mic afiș despre șansoneta franceză despre care urma să ţină o conferinţă. Ea a fost foarte impresionată că domnul acesta pe care îl cunoștea atât de bine i-a dat ei un afiș. Cred că s-a dus la conferinţa aceea, iar după război, când mama a dat concurs la Operă, el era în sală. Pe urmă, după schimbarea regimului, l-a cunoscut personal la cantina Operei, unde el rupea cartelele de masă de la intrare. Era greu de recunoscut, albise. Se schimbase fizic foarte mult. Și așa a început? Au fost niște ani foarte grei, pentru că atunci, în anii 48-49 el nu avea de lucru. Apoi, mai ţin minte, pentru că eram mică, în apartamentul nostru, unde e acum bucătăria, camera i-a fost dată unei miliţience, Varvara, care avea un copil și un concubin cu care se bătea. Iar mama, care era cântăreaţă la Operă, gătea în baie. Nu exista încălzire centrală și era atât de frig încât aburii îngheţau pe pereţi. Mama gătea și îmi făcea baie mie... A fost o viaţă inimaginabil de grea. Încetul cu încetul, tata a început să câștige și el. Dădea ore de franceză. Apoi și-a găsit de lucru chiar pe strada noastră, la secţia de copiat note muzicale a cooperativei ?Avântul?.

? Ce rol a avut mama în alegerile tale ? I-ai urmat cariera ?

? Da, cariera mamei, dar cu felul de a fi al tatei, mai degrabă. Cu mai multă detașare cumva. Am moștenit de la el, poate, tendinţa spre risipire, pentru că mă interesează foarte multe lucruri în afară de meseria mea: să citesc psihologie abisală, să scriu, să traduc. Mi-ar plăcea să mă ocup de toate. Din fericire, am meseria asta și mă obligă serviciul să mă concentrez, însă aș putea să mă apuc de multe lucruri, așa cum a făcut și el, pentru că, neavând o meserie care să-l absoarbă intelectual, s-a împrăștiat. Limba franceză o stăpânea la perfecţie, ca atâtea alte limbi, pe care eu nu le știu: maghiara, greaca. Știa nemţește, englezește, italienește, Mă simt prin pasiunea asta pentru limbile străine aproape de el. Mai ales prin franceza pe care nu am învăţat-o niciodată cu el. Dar după un anumit timp și prin contactul cu familia Yvonnei din Franţa m-am pomenit că o stăpânesc mai bine decât orice limbă străină. Când am fost la Paris în anul 1986 m-am regăsit într-un mediu foarte familiar.