Prima noapte am plecat spre Galaţi călare, pe aceeași coloană. De la nord veneau nemţii pe aceeași șosea. Noi eram deja dușmani, că era deja 23 august... Și-atunci am stat... noi am mers, ne-am uitat înainte, ei tot înainte, pe aceeași șosea. Caz unic în istorie când două armate care am fost amice cu o zi înainte... acuma eram inamici. Am mers pe-aceeași șosea.

Eu sunt în 1922 născut. Între 1940 ? 1942 am făcut școala de ofiţeri. (Dar nu era o problemă să faci facultate dacă nu aveai origine sănătoasă?) Păi eu am făcut facultatea imediat când am venit din război, 1944?1948... Am terminat în 1949, atunci am dat licenţa, deci nu era așa că nu poţi să intri, că eu eram deja student. Eu, când am venit din război am avut dreptul să recuperez... Deci, în 1945 am venit și în anii școlari 1946 ? 1948 în doi ani am recuperat anul întâi și doi. Ne-a dat dreptul să intrăm în anul trei. Eram înscris dinainte de a pleca... eu am dat admitere la facultate aici le Timișoara. În 1942 toamna am dat admiterea, pe urmă am fost încorporat la Regimentul Doi Roșiori din Timișoara și de la Regimentul Doi Roșiori m-a trimis la Școala de ofiţeri din Sibiu și am făcut 42 ? 44.

Primăvara, în aprilie am plecat pe front, că frontul era la Târgu-Frumos - Podul Ilioaiei , Iași ? Chișinău. Și asta a ţinut din aprilie - jumătate de an aproape - până în 23 august. Nu s-or mișcat rușii, numai în 23, când a fost actul de la 23 august... Atuncea am plecat pe front în Ardeal, am luptat la Cluj, pe linia Clujului, am atacat acolo, am fost propus la merite în luptele de la Cluj. După luptele de la Cluj, în Ungaria și în Cehoslovacia. În Cehoslovacia am fost rănit, la Zvolen. Vreau să vă arăt, am și o carte, nu am publicat-o... De Cavalerie scriu foarte puţini... v-am spus eu de ce: o dată că au fost decimaţi... Cavaleria și Infanteria erau armele... să știţi, noi am luptat ca infanteriști, pe jos, dar ne-am deplasat călare. Acuma o să auziţi că artileriștii se întrunesc de multe ori... de ce? Pentru că ei sunt mulţi care au scăpat cu viaţă, la noi sunt foarte puţini. Eu am fost rănit, deci în escadronul meu au fost unul mort și patru răniţi... și toţi comandanţii... n-a scăpat nici unul teafăr. Aici cu hărţi am totul documentat, tot frontul est și vest am eu aici în sinteză.

În Ungaria am fost pe linia Tisa. La Tisa am luptat, la Tokay, valea Hernadului, apoi în Tatra, Zvolen și până aproape de Praga, la optzeci de kilometri de Praga. Deci, eu am avut ocazia... De ce scriu eu astea? Pentru că eu am fost și-n Est, și-n Vest, și am avut ocazia să fiu în toate luptele. Am fost rănit, am stat două săptămâni și, iarăși în linia întâi! Și-am venit cu unitatea victorioasă în ţară! A fost frumos când am venit în iunie 1945.

O lună de zile am stat acolo, în păduri, în Cehoslovacia, aproape de Praga. Și de-acolo am venit în ţară. Și în cartea pe care am scris-o sunt hărţi... am și articole, pasaje din lupte ale veteranilor. Am găsit aici ceva din luptele din Moldova.[1] Pentru mine sunt interesante, că asta era lupta împotriva bolșevismului, cum ziceam noi pe-atuncea... (Cartea e apărută după Revoluţie, că altfel nu se spunea înainte de lupta împotriva bolșevismului... ) Da, e publicată acuma, în 1997...

(Dar care a fost starea dumneavoastră de spirit când aţi auzit că trebuie să întoarceţi armele împotriva nemţilor? Aţi luptat și alături de nemţi?) Bine, noi n-am fost cu nemţii, pentru că nemţii au fost în alt sector și noi, în altul... Dar armata germană și cea română erau sub comanda lui Antonescu. În Moldova erau luptele alea din martie ? aprilie... Și la 23 august ne-a trimis pe noi, divizia de Cavalerie... El avea un plan. Planul lui Antonescu a fost așa: ca să ne bage pe noi spre est, spre ruși atuncea, ca să nu taie ei legătura trupelor noastre, să se poată retrage pe linia Nămoloasa -Focani. Era o linie, dacă aţi văzut planul ăla, cu trei rânduri de cazemate, e trecută și pe hărţile astea. Și pe linia asta de apărare el voia să facă un armistiţiu condiţionat cu rușii, adică să le pună anumite condiţii: cum să treacă prin ţară...

Uite, aici e regele cu Antonescu (arată o fotografie). Eu i-am văzut când au venit la Școala din Sibiu. Regele avea atunci douăzeci și unu de ani și Antonescu dirija, bineînţeles. Regele, în faţă și el mai în spate? Au venit să ne inspecteze și noi am făcut demonstraţii de călărie și de sărituri peste obstacole. (Dar cum era Antonescu? Am auzit că era foarte dur. ) Sever. Sever. Era un om foarte sever și autoritar. (Și cum arăta fizic?) Fizic... nu era înalt. Mai înalt era Mihai decât el. El era mic de statură, era ofiţer de cavalerie, de-aia venea la Sibiu. Și-o întărit foarte puternic școala, pentru că școala de ofiţeri activi era la Târgoviște, dar la Târgoviște erau puţini selecţionaţi, ofiţeri de carieră, pe când într-un război a fost nevoie de mulţi ofiţeri. Noi am fost peste o mie de elevi de școală! Am dat admitere, nu ne-a primit altfel: sărituri, obstacole, fugă...

Eu am dat la Școala de ofiţeri de la Sibiu în 1942. El a vrut să aibă așa niște ofiţeri de elită, eu zic că tot pentru războiul din Ardeal ne-a pregătit pe noi, pentru că deja cu rușii era situaţia în Moldova, deci acolo a ajuns frontul, când am plecat noi pe front. Și putea să ne trimită după un an. Noi, ofiţerii de rezervă, am fost singura promoţie care am făcut doi ani. În mod normal, după un an pe ofiţerii de rezervă îi trimitea pe front! Unde să ne mai trimită pe noi în Rusia, încolo? Nu ne-a mai trimis. Deci, am mai făcut un an, ca să motiveze faţă de nemţi, bănuiesc eu acuma, atuncea nu știam noi... (Ca să vă păstreze cumva.) Da. Și pe urmă ne-a trimis... că divizia noastră a fost distrusă la Stalingrad. Și de-acolo a venit să se refacă la Timișoara, Arad, Lugoj. (Vă referiţi la divizia de Cavalerie?) Divizia noastră de cavalerie a venit, s-a refăcut la Timișoara, aici era comandamentul diviziei. Era o cazarmă pe care dumneavoastră n-o știţi, acolo unde a rămas manejul ăla de călărie, în spatele Continentalului. (Cazarma Transilvania.) Asta era una din cele mai mari. Acolo era comanda diviziei noastre, asta distrusă la Stalingrad și-avea unităţi... regimentul Doi Roșiori era la Timișoara, Regimentul Unu Roșiori era la Arad și Regimentul Cinci Roșiori era la Lugoj. Acestea formau divizia asta care s-a refăcut și ne-a dotat cu tot ce se putea... Eu chiar atunci venisem de  la Sibiu, am terminat și ne-a dat aici, la Doi Roșiori ca să plecăm pe front. Și-am plecat, dar după al doilea an, deci n-am făcut doar un an, ci ne-a ţinut și-al doilea an. Și bănuiesc că n-o fost... putea după un an să ne trimită în Rusia, acolo. Nu ne-a trimis. Ne-a ţinut ca să plecăm cu unităţile astea proaspete, așa că noi am schimbat frontul, am plecat în Ardeal. Noi eram o divizie întreagă, nu eram epuizaţi, că am luptat puţin în est și-apoi am luptat la Cluj, am avut putere mare. (Și credeţi că era în planul lui?) Eu cred că era în planul pentru Ardeal, dacă face tratatul ăsta condiţionat, de-aia nici nu ne-a băgat pe noi în Moldova. La 22 august, când au rupt rușii frontul, ne-a băgat în sudul Basarabiei. Și-am ţinut frontul acolo. N-au înaintat rușii în 22 august! Asta nu se prea scrie; am scris eu asta în lucrarea mea. Știţi, se spune că unităţile s-au predat, că i-au luat prizonieri rușii în 22 august. Armistiţiul a fost în 23... în 22 august rușii or fost departe de Cahul - Oancea, deci de Prut, pe unde au vrut ei să treacă, ca să ne întrerupă retragerea, iar noi am luptat pe Valea Cogâlnicului. Cogâlnicul e o apă departe de Prut. Să vă arăt harta[2]? data asta e foarte importantă pentru noi: 22 august.

(Deci, v-aţi retras în 23 august?) În noaptea de 22 pe 23. Noi am ajuns la Prut în 23. Nu ne-au luat prizonieri rușii! Păi n-or înaintat! Că i-am ţinut pe loc. O zi e foarte importantă! O zi atunci conta enorm. Deci, în 22 de dimineaţa până noaptea i-am ţinut pe loc. Și noaptea, la ordin ne-am retras noi. Uitaţi-vă, [pe hartă] asta e valea Cogâlnicului, rușii... ce puhoi veneau aici!... Dacă ăștia ajungeau aici la Prut! Toate unităţile noastre nu ar mai fi putut să se retragă: diviziile blindate, divizia 57, 37, motomecanizate? blindate rusești pe care noi le-am ţinut aici, pe Valea Cogâlnicului, că scrie: Regimentul Doi Roșiori, Divizia Unu cavalerie? (Dar pe când vă retrăgeaţi, a doua zi v-au ajuns și ei?) Atunci! Ei ne-au ajuns la Prut. Da, dar ne-au ajuns după ce noi am trecut! Nu ne-au luat prizonieri. Pe nici unul! Păi, noi am fost zece mii ? douăsprezece mii de soldaţi! Vă daţi seama! (Și cum a fost întâlnirea asta pe Prut?) A fost groaznic, a fost groaznic, să vă spun cum a fost dup-aia. Ne-am retras, deci până la pod, la Oancea. Și aici deja artileria lor bătea podul ca să-l lovească, să nu ne putem retrage. Și n-au lovit podul deloc, n-au nimerit podul. Și-am trecut toată divizia aici, la Oancea. Și-aici am citit în ziare: armistiţiu! Știam noi?! Pe linia întâi nu?ţi spune nimeni ce e! Am văzut presa, ziarele. Gata, ne-am îmbrăţișat, s-o terminat războiul! Ce s-a terminat, c-atunci abia a început mai rău! (De ce v-aţi retras totuși?) Am primit ordin să ne retragem pe Prut. (Nu știaţi de ce?) Nu știam nimic. (La ce v-aţi gândit?) Atunci am crezut că ne retragem pe linia asta Nămoloasa ? Focșani, să ne luptăm mai departe, că-i planul lui Antonescu, de retragere pe linia Nămoloasa ? Focșani ? Galaţi.

(Deci, de întâlnit cu rușii, v-aţi întâlnit la pod.) Rușii nu ne-au ajuns. Noi noaptea ne-am retras și în zorii zilei ei au bătut cu artileria. Și atuncea au venit după 23. Noi am plecat spre Galaţi. Deci, prima noapte am plecat spre Galaţi călare, pe aceeași coloană. De la nord veneau nemţii, altă divizie motomecanizată, pe aceeași șosea. Deci, noi eram deja dușmani, că dacă era deja 23 august... (Și-atunci?) Și-atunci am stat... noi am mers, ne-am uitat înainte, ei, înainte, pe aceeași șosea. Caz unic în istorie când două armate care am fost amice, nu? cu o zi înainte... Și-acuma ne-am retras și eram inamici. Și-atunci, ce-am făcut? Am mers pe-aceeași șosea. Și ne-a prins noaptea. Americanii, fiindcă știau că nemţii se retrag, voiau să-i lovească. Au venit cu aviaţia și ne-a tras noaptea aia prima un bombardament! N-au ţinut cont că noi am făcut armistiţiu! Și-au venit avioanele de bombardament întâi cu parașute luminoase, ca să vadă linia, șoseaua. Și pe urmă a venit bombardamentul. Și ne-a bombardat pe linia asta, pe șoseaua asta spre Galaţi, că eu știu că am fugit cu calul de pe șosea. Deși eram la vreo sută de metri de șosea, când a căzut o bombă cât casa, așa m-a aruncat de pe cal, n-am mai găsit calul... au și murit atunci mulţi pe care i-a lovit. (Deci, eraţi inamici atunci, dar n-aţi deschis focul împotriva nemţilor.) Nimic. Nici noi, nici ei.  (Și ei în ce stare erau?) Ei erau în stare psihică proastă, își dădeau seama că... (Și dumneavoastră?) Și noi... nu știam ce se întâmplă, ce se va întâmpla, până unde ne vom retrage. Și atuncea am mers. Dar, auziţi, a venit bombardamentul ăsta în noaptea următoare, și pe ei, și pe noi! Și am ajuns pe linia asta și-atuncea, la Galaţi, erau cazematele astea și erau numai șanţuri, gropi și ne-am aruncat în gropile alea, ca să scăpăm de bombardament. Caii s-or dus dracu?, n-am mai găsit nimic. Mâine-zi, dimineaţa, toţi caii i-am găsit la primul sat. Toţi tremurau și stăteau grămadă. Și ne-am urcat călare și-am plecat mai departe. Și-atunci, cum era războiul cu nemţii? Dacă erau mai mulţi nemţi, îi luau prizonieri pe ai noștri. Dacă erau mai mulţi ai noștri, îi luau prizonieri pe nemţi. Deci, nu era de umblat așa, anapoda.

Deci, după 23 eram spre București. Noi aveam ordin să mergem spre nord de București, să ne regrupăm și să plecăm spre Ardeal. Iar ei, să se retragă. Și, dacă unităţi de-ale lor erau mici, le luam noi prizoniere, dacă noi eram unităţi mai mici era invers. Asta era situaţia atunci, între 23 august și până am plecat noi în Ardeal. (Dar prizonierii germani au ajuns până la urmă în Rusia?) Da, pentru că noi chiar aicea i-am avut prizonieri pe cei mai mari comandanţi ai armatei germane din București. La Gherghiţa, acolo s-au predat... Ei au luptat prin București și au dat ordin să bombardeze Bucureștiul. Și acești prizonieri... colonelul nostru, m-am mirat, așa un gest... a fost un om larg, intelectual... i-o tratat pe prizonierii ăștia ca pe ofiţerii noștri, or fost la popotă cu noi, numai că dup-aia au trebuit să-i predea la ruși. Așa au fost condiţiile de armistiţiu, că armistiţiu necondiţionat... N-or prevăzut chestii din astea, că prizonierii îi ia armata care îi face prizonieri. Noi trebuia să-i predăm la ruși. Și ăștia, nemţii, vă daţi seama că... Siberia... Și de-acolo am plecat în Ardeal. Am ajuns la nord de București, ne-am regrupat la Răduleștii-Filitis. (Și aţi luptat cu nemţii?) Nu, că erau la Ploiești lupte, alte unităţi... și noi am înaintat pe la Pietroșiţa, nu pe valea Prahovei, pe la Râșnov. Am ocolit Brașovul, fiindcă eram călare, numai noaptea mergeam, fiindcă venea aviaţia germană... ne bombardau nemţii. (Acuma veneau și nemţii cu aviaţia.)Acuma eram deja dușmani cu nemţii și am mers în Ardeal. De-acolo au început luptele, pe Mureș.. era să ne trimită la Oarba de Mureș. Acolo unsprezece mii au murit, pentru o cotă, la înălţime. Iar noi ne-am dus la Cluj, ca să ocupăm Clujul. Și-atunci am ocupat Valea Someșului.

(Și rușii pe unde înaintau?) Rușii au înaintat pe la dreapta noastră, tot în Ardeal, dar pe noi ne-a băgat pe liniile principale, c-o zis că noi luptăm pentru eliberarea Ardealului. Și așa o și fost. Și-atunci, în satele românești au fost așa... evenimente, ce nu pot să vă descriu... plângeau popa cu sătenii la marginea satului ne așteptau... satele eliberate în zona Clujului, toate satele alea până la Satu-Mare. (Se auzea că veniţi și-atunci vă așteptau?) Da, că vedeau că se retrag ungurii și nemţii, că erau și ungurii acolo. Da, acolo am avut un atac la baionetă, la Răscruce, lângă Cluj, a fost o luptă crâncenă, acolo au vrut nemţii să opună o rezistenţă, că era un nod de comunicaţie. Astea se apărau foarte mult... Și-acolo, în Ungaria, au fost lupte multe, luptele de pe Tisa.

(Dar vi se părea normal ca după ce aţi ieșit din România să mai luptaţi? În ce stare de spirit eraţi?) Da, mi se părea normal. Nu era nici o stare. Știţi cum era în armată? Ordinul se execută. (Bine, dar totuși, la ce vă gândeaţi?) Toţi se gândeau că trebuie să meargă la lupta finală împotriva fascismului. Știţi, acuma era cu fascismul. Atunci era cu bolșevismul, în est... Așa a fost soarta, vedeţi, a armatei române. Dar a luptat cu vitejie pe ambele fronturi, eu vă spun ca un martor ocular, care am fost acolo, în șanţuri, în linia întâi. N-auzeai de alte armate, de armata ungurească sau de italieni, să facă minuni de vitejie. Nu s-au bazat armatele astea mari ale nemţilor și rușilor, că astea au fost atunci cele mai puternice în Europa de est? Nu pot să spună decât cuvinte de laudă la armata română. Și rușii ne-au decorat pe frontul de vest. (Dar totuși, din câte știu eu, la început, când  rușii i-au dezarmat pe români...) A, la început au fost și mici altercaţii. Vă spun eu altercaţii din astea. Noi am mers călare pe Valea Prahovei și acolo ne-am întâlnit cu rușii. Ei ne-au ajuns din urmă. Tot o unitate din asta aveau și ei, de Cavalerie. Și un ofiţer a văzut la noi cel mai frumos cal al unui sublocotenent activ. Era din escadron cu mine, Velescu se numea, sublocotenentul Velescu. Ofiţerii activi aveau caii lor. Poate că aţi auzit că în Cavalerie ofiţerii activi aveau caii proprietate personală. Și a venit un ofiţer rus, i s-o părut calul ăla cel mai bun, o pus mâna pe zăbală, să-l dea jos de pe cal. Și acesta, Velescu l-a cârpit pe ofiţer. I-o tras una! Până s-a sculat ăla de jos, el a plecat. Și noi l-am apărat. Bineînţeles că l-a urmărit. Îl căuta. L-au urmărit rușii, dar nu l-au mai prins pe ăsta, l-am scăpat noi și n-o cedat calul. Aţi auzit că ei s-au dedat la multe, să știţi că în România au făcut multe, dar în Ungaria a fost prăpăd. În Ungaria a fost, în afară de război, a fost jaful ăsta. Noi am luat prizonieri mulţi unguri și i-am lăsat liberi în spatele frontului. Dacă or fost din zona aia, nu i-am mai luat ca să-i ducă în Rusia. S-au îmbrăcat... Dar ce-au făcut unii? Au otrăvit fântânile și rușii au murit pe capete, s-au otrăvit. Și atuncea ei s-au răzbunat.

În Cehoslovacia, cea mai mare ordine! Ei erau și partizani, luptau, s-au încadrat cu noi să lupte, mergeau cercetași înainte, pe front, cu noi împotriva fascismului, pentru că nemţii le-au luat o parte, regiunea Sudetă, regiunea de vest a Cehiei. Și-atuncea ei aveau așa... Le-am văzut noi cruzimea unde-i prindeau izolaţi pe nemţi. Erau vreo două unităţi de partizani. Puţini, dar ne-au sprijinit foarte mult, pentru că ei știau drumurile prin munţi. Ce credeţi, era foarte greu să te orientezi în luptele alea prin munţi! Tatra, Matra, Fatra. Scriu aici, în cartea pe care vreau s-a public, Fatra; dactilografa îmi corectează și scrie Tatra. Există și Tatra, Matra, Fatra, există mai multe catene muntoase... Noi le-am luat în piept pe toate, că erau așa paralele. Apele curgeau și noi...

Deci, din Ungaria am trecut în Cehoslovacia, în munţi și n-am ajuns în Sudeţi, că asta era în vest, am ajuns la est de Praga, tot în niște păduri, într-un podiș acolo. Nouă ni s-au dat niște banderole tricolore pe mână, pentru că aveam culoarea... Rușii aveau o culoare pământie așa, aproape de culoarea pământului, la uniformă... Noi aveam culoarea asta verde. Și asta se asemăna cu culoarea americanilor. Și eram exact în faţa unei unităţi americane care venea spre Praga. Ei veneau din Germania și înaintau spre est să se întâlnească cu rușii. Și noi eram chiar în faţa unităţii ăsteia. Și-atunci, când ne-am apropiat, rușii ne-au oprit pe noi, iar ei, cu unităţile de tancuri i-au înconjurat pe nemţii care erau acolo și s-au întâlnit ei la Praga cu americanii. (Ca să nu vă întâlniţi dumneavoastră cu americanii.)  Vedeţi?! Fiindcă atunci noi nu ne explicam de ce trebuie să ne punem... Deci, comandanţii noștri ne-au pus banderolele alea ca să se deosebească armata... să vadă că suntem armată română. Eram paișpe divizii, vă daţi seama! Și, ca să iasă meritul lor, ne-a marginalizat, ca să zic așa cumva. (Dar nu vă puneaţi întrebări?... Spuneaţi că așa e la război, execuţi ordinul.) Nu-ţi pui... execuţi ordinul. Îţi pui așa în linii mari, că lucruri de amănunt nu știam în prima linie. Noi nici n-am văzut morţii, ce se întâmplă cu ei. Noi i-am văzut cât or fost cu noi, acolo. Care or rămas acolo, îngheţaţi pe Tatra și dormeam cu ei nopţi întregi. Altădată nu venea nimeni în prima linie. După ce înainta frontul, atunci i-au luat pe morţi și i-au îngropat. Deci, trupele din linia a doua. Deci, noi nu vedeam aceste lucruri. Noi, doar atacam și cei care or murit acolo sau răniţii i-au dus înapoi sau la spital. Noi nu știam ce e în spatele frontului. Comandamente, strategia... Nouă ne spunea: Atacaţi pe direcţia... Aveam direcţie de atac. (Deci eraţi căpitan.) Nu. Eu am fost sublocotenent. Căpitan acuma, după. În socialism s-au făcut locotenenţi și locotenenţi majori. Noi n-am avut asemenea grade. Era sublocotenent, locotenent, căpitan, maior. Noi eram elevi, plutonieri adjutanţi, cel mai mare grad, până la sublocotenent, când am plecat pe front și pe front, am menţionat eu undeva, că unul scrie că eram plutonier, dar eu eram sublocotenent, că deja în iunie 1944 ne-a făcut pe frontul din Moldova, ne-a avansat la grad.

(Și după aceea v-aţi întors din Cehoslovacia?) Aia a fost foarte interesant. După ce s-a terminat războiul, ne-a ţinut prin niște păduri, acolo, pentru că nu aveam mijloace de transport și atunci a venit din ţară ?aparatul politic?. Aţi auzit de chestiile astea? Un aparat, adică ofiţeri instruiţi care să ne spună nouă cum e armata socialistă... (Divizia Tudor Vladimirescu?) Da. Vedeţi că știţi?! Era o divizie de prizonieri români din Rusia și ăștia au venit cu ziare, ne-au dat presa, că noi nu știm ce e noua armată și s-a făcut acolo un fel de școală politică, în care ne aduna. Am stat acolo, în munţi o lună de zile, după ce s-a terminat războiul. Și de-acolo, după o lună... (Dar vă explicau principiile socialismului?) Nu, ţineau cursuri așa cu noua armată, cum e organizată noua armată, ideologic. (Și ce părere aveaţi de ideologia asta?) Eu... atunci am citit acolo, erau foi din astea volante ca să ne introducă în ce se întâmplă: că în ţară, din 23 august 1944 până la 9 mai 1945 și încă o lună... s-au produs anumite transformări, s-a reorganizat armata. Și cu astea... să ne lămurească să rămânem. Atunci nu era încă cu originea nesănătoasă... Bine, eu eram și cu activitate de front și decorat. Și ni s-a propus să intrăm ofiţeri activi în armată. Eu am refuzat, voiam să mă fac profesor, eram înscris la facultate și am vrut să urmez mai departe. Eu eram așa: executam ordinele, dar nu mă înscriam eu voluntar. Erau unii cărora le plăcea și pentru decoraţie... și eu i-am înţeles, mai ales pe ofiţerii activi care în cariera lor aveau nevoie de un atestat cât mai bun. Dar, dacă am primit un ordin să plec într-o incursiune în spatele inamicului, unde, totuși, îţi riști viaţa... eu am fost, am executat misiunile, punctual, așa cum s-a dat ordinul și am avut incursiuni din astea destule: una pe Tisa, alta pe apa Bodrogului, pe urmă în Cehoslovacia, în munţi, unde trebuia să aibă divizia informaţii despre situaţia inamicului.

M-aţi întrebat ceva despre sfârșitul războiului... (Vroiam să știu dacă vă dădeaţi seama că are loc procesul de transformare a armatei...) Noi ne-am dat seama, sigur că da. (Și  erau unii care acceptau să intre în noua armată?) Da, unii au acceptat să activeze. (Dar nu își dădeau seama că era ideologia asta comunistă care se infiltra?) Nu prea își dădeau seama atunci... felul în care s-a pus problema, mai mult de reorganizare a armatei și dacă vrei carieră, să rămâi ofiţer activ, pentru că, spuneau ei că noi avem ștate de serviciu bune, în sensul că aveam experienţă de front. Ne-am dat noi seama, că noi am fost instruiţi? eu am fost sub perioada Antonescu, cu școala militară, când era și patriotismul ăsta liber consimţit, nu era cu politruci. Atunci a început să ne spună de ?aparat politic?, ne-am dat noi seama că: ce rost are ăsta? Doar am văzut la ruși, că ne mai întâlneam, adică rușii erau în sectorul lor, noi în al nostru, nu aveam ocazia să vedem prea multe, dar ne-am dat seama că ei aveau politruci. Deci, în spate, cel cu pistolul și, dacă nu mergea, îl împușca. Vă daţi seama, era alt tip de armată, cu aparat politic. Și, pe urmă și armata noastră s-a orientat spre ?aparat politic?, că noi ne întrebam: Ce rol avea ?aparatul politic?? că noi știam că luptăm pentru ţară, așa am fost educat și în liceu.

(Dar legat de Antonescu...?) Avea calităţi. Deși e o persoană controversată, ăsta e adevărul, are calităţi. Unii vin cu documente, cu antisemitismul... Din câte știu eu, el i-a apărat mult pe evrei, în sensul că nu i-a dat... La unguri eu am văzut, am fost la Seghedin, e un mare cimitir cu ăștia care au fost făcuţi săpun. E un cimitir cu plăci enorme cu nume de evrei, că horthysmul a avut altă atitudine faţă de evrei. Dar atunci nu ne-am dat noi seama, să analizăm ca acum... Și eu cântăresc, că aud că unii sunt pentru Antonescu, zic că el pentru armată a însemnat un simbol, alţii... Că sunt puţini mareșalii ăștia care au făcut carieră, că el a avut o carieră foarte bogată, a participat și la primul război mondial și la al doilea și avea o experienţă mare în domeniul armatei.

(Și regele Mihai nu era un simbol?) Era simbol, dar nu se mai punea așa preţ pe simbol atunci, asta era acasă, când noi toţi eram cu regele, dar acolo, pe front, știţi, acolo să execuţi ordinul? nu mai era problema asta, cu regele. Însă, când a venit atuncea la Școala de ofiţeri... eram așa, de-abia așteptam să vină regele... Deci, acolo (în Cehoslovacia) ne-am amenajat corturi, că am primit corturi din ţară și am stat o lună de zile acolo, dar am făcut așa frumos că tot satul din apropiere a venit să vadă ce frumos am organizat... din pădure am luat flori era așa ceva, ca-n vis... Rondouri de flori și străduţe așa mici și distracţii și muzică aveam. (Și cine a organizat?) Păi, asta a fost așa spontan, și ofiţeri și subofiţeri și trupă... care erau talentaţi. Și tot satul a venit acolo pe urmă să vadă, mai ales copiii au venit primii. Și ne-am împrietenit până la urmă, cu lacrimi ne-am despărţit. Și-am plecat după o lună spre ţară în etape, pe jos și lucrurile le aveam în căruţă, că nu mai aveam cai. (Dar ce se întâmplase cu caii?) Pe front au fost împușcaţi... caii erau obiectiv mare pentru inamic... și-am rămas fără cai. Și, după ce am venit pe jos, în fiecare localitate mai mare unde am cantonat din Cehoslovacia, din Ungaria? am fost primiţi cu flori, cu petreceri organizate de localnicii cehi și unguri. Și am intrat în ţară pe la Oradea, la Episcopia Bihorului. La Oradea a fost defilare, manifestaţie militară, de acolo am venit până la Arad. La Arad, noi, ofiţerii de rezervă am fost lăsaţi la vatră și s-a făcut o mare defilare, eu însă n-am mai participat, fiindcă am fost lăsaţi la vatră și am plecat acasă să mă întâlnesc cu părinţii.

(Ei mai știau ceva de dumneavoastră, le-aţi mai scris?) Întâlnirea a fost memorabilă... În timpul războiului n-am prea scris, că n-am putut... Mai primeam de-acasă câte-o scrisoare, dar rar. Dar eu am plecat și ei au auzit la radio că ne vor demobiliza și se gândeau... Nu știu cine i-a informat că noi am ajuns la Arad, că Aradul fiind aproape... noi suntem între Arad și Timișoara și eu am plecat cu un marfar, deci n-am avut răbdare să plec cu un personal de la Arad, m-am urcat în marfar și am ajuns la gara Merţișoara. De acolo, pe jos, spre casă. Eu, tânăr sublocotenent, cu decoraţii pe piept... am ajuns spre sat. Când am ajuns, părinţii mei, de unde-au știut?... Au aflat de undeva că venim și au plecat cu căruţa, tata, mama și fratele și la marginea satului ne-am întâlnit... cu îmbrăţișări, cu plânsete... Nu știai că mai vii sau nu când ai plecat. Când m-am despărţit de mama mea în gara Fabric a fost așa un moment... nu știa că o să mă întorc sau nu. (Numai doi fraţi aţi fost?) Doi fraţi. Fratele e mai mic, născut în 1933. Avea atunci unsprezece ani, era la școală, elev.

Vă mai spun o curiozitate, eu sunt veteran de război și, fiind veteran de război... Am făcut ambele fronturi, deși nu par un om atât de distrus de războaie, am făcut est și vest. Am fost în est, până în Basarabia, în Bucovina, la sud de Chișinău, pe valea Cogâlnicului, cel mai mare pârâu din sudul Basarabiei ... între Nistru și Prut. Și am luptat acolo până la 23 august. După aia, am continuat în Ardeal, în Ungaria... Am fost rănit pe front. Acuma știţi că se dau merite, veteranii au mari merite, asta fără doar și poate. Pe vremea lui Gheorghiu-Dej aveam reducere de impozit, pe vremea lui Ceaușescu ne-au ras, nici un drept, nu vă vine să credeţi! Iar acuma după Revoluţie, ni s-au dat o serie de drepturi, mai ales noi care eram și decoraţi: Coroana României, Steaua Românie? Și pentru asta mi s-au dat și anumite drepturi, printre care și un hectar de teren. Acest hectar de teren, satul a zis că n-are să-mi dea niciunde, dar e unul neproductiv. Dacă vreau să-l iau. Și eu l-am luat. E terenul din zona asta, Valea Lacului. Acuma eu nu fac nimic cu el, fiindcă acolo au făcut o pescărie, s-a făcut un baraj, dar acuma au dat drumul la apă și nu se mai ocupă nimeni? Ăia în colectiv se ocupau... Mie dacă mi-a dat terenul ăla, îl ţin așa, ar trebui să am un investitor... În sat au mai fost niște lacuri de la colectiv, care s-au ruinat și un investitor le-a refăcut... și-a făcut niște lacuri piscicole la noi în sat, în amonte de moară, tot pe valea asta dar mai în amonte de sat, iar eu am terenul în aval de sat. E foarte practic pentru unul care are bani! Eu însă nu pot să fac. Trebuie să îngrădești, să excavezi, să faci lac mare așa cum trebuie, să-l populezi cu pește, să pui și paznic, că altfel nu mai găsești pește acolo. Deci, eu n-am făcut nimica cu el, dar acest investitor de care vă pomeneam a făcut și drum prin sat până acolo și sătenii îs foarte mulţumiţi c-o venit.

Am avut pământ și de la părinţi... Și ne-a dat pământul acuma. (Cât au avut părinţii?) Păi, or avut... patruzeci de hectare. Prima dată ne-a dat zece, apoi ne-a dat restul. Eu mai am doi nepoţi și am împărţit acest pământ cu acești doi nepoţi ai mei. Teren arabil. Iar de hectarul de care v-am pus, e trestie acolo, nu pot să fac nimic acolo. Nici nu pot să-l vând, n-am dreptul, fiindcă e primit ca veteran timp de zece ani. (Spuneaţi că părinţii au avut mai puţin pământ și au tot cumpărat?) Așa au făcut. Bunicul a luat asupra lui... În 24 de ore ni s-a pus în vedere și ei au trebuit să părăsească casa, aproape nouă, casă frumoasă, mare, cea mai mare din sat. Li s-a pus în vedere la trei familii. Și-atuncea ei au plecat, au luat drumul Aradului, s-au dus la linia ferată să lucreze, mama și tata. Casa au folosit-o ca sediu CAP. Vedeţi că au avut ei un scop. Din 1952 până în 1957. Casa din cărămidă, nouă. Și aici am scris eu cum a decurs problema asta, tot ce am făcut noi ca să reprimim casa înapoi. Și-am reprimit casa. Uitaţi în ce an, alţii abia acum au primit... În 1957. Dar de ce? Fiindcă bunicul a fost chemat mereu - bunicul a luat asupra lui, o spus: Eu răspund, că eu am vrut pământul să-l cumpărăm. Pe tata l-or degrevat... Și tata era pe la Arad și bunicul a fost pe la o mătușă, în sat, s-o refugiat acolo. L-or dat și în judecată. Foarte interesant că ni s-a pus cote, foarte mari, n-ai putut să faci faţă, s-a pus cotă să dea lapte de vacă. Și de trei ani nu mai avea vacă și tot dădea cotă, cumpăra laptele... Și de-asta, la proces, știţi ce-o făcut? Au fost la noi oameni și în socialism, să știţi, au fost oameni, procurori, unul a și spus: Dumneata nu ești chiabur, dumneata ai muncit cu familia, absurdităţi, te ștergem... L-au șters de pe lista chiaburilor. Nu vă vine să credeţi! C-o fost și chiabur, șters de pe lista... Ăsta a fost bunicul meu! Am aici un act eliberat de comuna Carani, antetul e, din păcate, rupt, în care se spune să fie șters de pe lista chiaburilor. (Dar cum de a obţinut așa ceva?) A obţinut, fiindcă, uitaţi, toate actele astea, noi tot timpul am făcut... eu eram profesor la raion, vă daţi seama la ce m-am expus și eu, că i-am învăţat pe părinţi să ţină toată lupta asta și să nu cedeze... Mai ales că tot s-or dus să le spună să cedeze de bunăvoie, l-au chemat să semneze. Cum să cedezi casa pentru care or muncit o viaţă întreagă? ?Să vii să semnezi!?  Și bunicul meu nu a semnat, l-au aruncat în pivniţă, l-au mai bătut... și nu o cedat, nu o semnat nimic.

Am aici o scrisoare... eu eram profesor prin sate, nu aveam dreptul în oraș... Dragă  tânule - bunicului îi scriam eu - scriu acest  câteva rânduri... că eu sunt bine, sănătos și trecând prin Timișoara, am depus eu o cerere la raion, la regiune... să primim casa înapoi. Asta era toată lupta pentru primirea casei înapoi, că pământul atuncea nici vorbă să ţi-l dea, dar casa... eu arătam că s-a luat ilegal. Adică fără acte legale, abuziv. Eu sunt de părere că dacă primiţi caii ? că le-or luat și caii și căruţa, tot... Deci, tot ce-a fost în casă. Și în cămara în care aveam mâncarea, șuncile, tot, tot! (Dar cine?) Un grup de legionari, unul care era în sat mare legionar, că ei că s-au dat comuniști, aţi auzit. Au fost și din ăștia... Și ei s-au dat că... contribuie la socialism și au venit să ne ia din cămară.