Eu am venit acasă în septembrie. Soţul era prizonier în Franţa. Eu ne știam de el, el nu știa de mine.
Lucram la Fabrica de mănuși. Am fost mulţi muncitori, mai mult de 300. Mergea foarte bine. A fost un director foarte bun. El a fost coleg cu sora mea la școală. Era și el orăviţean. Deci eu aveam protecţie puţin. Și lucram frumos, câștigam bine... A fost bine. M-am măritat, l-am avut pe fiul meu... Am lucrat mai departe. Locuiam cu soacra și socrul meu ... (Unde locuiaţi?) Unde locuiam? Lângă cimitirul românesc. Aveam o casă frumoasă. Am vândut-o pentru că a avut igrasie. Și apoi unul care oferea și vindea case ne-a adus aici în ?Crișan-telep?. (Cam când a fost asta?) În ?40 ne-am mutat aici. Apoi a început acea concentrare. Soţul meu a trebuit să meargă, mergea mereu la concentrare. În ?41 s-a născut fiul meu și... (oftează)
(A fost greu.) Foarte greu. Soacra mea era bolnavă. Suferea cu inima, avea apă. Apoi în ?43 a izbucnit și aici războiul, în ţară. Atunci soţul meu a trebuit să meargă la război. A început să fie tot mai puţin de lucru la fabrică. Și atunci soacra mea era din ce în ce mai rău bolnavă. Eu lucram pe atunci tot la Fabrica de mănuși, dar ne puneau să coacem prăjituri pentru ruși. Atunci am fost la o brutărie vizavi de biserica românească, în Fabric, unde ne-au dus pe vreo cinci dintre noi să facem un fel de chec pentru soldaţii ruși ce erau în spital, răniţi. Și... (Pauză) (Vă era frică, așa, ca femeie tânără?) Păi, nu aveau treabă cu noi pentru că primeam făina și tot ce mai trebuia și noi numai coceam, puneam în cutii mari și...
(De război vă era frică?)Cum să nu. Nu știam unii de alţii nimic și lucram cum puteam. Când s-a terminat războiul, în ?46, 13 ianuarie, au fost adunaţi nemţii și am fost și eu printre ei. Și ne-au dus în Rusia. Și acolo a trebuit să lucrăm, să ne facem norma... (Din ce consta?) De toate. Și WC-urile le curăţam. Cei mai în vârstă n-au fost răi cu noi. Aș minţi dacă aș spune că ei au fost răi, dar tinerii? Când mergeam la muncă? la câmp, în mină, de toate, tot ce a existat trebuia să facem. Dar când mergeam în rând, la poartă erau tot așa femei tinere care aveau grijă de noi, ne păzeau. Ne puneau în rând și ne numărau și ziceau: ?Pocitirii, Pocitirii, Pocitirii!!!? Știi ce-înseamnă asta? (Nu știu!) Patru câte patru. La coadă a trebuit să stăm. Ne-am dus la muncă și a fost acolo un brigadier bătrân, un rus, care a fost foarte bun cu noi. Că trebuia să lucrăm în mina de piatră, afară, iarna. Trebuia să mărunţim pietrele cu barosul și să facem metri cubi? Da! Era foarte greu și era frig, era așa de frig! Iar noi nu eram îmbrăcaţi ca și rușii. Atunci aicea erau la modă cizmele de gumă care aveau în interior niște șlapi sau opinci tricotate. Și acolo în praful acela gros și toată ziua afară ne-a fost foarte frig. Era acolo un atelier de tâmplărie și atunci bătrânul ne-a lăsat întotdeauna pe două trei să intrăm acolo să ne încălzim puţin. Și așa că acolo lucram de la vederea zilei și până la întuneric. M-am îmbolnăvit acolo. După trei ani m-am îmbolnăvit. Am fost plină de apă și când a venit odată comisia, pe bolnavi ne-a trimis acasă. Ce era să facă cu noi? Și am venit acasă. Era chiar într-o duminică. Era atunci aici unde este acum grădiniţa un teren de fotbal. Cum să spun? ... Cum am venit noi acasă, eram murdari, zdrenţăroși și... Chiar într-o duminică după-amiază am venit. Erji avea o mătușă și aia stătea cu Edi la colţ și i-a spus lui Edi: ?Uite-acolo! Vine mami!? ?Asta nu-i mami mea! Asta nu-i mami mea!?, zice el. Avea cinci ani. ?Nu-i mami mea!? ?Ba da, este mama ta!? A fugit de mine acasă. Soacra mea făcuse în acea zi înainte de masă ?rétes?. Edi s-a dus la ea să-i ceară din prăjitură. I-a dat și a început să plângă și-a zis: ?Unde o fi maică-ta? Ce bine i-ar prinde și ei o bucăţică!? Socrul meu i-a zis: ?De ce-i aduci aminte tot timpul de mama lui? Nu vezi că începe atunci să plângă?? Și au plâns toţi trei atunci...
După câteva ore am apărut eu. Asta a fost după-masă pe la ora 6, în septembrie. Am intrat în casă și numai ce am intrat și deja a știut tot Crișanul că cineva s-a întors din Rusia. Și cine avea rude acolo, a venit să întrebe dacă nu l-am văzut pe ăla, nu l-am văzut pe celălalt? Dar pe noi ne-au împrăștiat, nu ne-au pus la un loc. Și așa că de cine am știut am spus că l-am văzut acolo sau dincolo și...
Chiar în seara aceea îi spun soacrei mele că eu dimineaţă mă duc să văd dacă mă mai primesc înapoi la fabrică. Trebuia să lucrez. Soţul meu era la război. Dar nu m-am mai dus dimineaţă pentru că în acea noapte tatăl meu a auzit la Oraviţa că s-a întors un transport de bolnavi la Timișoara. Și eram și eu. A bătut la geam. Și a doua zi i-am spus: ?Tată, eu mă duc acum la fabrică să văd dacă mă mai primesc înapoi la lucru.? Și când m-am dus și am ajuns la poarta fabricii a ieșit directorul și a zis: ?Vai!!!? M-a recunoscut pe mine că de mică, atunci când veneam de la școală, treceam pe acolo. M-a întrebat: ?Cum de-ai venit?? ?Păi, cu un transport de bolnavi am venit și am venit să văd dacă mă mai primiţi înapoi.? ?Cum să nu! Sigur!? Zice. ?Duceţi-vă numa? jos în birou, zice, și așteptaţi-mă că acum trebuie să merg până la bancă.? Dar îmi zice să nu spun nici un cuvânt că a fost rău acolo că mă duc imediat înapoi... (Râde) M-am dus și l-am așteptat ...
Și-mi spune: ?Na, cum a fost?? I-am povestit și atunci spune: ?Acuma ţie ce-ţi trebuie? Ce-ţi lipsește?? ?Păi acuma mie nu-i trebuie nimic, că atunci când am plecat am lăsat o grămadă de datorii la fabrică.? Deja de atunci trebuia să dăm, că erau comuniștii, fiecare muncitor nu mai știu câtă făină, cartofi, bani și am plecat cu o grămadă de datorii la fabrică ... Îi spun: ?Domnule Laughner ? așa-l chema ? eu nu pot să iau acuma nimic pentru că datorez cu mult fabricii.? ?Nu mai datoraţi nimic!!!? Zice ?Că azi, mâine și așa nu-i mai a mea fabrica. Dumneata ai lucrat destul de când ai fost mică ...? (Era un om bun!) Da, era evreu. ?Și totuși, ce vă lipsește?? ?Păi, știţi, toţi pantofii mi i-am distrus acolo că n-am primit nimic, haine, pantofi, nimic...? Mi-a scris un bilet, că avea acolo și o fabrică de pantofi, și mi-a spus: ?Du-te la șefa și dă-i biletul ... și alege-ţi care pantofi vrei tu de acolo.? Na, am luat asta. Și cât timp am fost în Rusia, nu numai eu, toţi pe care i-au dus din fabrica de mănuși, au primit copiii lor când a fost Moș Gerilă cadouri? Toţi copiii la care părinţii nu au fost acolo au primit tot aia ce-au primit copiii a căror părinţi au fost acolo. (Ca și când ar fi fost acolo?) Da, da. Ăla în fiecare lună a trimis, acuma nu mai știu cât, ceva bani, la soacra mea... că și socru meu a rămas fără lucru. El era clopotar și-n timpul războiului nu era nevoie de clopotar și... alte nevoi erau. Așa că acolo am lucrat până la pensie. Între timp i-au luat fabrica. Și când i-au luat tot, eu tot am lucrat acolo. (Pentru comuniști?) Da. Pentru comuniști. Și așa că am lucrat 42 de ani în fabrica aceea. (Pauză)...
(Și soţul?) Păi eu am venit acasă în septembrie. El era prizonier în Franţa. (Știaţi?) Nicidecum. Eu ne știam de el. El nu știa de mine. Tot îi scria soacră-mii că nu știe de ce nu-i scriu: ?Teri nimic? Atâtea scrisori am scris și ea nu răspunde.? Ea nu îndrăznea să-i spună că m-au dus la ruși, în Rusia. Îi scria că mi-am rupt braţul drept și nu pot să-i scriu. Atuncea i-a scris odată că: ?Mami, spune-i la Teri să facă cum poate, cu mâna stângă, mie ceva dulciuri, că știe ce-mi place. În rest avem de toate în prizonierat. Cafea putem să bem cât vrem că o fierb în castron.? Lor le mergea mai bine. Dulciuri îi lipseau. Și așa că eu am venit în septembrie acasă și el în octombrie.
Când m-am dus odată la fabrică, dimineaţă, a venit cineva și spune: ?Na bine că veniţi deja!? Spun: ?Da de ce?? Zice: ?Vă așteaptă un bărbat, v-a adus o scrisoare de la soţul dumneavoastră.? Păi zic c-a trebuit să duc copilul la grădiniţă... Și când mă duc era soţul meu ascuns acolo. A venit și el acasă. Și atunci m-am dus înapoi la grădiniţă, l-am scos pe Edi și-am venit acasă. Și aici, aproape de casă, Edi s-a oprit și a spus: ?Tati, știi că mama a fost la fabrică, la dans, a dansat.? L-am dus odată la fabrică la o petrecere așa, știi. Zice: ?Mama a dansat, dar eu n-am dansat.? ...(Râde)... Na, atunci când am ajuns acasă îi spun lui: ?Tu stai acum afară la poartă ca mama să nu te vadă deodată; știi că-i bolnavă.? Eu m-am dus înăuntru și am luat o oală să iau apă de afară. Soacră-mea a ieșit și i-am spus: ?A trecut cineva și se uită înăuntru.? Ea a zis: ?Dacă are nevoie de ceva se întoarce.? După aia a sunat la poartă și ...
Acasă am fost 6 fraţi, 2 fete și 4 băieţi. Am avut gospodărie la Oraviţa. Fratele meu s-a dus la în Austria. Și când a izbucnit războiul l-au luat și pe el. El s-a căsătorit ca să nu meargă pe front. Totuși când i-au luat pe nemţi, l-au găsit și pe el. Și l-au dus și pe el în Rusia, da, în Rusia. El a fost așa, mai rafinat, știi? El tot timpul se orienta cum ar putea să scape de acolo. Mulţi au fugit. Au fost și pe care i-au omorât, i-au bătut rău și tot ... A cunoscut un tânăr avocat care știa să vorbească perfect rusește, pentru că el nu știa. S-au luat și au plecat, au vrut să fugă. I-au prins, i-au închis. Oricum, când a ieșit, tot a fugit. A venit acasă. Când a ajuns acasă soţia era în curte și i-a strigat, nu mai știu exact?: ?Daţi-mi ceva!? Că era zdrenţuit și murdar. Venise o cisternă de aici, din România. Ei au fost noaptea afară, cum lucrau nu știu pe unde. El s-a urcat pe cisternă și a văzut că era goală. I-a spus acelui avocat tânăr: ?Na, acum avem ocazia să plecăm acasă!? Și s-au băgat înăuntru. Au deschis sus capacul din cauza gazului și au venit până în București. La București au ieșit și încotro? Fiecare spre casă. El a căutat să vină spre Timișoara iar celălalt era de lângă Govora și s-a dus și el acasă. Și când a ajuns, nevastă-sa era în curte și cum l-a văzut așa murdar, negru, slab i-a spus: ?N-am nimica să dau! N-am nimica să dau! Mergi mai departe!? Îi era frică de el. Atunci el i-a spus: ?Mărie, eu mis!? ?Toni! Vai, Doamne!? Na și așa că a venit acasă cumva?
Ăla de la București a fost sculptor în lemn și tâmplar. Lui i-a mers umpic mai bine în Rusia pentru că le făcea ofiţerilor mobilă. Era în atelier și le făcea. Și așa că a primit mai multă mâncare de la ei. (N-a suferit de frig așa.) Da. El a stat 5 ani acolo. A murit, săracul. Așa că... (Pauză) (Și cine mai trăiește? Sora?) Sora mai trăiește. Este încă la Oraviţa, cu fiica ei. Acum a împlinit 87 ani. Dar este mai sănătoasă ca mine. N-a fost în Rusia. Soţul ei era român și așa că n-a trebuit să plece. (Pauză).
(Povestiţi-mi cum a fost când v-au dus? Ce v-au spus?) Au venit pe 13 ianuarie, noaptea și au bătut la geam... (Acasă, aici?) Da! Acasă, da. Și au spus să ne facem bagajele că trebuie să mergem la primărie, că era primărie aicea. Socrul meu a spus, că el s-a dus la geam, a spus că: ?De ce noaptea?? ?Trebuie să dea o declaraţie!?, zice. ?Las că dimineaţă!? ?Nu, acuma!? ?Nu-i acasă!? A zis socrul meu. (Știaţi deja c-au să vă ia?) Deja se vorbea, dar nu așa sigur. În Ungaria oamenii au fost mai bine pregătiţi. Ei știau. Și au fost aproape două săptămâni în lagăr și rudele puteau merge să vorbească cu ei, să-i întrebe ce haine, ce lucruri le trebuie. Și au venit bine împachetaţi. Și au fost acolo niște unguri care și-au adus și fiul de nouă ani. Îi chema Kerekes Pista și cu soţia... Ăștia și-au adus duna, pernele, perdelele, că au avut voie să aducă 200 de kilograme. Și spuneau că: ?Las? că o să ne împartă, vom primi locuinţă și fiecare ce poate lucra, lucrează. Poate la sfârșit nici n-o să mai vrem să ne întoarcem.? Așa ziceau. Dar dup-aia ar fi vrut să se întoarcă acasă (Ironic). Eu m-am întors acasă, dar nu știu ei când s-au dus acasă, ce s-a întâmplat cu copilul. A fost acolo un medic din Ungaria și cu soţia, și ea doctoriţă. Ei s-au ocupat cu copilul. L-au învăţat să scrie și să citească pe copil, acolo. Copilul, toată ziua fugea de colo-colo prin lagăr, prin bucătărie. Că bucătăreasa a fost și ea unguroaică și-i mai dădea câte o cacao sau ceva copilului. Că acolo primeau porţii, nu era...
(Și atunci noaptea v-au chemat, și?) Au mers din casă în casă, unde știau că locuiesc nemţi. Că știu eu de unde aveau ei listele? Și trebuia imediat să faci bagajul: ?Dar pentru ce?? ?Luaţi numai ceva, așa, că nu se știe până când staţi acolo! Trebuie declaraţie să daţi? ... și mai știu eu ... Na, bine. Eu nu m-am dus. A doua zi dimineaţă a venit sluga de la primărie. Soţia lui era nemţoaică și îmi spune mie: ?Teri, a venit un ordin de la primărie că cine nu se prezintă, o să-i ducă copiii și familia.? Eu i-am spus soacrei mele: ?Mama, eu mă duc. Nu vreau ca pe dumneata și pe copil să vă ducă cine știe unde.? ?Nu te du!? și a început să plângă. ?Ba mă duc.? Am aruncat repede într-un cufăr mic ceva lenjerie, ciorapi de schimb și m-am dus la socrul meu care lucra atunci la fabrica de clopote. I-am spus: ?Tata, eu mă duc să mă prezint. A fost Clari la mine și asta e situaţia ...? ?Nu fi prostuţă!?, zice ?Rămâi!? Între timp au plecat de aici. Au plecat și i-au dus la gară și i-au încărcat în vagoane. (Până când aţi ajuns era amiază...) Păi, stai! Că eu a trebuit să merg acolo: în Josefin era, vizavi de Gimnaziul German. Acolo a trebuit să mă prezint. Și cel ce era la poartă mi-a spus: ?Vai ce proastă ai fost c-ai venit aicea!? (Râde) ?Păi, zic. M-o căutat?? ?Să fi căutat! Acuma ai venit aicea, trebuie să rămâi aicea.? Și am rămas acolo și m-au pus într-un vagon. Biata soacră-mea a venit dis de dimineaţă să mă caute și striga prin gară: ?Teri! Teri!? Ca să-mi mai dea câte ceva. Aveam un inel foarte frumos și un lanţ de aur. Zice: ?Asta ia cu tine.? ?Dar mama, ce să fac eu cu ele?? ?Du-le c-o să-ţi trebuiască! Le vinzi pe pâine!? Zic:?Așa ceva?? ?Da. Du-le numai, du-le!?, zice. Și chiar le-am adus și le-am vândut pe câteva bucăţi de pâine. Mai întâi am dat inelul, care avea piatră roșie așa... foarte frumos. Am cunoscut o femeie rusoaică de la muncă și i l-am dat și ea mi-a dat nu știu câtă pâine pe el. Pe nimica. Apoi a venit rândul la lanţ. Totuși am avut ceva plus de mâncare, puţină pâine! Că primeam numai 300g de pâine pe zi. Și așa că m-o ajutat Dumnezeu să vin acasă... sănătoasă...
(Și cum de a-ţi venit acasă?) A venit o comisie. Toţi a trebuit să ieșim în curte și ne-am pus în rând și doctorii au venit și ne-au întrebat ce avem? S-au uitat la noi, ne-au consultat. Era în lagăr o doctoriţă care a spus de ce boală suferim. Au fost și din cei pe care comisia nu i-a lăsat și a trebuit să se întoarcă: ?Du-te la lucru. N-ai nimic!? Și ne-am pus în vagoane și am venit acasă, până la Focșani. Acolo ne-am dat jos. Era un lagăr unde ne-am îmbăiat și hainele, erau niște cârpe, le-au pus în cazan ca să nu aducem boli sau păduchi sau așa ceva în ţară. Da, așa era... După toate astea ne-am dus până la București. Acolo ne-am dat jos din nou, a trebuit să așteptăm până vine alt tren, așa-vagoane din alea ... că să ne ducă acasă. Eu aveam acolo un cunoscut. Ni s-a spus că până vine trenul, la nu știu ce oră, putem să mergem să ne plimbăm puţin prin București. Eu îi spun lui Ferenc, că așa îl chema: ?Unde să mergem noi să vedem ceva așa zdrenţăroși?? Îi zic: ?Eu am aici o cumnată.? ?Știi adresa?? ?Știu.? Dacă vreau, el mă duce până acolo. Ne-am dus. Am cerșit acolo câţiva lei. Am spus de unde venim și că n-avem bani.
(Ce vă spuneau oamenii?)?Știm ce-aţi păţit. Au mai venit oameni, un transport de bolnavi.? Și ne-au dat atât că am putut să ne luăm bilete de tramvai. Și m-am dus la cumnata mea, am sunat, ea iese, se uită și vrea să plece imediat înăuntru. Zic:?Tanţa, unde mergi? Eu mis, Teri!? ?A venit și Ioji?? ?Da și Ioji e plecat în URSS?? ?Sigur, și el e plecat. N-aţi fost împreună? Nu te-ai întâlnit?? ?Nu! Așa de mare-i aia și atâtea lagăre sunt că...? Zice:?N-am căpătat nici o scrisoare, nici un semn de viaţă.? ?Nu-i voie, zic, să-ţi scrie.? Și ne-a chemat înăuntru. Ne-a dat ceva de mâncare. Avea ceva mezeluri și brânză și am mâncat, că n-aveam ce mânca și n-aveam bani. Și după aia ne-am dus înapoi la tren și am venit la Timișoara. Când am ajuns aici, la fel, n-am avut cu ce să venim acasă. Ne-am dus prin spate, pe undeva, unde era mai scurt drumul. Acuma este deja altfel. Am ajuns acasă și, cum spun, era meci de fotbal și fiul meu stătea la colţ cu mătușa lui, Erjike și n-a vrut să vină la mine. Nu m-a recunoscut. Era mic. După aia am început să lucrez și? așa ne-a fost viaţa? Ce să mai?