În '39 a izbucnit războiul și am fost mobilizat. M-am dus la Arad și am căutat să scap și am scăpat propriu-zis, dar în '42 m-au luat totuși și am fost doi ani și aproape opt luni în zona operativă, în Rusia. Am luat parte la marile războaie de tancuri. Eu am făcut și linie ofensivă, adică și șanţ de tranșee, dar am fost și translator, fiindcă știam nemţește. Armata română lupta împreună cu armata germană și era deci sub comanda germană, iar eu am fost chemat întotdeauna la comandamente, ca translator. Asta a fost scăparea mea, că n-am rămas definitiv îngropat în Rusia. Am știut germană, însă nu m-am înrolat în armata germană ci am rămas tot timpul în armata română. Când a fost vorba ca toţi nemţii să se ducă în armata germană, eu am renunţat fiindcă eu aici m-am născut și aici am muncit (plânge). Familia mea e în Germania, iar eu sunt singur aici. Eu nu m-am dus acolo și nici nu vreau să mă duc. Eu sunt cetăţean al acestei ţări și nu plec de-aici.

În armată eu traduceam comenzile, ordinele care se dădeau. De exemplu, când se dădea ordinul că Regimentul 23 ocupă poziţia de la Râbniţa până nu știu unde, asta trebuia tradus din nemţește la comandamentul român. Eu traduceam și se transmitea imediat mai departe. Eram de exemplu la unitatea mea și venea un jandarm care se oprea și mă întreba: "Dumneata ești românul care vorbești germana?" Eu aveam atunci o barbă mare și toată lumea m-a cunoscut; eu eram "românul cu barbă", că nu se prea purta barbă pe front. M-a luat atunci jandarmul pe motocicletă, în ataș și-am mers la Comandament, căci trebuia tradus și transcris ceva. Când erau însă atacuri mari, ofensive, atunci băgau pe toată lumea în tranșee. Eu am făcut timp de 7 luni și tranșee. Trăgeam în ruși că n-aveam încotro, că dacă nu trăgeam, trăgeau ei, așa că era reciprocitate. La război nu poţi să alegi, nu poţi să zici "nu trage că nu-ţi fac nimic!". Am scăpat, dar urmările se văd, căci sunt suferind, dar totul merge. În februarie 1944 ne-am retras peste Nistru și am intrat în Basarabia. De-atunci mi-am ras barba. Am stat în Basarabia la o mănăstire, în Odorhei, timp de trei luni de zile. De-acolo am venit în Moldova, iar la Iași ne-a prins așa-zisul 23 august 1944, însă frontul nu s-a spart la 23 august, ci în 19 august.

În 23 august a fost doar în București, când românii s-au îndreptat împotriva nemţilor și-au spus: "Gata, noi ieșim din Alianţă și ne unim acum cu rușii împotriva voastră". Însă frontul s-a spart în 19 august 1944. În 19 august eu am fost la Buzău cu încă doi inși, iar de-acolo am vrut să ne refugiem, să venim în Transilvania și ne-au prins nemţii care au vrut să ne ducă mai departe cu ei, ca prizonieri. Am fost prizonieri timp de 48 de ore, apoi am poposit la un ocol silvic, iar șeful ocolului ne-a întrebat de ce mergem cu ei și i-am spus "ce să facem, că vrem să scăpăm de-aici??" Noi am dormit în podul cu fân, iar nemţii jos, iar noaptea acest om ne-a luat și ne-a dus la stână și ne-am îmbrăcat în izmene și cămașă ţărănească. Am luat bâta și-am stat lângă oi timp de cinci zile?și-așa am scăpat noi și de unii și de alţii. Apoi ne-am îmbrăcat și ne-am dus până la Mizil unde ne-am interesat unde e unitatea noastră și ne-am dus înapoi până la Slatina Olt. Acolo ne-a repartizat iarăși la regimentul nostru din care am fost trimiși câţiva pe front, iar pe mine m-au trimis la Regimentul 2 Pionier Gardă (București) și ne-a trimis în Ardealul de Nord, la viaductul Caracău. Era trecerea între Ardeal și Moldova. Când a fost terminat viaductul ne-a dus de-a lungul Mureșului pentru deminarea terenului, căci acolo se retrăseseră nemţii și minaseră foarte multe terenuri. Am rămas deci în Lunca Bradului circa trei luni de zile. Am căutat minele, ca pionier de gardă. Acolo a venit ordinul ca toţi soldaţii de origine germană să fie predaţi unităţilor sovietice. Colonelul m-a chemat atunci la el, căci acolo eram lângă comandant, lângă colonel, pentru că eu am fost furierul, omul de încredere și ne cunoșteam deja de pe front. Colonelul se numea Cornăţeanu Remus (a murit între timp). El m-a întrebat: ?Ai citit telegrama? Ce zici?! Ce facem?!?? Ce am făcut?? Eu am avut un prieten foarte bun, din Bârzava, și care era cu mine acolo. El m-a făcut din Faber, Crișan Vasile și m-a trimis sub acest nume ca delegat la Sibiu, la corpul de armată, ca să nu fiu în unitate. Dar n-a venit nimeni pe acolo?

Colonelul mi-a spus așa: ?Ai fost bun până acum, vei fi bun și de-acum înainte. Eu nu te dau, dar să nu fi în unitate?. Și-atunci mi-a dat o delegaţie cu livretul Crișan Vasile și-am călătorit la Sibiu, unde am rămas trei zile și-apoi m-am întors. Înainte să merg la unitate am întrebat ce s-a mai întâmplat și mi s-a spus că pot merge, că nu-i nimic. Și-atunci m-am prezentat la unitate. Așa că, în ?45 n-am fost dus la muncă obligatorie cum au fost duși ceilalţi germani din România. Și-așa am scăpat și de-acolo? În 25 mai 1945 am fost demobilizat și-am venit acasă. Din momentul acela au început greutăţile vieţii de după război. Am plecat dintr-un regim și-am intrat în altul, căci după ?45 s-a instaurat regimul comunist din 23 august ?44. N-am știut încotro s-o luăm.

(Cum a fost la război?) Cei mai buni soldaţi în timpul acelui război au fost românii. Soldatul român mergea la baionetă, dar neamţul nu mergea și rareori mergeau și ungurii. Românii însă, dacă era ordin, mergeau la baionetă și cei mai buni soldaţi erau vânătorii de munte. Eu am fost în multe comandamente germane și numai laude am auzit despre infanteria românească și despre vânătorii de munte, care erau trupele de elită. Aceste trupe au fost excepţional de bine instruite și disciplinate, sub generalul Mucinski. Au fost cei mai buni soldaţi pe front. Cei mai răi soldaţi erau italienii, ei erau foarte fricoși. Noi românii am schimbat cu italienii și au fost și italieni pe frontul de est. Noi am primit uniformă de la italieni când ne-am dus pe front prima dată, căci noi n-am avut haine. Era o uniformă gri.

Italienii au fost cei mai proști soldaţi și de aceea ne-au bătut pe noi în frontul acela, pe Don, că italienii n-au rezistat. Ei au fost scoși. Am fost noi, au fost ungurii și germanii care au avut o tehnică foarte bună. Soldatul german era un tehnician, nu un combatant. El mergea numai cu burta plină, însă românii, ai noștri, au mers cu burta goală (la luptă). Când am ajuns în subzistenţa germană ne-am bucurat, dar n-am știut să gătim. Am primit alimente și n-am știut ce să facem cu ele. M-au trimis pe mine ca să învăţ cum se prepară mâncărurile germane și am stat trei zile să învăţ. După cele trei zile m-am întors și i-am învăţat pe-ai noștri cum trebuie să gătească, însă a lor noștri nu le-a plăcut mâncarea nemţească, că nu erau obișnuiţi cu așa ceva. Ei aveau carne uscată, iar la noi nu mâncau așa ceva. Am făcut însă macaroane cu carnea aceea uscată, dar noi eram obișnuiţi s-avem carne proaspătă. Despre ruși ce să vă spun decât că poporul rus, ca oameni, este un popor blând, credincios și poţi să vorbești cu ei. Armata făcea însă ce i se ordona. Și ai noștri, dacă li se ordona să tragă, au trebuit să tragă că nu puteau să aștepte să tragă ceilalţi. Asta nu există pe front. Eu, de exemplu, am fost neamţ și peste ruși a trecut o dată Germania, apoi au venit înapoi, dar eu m-am înţeles foarte bine cu rușii. Ei știau că sunt neamţ în armata română și nimeni nu s-a atins de mine. Toată lumea știa că ?cel cu barbă e neamţ?. Eu n-aveam nimic cu ei. Rușii aveau tot o uniformă asemănătoare nouă, un gri deschis. Noi aveam de fapt o uniformă kaki, însă noaptea nu se vedea ce uniformă era, ne puteam deosebi doar după caschetă. Știam că acolo este rusul, iar aici suntem noi. Poporul rus, ca atare, să știţi că n-are nimic. Și poporul român se înţelegea cu cel rus, ca de altfel și cu poporul maghiar, mă refer la oamenii obișnuiţi, numai politica e cea care ne otrăvește. De ce se căsătoreau unguri cu români?!? De exemplu, în Tg.Mureș?câte căsnicii amestecate nu sunt acolo? Dar totuși trăiesc bine, însă când se-ncepe cu politica atunci nu e bine. Și cu evreii la fel. De fapt, evreii sunt un popor care nu prea se amestecă cu altul, doar între ei? Dar ceilalţi, nemţi cu români, maghiari cu români?era la modă.

În timpul războiului am fost în Rusia și în Ungaria, căci frontul s-a mutat pe urmă în Ungaria. Am fost la Debretin, până sus la Tökai. Am fost și la Kosice. Eu am fost, pe front, la aprovizionare și a trebuit să decontăm frontul de răsărit. Cu toate că nu eram ofiţer, fiindcă știam nemţește și eram în subzistenţă germană, am avut gestiune cu alimentele, alături de ofiţerii care aveau în gestiune îmbrăcămintea. A trebuit să mergem să decontăm. Dacă câștiga Germania trebuiau să deconteze nemţii, dar a pierdut războiul și-atunci a trebuit să dovedim ce s-a consumat. Noi am făcut în fiecare zi statul de hrană, meniul, și asta trebuia înregistrat. Întrucât nemţii au pierdut, ei n-au mai trebuit să deconteze nimic, însă armata noastră cerea ("Ce-aţi făcut cu ce-aţi primit?") și trebuia să dovedim. Ne-am dus prima dată la Debreţin, și când am ajuns unde era unitatea de decontare, în Ungaria, era deja sus, spre Cehoslovacia și ne-am dus și noi acolo și am depus deconturile. Ne-am întors înapoi și-abia atunci ne-au demobilizat, după ce am decontat. Și asta era în 25 mai 1945. După 5-6 ani am primit o citaţie la tribunal că trebuie să dovedesc unde au ajuns trei lăzi care rămăseseră nedecontate. Am zis atunci că nu aveam ce face cu acele lăzi goale, dar nici nu puteam să le scad și au rămas în sold. Ce se făcuse cu ele?!? Le-am aruncat, căci erau goale, dar după ani de zile m-au chemat. Toată decontarea a durat cam două săptămâni; la Debretin am stat cinci zile.