Religia este calea cunoașterii lui Dumnezeu și înseamnă a trăi în respectul legilor divine. Ea îl însoţește pe om toată viaţa, fiind o educa­toare a lui. Religia are efect binefăcător și înălţător asupra sufletului în orice ocazie, dar are și un rol deosebit în momentele de strâmtorare la care este expusă fiinţa omenească.

Religia israelită/mozaică a fost stabilizată și orânduită cu o forţă înnoitoare în împrejurările oferite de evenimentele istorice în seco­lele VI‑V î.e.n., de către profeţii Ezra și Neemia (458‑420 î.e.n.), iar mai târziu, în decursul vremurilor, de alţi cărturari iudei.

Activitatea binecuvântată a lui Ezra și Neemia a fost sprijinită de ultimul profet, Malahi. S‑a revenit la citirea regulată, periodică, a Torei și tălmă­cirea cărţilor sfinte. S‑au reorganizat totodată comu­nităţile evreiești. Acești profeţi au câștigat cele mai mari merite în reînvierea vieţii reli­gioase a evreităţii de atunci, iar continuatorii lor sunt evreii de azi.

Revenind la problema religiei mozaice, ea cunoaște manifestări directe ? prin rugăciuni, prin serviciile divine publice, prin ţinerea Sâmbetei și a sărbă­torilor și, nu în ultimul rând, prin respec­tarea riguroasă a legilor alimentaţiei ? și manifestări indirecte. Acestea se exprimă prin punerea tálitului (șal ritual pentru rugăciune), a filacte­riilor (cutiuţe prismatice îmbrăcate în piele, ce conţin pasaje biblice care vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu/?șema Israel?, pe care credinciosul evreu le așază pe braţul stâng, în dreptul inimii și pe cap) și a mezuzei (cutiuţă conţinând trei pasaje biblice), ce se fixează pe canatul de la ușa locuinţei. Toate acestea repre­zintă simboluri religioase care își au obârșia în Biblie, în cele cinci cărţi ale lui Moise.

Rugăciunea ne aduce aproape de Creatorul Universului. Urmând modelul structurii noastre, a oamenilor, care prezintă două părţi com­ponente, și anume trupul și sufletul, serviciul divin se împarte în două părţi : un serviciu divin interior și un serviciu divin exterior.

Prin ce se manifestă serviciul divin interior, care sunt reperele sale ?

Acestea sunt :

1)      înfrânarea omului din frica de Dumnezeu, corelată cu textul biblic : ?Fie‑ţi teamă de Dumnezeu și îndeplinește‑i poruncile, căci asta este menirea fiecărui om? (Eclesiastul, 12.13) ;

2)          smerenia, evlavia, cucernicia omului, căci ?supunerea și ascultarea sunt mai bune decât sacrificiul? (Samuil I, 15.22) ;

3)          dragostea pentru Creator, de care trebuie să fie mânat omul,în deplină concordanţă cu preceptul biblic : ?Iubește‑ţi Atotputernicul tău din toată inima, cu tot sufletul și cu întreaga ta putere? (Vechiul Testament, Moise, V.6.5) ;

4)      datoria de a mulţumi Creatorului pentru binefacerilefaţă de om, corelată cu spusele : ?Aduceţi mulţumire lui Dumnezeu, deoarece El este bun și veșnică‑i iertarea? (Psalmi, 107.1) ;

5)          manifestarea încrederii în binefacerilepe care le așteaptă omul de la cel Atotputernic, pe care‑l imploră smerit : ?Celor ce cred în Dumnezeu li se înnoiesc puterile, se ridică ca vulturii și nu obosesc ; ei umblă și nu lâncezesc? (Isaia, 40.31).