Mă numesc Molnar Marioara și sunt născută în 1930, în 19 octombrie, la Ferdinand, actualmente Oţelu Roșu. Am fost evacuată cu mama și cu sora în 1941, la Lugoj. Tatăl meu murise în ?40.

Aveam atunci 11 ani și am continuat Școala Israelită mixtă din Lugoj. Am fost colegă de clasă și cu doamna Lugojan.

Tinereţea ne‑am petrecut‑o în curtea școlii, nu pentru că nu eram agreaţi, ci pentru că eram totuși mai izolaţi, evrei fiind. Mergeam în fiecare după‑masă acolo, în grup, și stăteam de vorbă, mai făceam o recenzie la o carte.

Aceasta era școala primară israelită, iar după aceea am dat examen la Liceul Israelit, dar când s‑a îmbunătăţit situaţia și aș fi putut să merg mai departe la liceul românesc, mama mi‑a zis că n‑are posibi­lităţi să merg mai departe la școală, căci îmi trebuia uniformă. Deci nu s‑a mai putut și am oprit studiile. Am învăţat croitorie, dar de lucrat propriu‑zis am lucrat la O.C.L. ca vânzătoare, casieră, gestionară. Am lucrat douăzeci și șase de ani, iar acum am o pensie din care se poate trăi.

Croitoria am învăţat‑o la ?Bromfeld?. Era un salon mare de croitorie în Lugoj, unde crema societăţii din Lugoj își făcea toaletele. Doamna Bromfeld doar croia și făcea probele și avea zece angajate care lucrau, dintre care patru‑cinci fete erau calificate, iar restul erau ucenice.

(Erau mulţi evrei la Oţelu Roșu ?) Lângă Oţelu Roșu era o comună, Zăvoi, care era centru forestier, și acolo erau angajate mai multe familii de evrei, vreo cinci‑șase familii, din care a mai rămas doar o singură familie, Hutmann, care este și acum la Zăvoi. La Oţelu este fiica familiei Hutmann, Marmorstein, care au și o fată. Este singura familie de evrei care mai trăiește la Oţelu. La Zăvoi stă bunica și un frate, care este profesor de muzică.

În familia mea se ţineau sărbătorile, dar nu am dus o viaţă așa de religioasă, ci am respectat sărbătorile, chiar dacă le‑am amestecat cu celelalte. În Oţelu Roșu nu‑mi amintesc să fi fost sinagogă, dar venea uneori, de două ori pe lună, un rabin și ţinea ore de religie, iar data următoare ne punea întrebări. Deci noţiuni elementare de religie și de ebraică am știut, căci rabinul încerca să ne înveţe, deși noi am înţeles puţin. De marile sărbători se întâlneau într‑o casă, într‑o cameră de rugăciune, unde se făceau rugăciunile.

La Paște se făcea supă de carne cu găluște de maţa. În rest, noi ţineam o gospodărie coșer și mai mâncam carne de porc. Nu spun că n‑au fost evrei habotnici, care ţineau foarte mult la asta, dar noi, care eram foarte amestecaţi, am consumat carne de porc. În rest, am gătit ca toată lumea.

Copil fiind, n‑am simţit chiar așa de mult faptul că am fost evreică, căci noi copiii ne‑am jucat împreună.

La 11 ani, au fost daţi copiii evrei afară de la școală. Într‑o zi mi‑a zis învăţătoarea să‑i spun mamei să nu mă mai trimită la școală. Și‑atunci a plâns și mama și n‑am mai mers la școală.