Am făcut doar trei clase la Oţelu. La Lugoj însă a fost această școală primară unde erau primiţi toţi copiii, indiferent de unde veneau, și am urmat acolo cursurile. Ni se preda și ebraică, dar nu cu rezultate prea mari, căci ni se părea foarte grea limba.

Era un profesor de română foarte bun și foarte sever care făcea ebraică cu noi, dar după părerea mea nu erau rezultate grozave, strălu­citoare, însă el a fost mulţumit cu cât am învăţat noi și noi cu cât am putut să asimilăm, fiindcă limba ebraică nu se vorbea, doar rabinul și poate încă o persoană sau două dacă au știut.

În rest, aveam profesori de la liceul românesc sau călugăriţe de la ?Kloster?, care erau cu toţii oameni de suflet și predau cu amabilitate.

Comunitatea Evreilor din Lugoj organiza înainte diferite activităţi și mi‑aduc aminte de când eram copil că se făceau slujbe la sinagogă. Era atunci burghezia și erau doamne elegante și tineretul, care mai organiza câte o serbare. Era balul de Purim, la care am fost și eu odată, care era organizat de Comunitate, dar la care erau invitate cunoștinţe, prieteni și de alte naţionalităţi.

La bal lumea se îmbrăca foarte elegant și era dans și bufet cu multe bunătăţi. Acesta de care îmi aduc eu aminte a fost la ?Casino?, la Casa Armatei.

În Lugoj era și Clubul Sioniștilor, care se afla în curtea școlii unde ne‑am petrecut tinereţea. Acolo mai venea câte un delegat de la București sau din Israel și ne ţinea câte o conferinţă din care fiecare înţelegea cât putea. Ei căutau să ne vorbească despre viaţa frumoasă din Israel, despre tineretul care muncește să clădească o patrie. Cei care erau mai mari înţelegeau mai mult, noi însă eram mai mici atunci.

Nu vreau să fac din asta caz, dar acesta a fost adevărul? Tatăl meu murise cu un an înainte și familia mea era o familie de oameni pașnici și erau simpatizaţi. Noi locuiam în centru, vizavi de Primărie, și într‑o dimineaţă a venit notarul de vizavi și a spus că‑i pare foarte rău, dar până acum au făcut și ei ce‑au putut și nu ne‑au deranjat, însă acum au primit dispoziţii. Ne‑au spus că în ziua aceea ei trebuie să facă inventarul la tot ceea ce avem în casă și trebuie să părăsim localitatea.

După două‑trei ore, cu ce‑au putut lua mama și bunica din casă, a trebuit să plecăm. Ne‑a spus că el nu ne poate ajuta. Dacă vrem să ducem din casă lucruri la cunoscuţi, ne poate lăsa, dar peste două‑trei ore începe inventarul.

Pe noi ne‑au luat și ne‑au dus la gară și într‑un bou‑vagon ne‑au adus la Caransebeș, unde am stat șapte‑zece zile. De‑acolo, într‑o dimineaţă, ne‑au spus : ?La gară cu voi !?. Și ne‑au dus la Lugoj. Asta tot în 1941 s‑a întâmplat. Noi n‑am știut iniţial unde ne vor duce. La Lugoj ne‑or dus la școală, lângă sinagogă, unde s‑or făcut dormitoare pentru cei evacuaţi, căci nu erau numai cei de la Oţelu, ci și din satele și comunele din împrejurimi, căci atunci Lugojul era capitală de judeţ. Au fost aduși evrei de la Făget și din toate împrejurimile. Până când s‑a terminat războiul, fiecare a încercat să‑și găsească o locuinţă undeva în Lugoj, căci n‑am rămas la școală.