Vestigii ale prezenţei evreilor în Banat datează din secolele II‑III e.n. În perioada următoare și cu deose­bire în secolele XIII‑XVI se confirmă prezenţa unor neguţători și zarafi evrei pe meleagurile bănăţene, iar așezarea de familii de evrei la Timișoara este atestată de pietrele funerare aflate în cimitirul evreiesc central al orașului, cea mai veche piatră tombală datând din anul 1693 și fiind cea a medi­cului sau vraciului evreu Azriel Assael, originar din Salonic. Este cunoscut că evreii din Timișoara și Banat au trăit în acele vremuri sub dominaţie turcească.

După victoria de la Zenta a prinţului Eugen de Savoya asupra turcilor (1698), administraţia austriacă a tolerat la Timișoara prezenţa unei popu­­laţii evreiești de 144 de suflete. Imperiul Habsburgic a ?regle­mentat? viaţa evreilor din Banat prin ?Judenordnung? și ?Gentis iudaicae regulatio?, care conţineau restricţii foarte severe privind populaţia evreiască de atunci. Totuși, o dată cu consolidarea monarhiei austriece în secolul al XVIII‑lea, înfiinţarea de comunităţi evreiești ? sefarde și așche­naze ? a luat un avânt important, acestea având în frunte rabini prestigioși.

Despre rabinii timișoreni relatează o carte extrem de valoroasă a Prim‑Rabinului dr. Iacob Singer din anul 1928, din care se poate afla că cele două mari comunităţi evreiești, cea așa zisă germană/?așchenazim? și cea spaniolă/?sefardim? își alegeau proprii rabini. După anul 1870 ? anul sciziunii comunitare ? iau fiinţă comunitatea statu‑quo ante în cartierul timișorean Fabric și cea ortodoxă în cartierul Iosefin.

Locul de fală în galeria rabinilor timișoreni în prima jumătate a
secolului al XIX-lea îl ocupă rabinul de faimă europeană Oppenheim sau Oppenheimer Țvi Hirsch ben David (1821‑1859), supranumit și ?Gaon Rabbi Herschele Temeswarer?, al cărui mormânt, clădit în stil mausoleu, a devenit un loc de pelerinaj nu numai pentru evrei, ci și pentru neevrei. Primul rabin al Timișoarei a fost însă rabinul sefard Iacob Moises (1739‑1741), urmat de ?Oberrabbiner al Regiunii Banat? Eliezer Lipman ben Beniamin Zeeb, de asemeni sefard (1743‑1768), și de rabinul Iacob Wolf, care păstorește în prima sinagogă din Cetate, din ?Judenhof?, pentru așchenazim și sefardim, devenind în anul 1764 ?Oberrabbiner al Transilva­niei? cu sediul la Alba Iulia, unde erau în acea vreme aproximativ 3000 de evrei.

Apogeul înfloririi comunităţilor evreiești, atât ortodoxe, cât și neologe și sefarde, este atins abia după anul 1867 (anul reconcilierii austro‑ungare), prin construirea a șase sinagogi, în primul rând a celei ?mari?, neologe, în cartierul central Cetate, între anii 1863 și 1864, o construcţie impună­toare executată în stil maur. Urmează în anul 1899 ridi­carea sinagogii din cartierul Fabric, de asemenea neologă, ce se înfăţișează ca o verita­bilă perlă arhi­tecturală, și a celei ortodoxe din cartierul Iosefin, între anii 1906 și 1910.