Pentru unii e determinantă o istorie familială  ce funcţionează ca un fel de poveste întemeietoare asemănător cu felul în care, pentru alţii funcţionează istoria comunităţii căreia îi aparţin. La fel poate fi utilizată parcurgerea unei genealogii, prilej pentru unii de a descoperi la acest nivel elemente de continuitate și de stabilitate, pentru alţii de a face să transpară metisajul etnic și cultural, mult mai frecvent într-o regiune cum e Banatul care a cunoscut valuri succesive de colonizări și emigrări. Povestea numelui unei familii sau persoane, a unei porecle alteori, se înscrie în același sistem de raportări.

              Limba e un factor important, chiar dacă nu pentru toate comunităţile studiate ea ocupă  loc prioritar în ierarhia criteriilor de identificare. Majoritatea interlocutorilor noștri din generaţia mai vârstnică vorbesc mai multe limbi. A ști română, maghiară, germană și sârbă sau măcar două sau trei limbi din această configuraţie e pentru mulţi bănăţeni un prilej de mândrie și o trăsătură apreciată ca specifică identităţii lor regionale sau locale. Chiar și atunci când le-au învăţat sub presiunea împrejurărilor istorice defavorabile și nu doar din necesităţi practice, acest fenomen de interculturalitate e foarte apreciat retrospectiv, ca o formă de emancipare și cosmopolitism. Desigur că pentru generaţiile mai tinere, noile forme de plurilingvism includ mai degrabă interesul pentru limbile de circulaţie ( engleza, germana și franceza), dar importantă e cred includerea în programul de educaţie familială a învăţării unei limbi străine ca un lucru valorizat și valorizant.

            Sunt și situaţii când limba nu e un factor suficient de solidarizare pe criteriul etnic. Bulgarii catolici din Banat pun accent pe faptul că ei sunt catolici pentru a marca diferenţa lor faţă de majoritatea ortodoxă a bulgarilor din Bulgaria. Carașovenii de pe Valea Carașului vorbesc sârbo ? croata și se consideră croaţi și în virtutea religiei lor catolice ( sunt o poulaţie veche în Banat, din secolul al XII ? lea venită din sudul Dunării, a cărei origine e încă o incertitudine pentru istorici).

            Pentru evreii din Banat, mulţi dintre ei vorbitori de maghiară, tradiţia religioasă e cea care asigură în mod decisiv apartenenţa la comunitatea evreiască.

            Pentru germanii din Banat dialectul pe care îl vorbesc are anumite caracteristici locale care îl fac diferit chiar de la un sat la altul, la fel ca și costumul popular, în timp ce diferenţele dintre șvabii din câmpie, austriecii din sudul Banatului și pemii din regiunea montană nu îi împiedică pe mulţi să-i considere pe toţi germani. Când la mijlocul secolului al XIX ?lea întreaga populaţie colonizată de-a lungul secolului anterior ajunge să vorbească germana, limba oficială a Imperiului, identitatea franceză, italiană sau luxemburgheză, în funcţie de locul de origine al coloniștilor și de limba pe care o vorbeau la sosirea în Banat, este provizoriu uitată. O mare parte dintre germanii din Tomnatic își revendică în 1945 ? 1946,  pe baza unui certificat de origine întocmit de preotul satului, identitatea franceză, iar o parte dintre cei plecaţi cu trupele germane în 1944 reușesc să ajungă ca, demonstrând originea lor franceză prin același certificat de origine ( ce conţine genalogia familiei) să fie acceptaţi de statul francez ca ?fiii care se întorc după două secole la patria mamă?. Nu altfel gândeau despre ei mulţi dintre germanii emigraţi din România în Germania afirmând că nu fac decât să revină în locul de unde fuseseră colonizaţi.Dimpotrivă, cei aflaţi deja în Occident, capătă acolo sentimentul diferenţei lor faţă de ceilalţi germani și încep să ia în considerare și identitatea românească, în baza, de această dată,  a locului lor de naștere ( Heimat) și a competenţei lingvistice.

            Locul natal ( Heimat) este de altfel un reper important al identităţii germane a șvabilor bănăţeni, idiferent de locul unde s-ar afla. ?Loc de memorie? în sensul pe care îl folosește Pierre Nora, de loc al unei produceri imaginare, el e și la originea unor documentate și voluminoase monografii locale realizate cu colaborarea tuturor celor care pot oferi documente, fotogafii sau informaţii, indiferent în ce loc din lume s-ar afla ( uneori pe mai multe continente). Memoria pe care ele o înmagazinează și produc ( căci o mare parte din informaţii reintră în circuitul memoriei orale, la fel cum funcţionează pentru alte comunităţi calendarul religios în care preotul reamintește periodic istoria comunităţi pe care o slujește) stă la baza unor acţiuni concrete prin care această memorie a unei origini comune e reîmprospătată periodic.  In funcţie de locul natal germanii aflaţi în afara graniţelor României se reunesc anual sau tot la doi ani în România sau Germania cu ocazia chirvaiului sau a zilei când altădată se organiza chirvaiul ( Kirchweih), echivalent al rugii sau nedeii ( sărbătorite de sârbi și români).