Dintr-o sărbătoare religioasă, ce reunește comunitatea întreagă și intensifică sentimentul apartenenţei la comunitatea locală, azi chirvaiul e tot mai mult o sărbătoare organizată, de obicei la altă dată decât cea prescrisă de calendarul iniţial (în care era legată de hramul bisericii și cel mai adesea de un sfânt de toamnă). E deplasat în lunile de vară, de concediu, când mai multă lume poate participa și își pierde astfel caracterul demarcator de sărbătoare a recoltei sau a încheierii sezonului de munci agricole.Se relativizează și caracterul de sărbătoare a tinerilor ( ritualul sărbătorii incluzând și secvenţa cu pomul sau buchetul ? Strauss ?ul ? licitat care era oferit de câștigătorul licitaţiei fetei cu care era sau urma să se logodească) din comunitatea locală și de scenă pe care se angajează contracte matrimoniale.Tinerii germani sunt puţini în satele banăţene și fără prezenţa lor la parada tradiţională, chirvaiul se transformă tot mai mult într-o sărbătoare reinventată ( prin analogie cu ceea ce etnologii numesc de obicei ?reinventarea tradiţiei?). Sarcina organizării lui trece în aceste condiţii tot mai mult în sarcina organizaţiilor de tip etnic din România sau Germania și se apropie de o sărbătoare folclorică la care participă și germani din alte părţi, nu doar cei născuţi într-un anume sat, iar defilarea tradiţională a tinerilor capătă tot mai mult aspectul unei parade a costumelor pe care o putem întâlni în orice festival de folclor.

            In satele mixte, tradiţia voia ca fiecare să participe la sărbătoarea celuilalt. Așa s-a ajuns ca Paștele să fie sărbătorit într-o comunitate locală în care trăiau sârbi (sau români) ortodocși și germani (sau maghiari) catolici,  în două rânduri, iar carnavalul de Lăsata Secului ( Fărșang) să se extindă de la catolici ( germani ) la ortodocși ( români și sârbi) în sudul Banatului. Românii participau și ei la Balul Strugurilor organizat de maghiari și aceștia la sărbătorile românilor în satele în care convieţuiau. Sărbătorile au fost cadrul cel mai propice achiziţiilor de ordin intercultural.

            Exemplele s-ar putea înmulţi și ele ne atrag atenţia asupra câtorva lucruri de care trebuie să se ţină seama în studierea interculturalităţii  : frontierele identitare sunt labile și se restructurează periodic, operarea cu reprezentarea unei identităţi ?pure? sau compacte se dovedește relativă îndată ce explorăm terenul care ne dezvăluie diferenţieri mai subtile decât etichetele cu care operăm de obicei.Acţiunile întreprinse de diferite organizaţii cu caracter etnic, religios, politic sau social, ca și felul în care reprezentanţii oficiali sau persoanele care se bucură de prestigiu în interiorul comunităţii folosesc memoria în diversele ei forme ( comemorări, inscripţionări, tradiţii, discursuri verbale sau scrise) pentru a reaminti membrilor ei cine sunt,  trebuie cunoscute pentru a înţelege procesul complex prin care se construiește și se reconstruiește identitatea. 

4. Pasionantă și utilă în acest proces de cunoaștere se dovedește și compararea istoriilor de viaţă, studierea raporturilor lor complementare sau disjunctive, rezultate din schimbările de perspectivă pe care ni le propun. Ele ne permit să ne facem o imagine asupra felului în care memoria colectivă se întreţese, fie că e vorba de o comunitate rurală sau urbană, de o comunitate etnică sau religioasă, de un grup profesional sau social. Putem să observăm cum anumite stereotipii se propagă și se transformă în opinie comună, cum altele sunt puse în cauză și sunt deconstruite, putem vedea care este sursa unora dintre ele, care sunt experienţele evocate pentru a le confirma sau combate.