?Aveam pe atunci 20 de ani. Aflând că se preconizează lipirea Maramureşului la Ucraina Sovietică, toate satele s-au răsculat. Mişcarea a fost iniţiată de cei din Borşa, avându-l în frunte pe primarul Ștrifundă, un bărbat foarte energic, care a mobilizat şi celelalte comune din împrejurimi. Pe măsură ce coborau spre Sighet, borşenilor li s-au alăturat satele de pe Valea Izei. Cei din Vişeul de Sus, Vişeul de Jos, Leordina, Petrova, din Rona au coborât pe Valea Vişeului. Eu, împreună cu tata, Maftei Tomoiagă, cumnatul meu, Gheorghe Coman, şi alţii, am trecut la Săcel, unde ne-am ataşat borşenilor şi moiseienilor. În fruntea acestei oşti în straie maramureşene, ca un voievod de odinioară, se afla Gavrilă Mihali Ștrifundă, înalt, spătos, cu vocea lui puternică impunătoare. În timpul marşului ne-am oprit la Dragomireşti, la protopopul Gheorghe Coman ? îşi aminteşte părintele Eugen Botoş. Aici s-a stabilit trimiterea unei delegaţii, formată din trei membrii, pentru a purta discuţii cu autorităţile Comisiei Aliate de Control şi ale Comandamentului sov ietic. Pentru această misiune au fost desemnaţi avocatul Ilie Iusco, preotul Ioan Dunca Joldea şi încă o persoană pe care nu mi-o amintesc. .............................. Erau adunaţi aici la Bârsana, peste 10000 de bărbaţi tineri şi vârstnici, mai hotărâţi ca niciodată să demonstreze că ei, maramureşenii, vor să rămână ceea ce sunt : români. Și niciodată altceva ! [pag. 14-15]