Victime şi călăi, vol. I

După câteva minute uşa celulei s-a deschis din nou şi în cadrul uşii a apărut un domn distins care s-a aşezat pe marginea primului pat de lângă uşă, fără a remarca prezenţa mea. Pe obraji i se prelingeau câteva lacrimi. M-am aşezat lângă el. La vederea mea, a tresărit. L-am întrebat. „Cine sunteţi?” , „Când v-au arestat?” „V-au bătut acum?” Mi-a răspuns: „Nu, Nu m-au bătut! S-a întâmplat ceva mult mai grav. Am fost scuipat în faţă de lt. maj. Nicolae Bărăscu!”
Sunt Konrad Mökel, am 66 de ani şi am fost prim-preot al Bisericii Negre în ultimii 25 de ani. Sunt licenţiat în teologie şi geologie. Am fost arestat în urmă cu 7 luni. În cadrul bisericii îi educam pe tinerii germani, sfâtuindu-i cum să se căsătorească în interiorul etniei, pentru a păstra cultura, religia, obiceiurile şi mai ales pentru a menţine etnia la nivelul demografic actual. …. Aveam să-l revăd pe Konrad Mökel, pentru ultima oară, peste 3-4 luni, după proces, în închisoarea de la Codlea. Fusese condamnat la temniţă grea pe viaţă şi părea mult îmbătrânit. Rar mi-a fost dat să întâlnesc pe cineva şi în doar 4-5 ore să-mi dau seama că am de-a face cu un om de cultură, fin manierat, dar şi din cale afară de naiv. Konrad nu mai trăieşte de multă vreme. În schimb criminalul Bărăscu, cel care l-a trimis la moarte în temniţele comuniste, propunând instanţei chiar pedeapsa capitală, trăieşte „bine mersi” în Braşov, nederanjat de nimeni, având o pensie de 4-5 ori mai mare decât a subsemnatului. (Konrad Mökel)