memoria.ro Bibliotecă digitală

13-15 iunie 1990. Realitatea unei puteri neocomuniste

?Cei cincisprezece ani scurşi de la mineriada din iunie 1990 nu au adus decât puţine elemente noi, dezvăluite de presă în primele luni ale anului 2005 cu ocazia redeschiderii dosarului de către justiţie. Reţinem astfel confirmarea implicaţiei Guvernului şi a conducerii FSN în mobilizarea detaşamentelor muncitoreşti pe 13 iunie sau a utilizării muniţiilor de război de către unităţi ale armatei în noaptea de 13-14 iunie. Pentru moment justiţia pare în sfârşit să se intereseze cu seriozitate de stabilirea responsabilităţilor pentru traumatismul provocat societăţii româneşti de mineriada din 1990. Sunt deja puse sub învinuire 34 de persoane în frunte cu fostul preşedinte Ion Iliescu. Dar, în aşteptarea verdictului eventual al justiţiei şi al celui ineluctabil al istoriei, cartea de faţă poate încă contribui la o salutară aducere-aminte.? (Mihnea Berindei)