memoria.ro Bibliotecă digitală

Bucureştiul monden. Radiografia unei prăbuşiri (1940-1970)

Hanul ridicat în numai doi ani, era mare, construit cu gust, în interior cu foişoare în arcade, cu ornamente în stuc la uşi şi ferestre. De formă pătrată, avea o singură intrare, subsol, un parter înalt şi un singur etaj. Subsolul avea 15 beciuri mari (într-unul singur, de pildă, erau depozitaţi, la un moment dat, 2000 litri de ulei în chiupuri mijlocii), 23 prăvălii la parter, 10 magazii, două saloane mari, 20 de odăi jos, iar la etaj 107 odăi. Curtea era pavată cu piatră de râu, în mijlocul ei aflându-se o cafenea şi o grădină cu „jet d´eau”, acestea din urmă dispărute foarte curând după moartea lui Manuc Bei (1817), când hanul decade vertiginos.
Dar până atunci, în anii de glorie ai hanului, 1808-1817, aici s-a petrecut un eveniment deosebit: la 26 mai 1812, în sala de recepţii se încheie pacea dintre ruşi (reprezentaţi de generalul Kutuzov) şi turci (prin marele vizir Ahmed- Paşa), mediată cu abilitate de însuşi Manuc-Bei, ca amfitrion. Și pentru a ne da seama de opulenţa bucătăriei din acele vremuri de prosperitate a hanului, vom arăra ce se servea într-o singură zi, pentru toate categoriile şi neamurile de călători aflaţi la han sau în trecere: … [pag 39]