memoria.ro Bibliotecă digitală

Cu orice risc am să spun adevărul

După alipirea Basarabiei, prin anul 1920m tata a fost mutat cu serviciul în Basarabia, unde fuseseră transferaţi mulţi români din Vechiul Regat, după plecarea administraţiei ruseşti. Pe data de 14 februarie 1921, imediat după miezul nopţii, am aterizat şi eu pe această planetă. Mama spune că era duminică. Acest „eveniment important” a avut loc în satul Vărzăreşti, plasa Nisporenim judeţul Lăpuşna, la cca 80-100 km de Chişinău, capitala Basarabiei. În Basarabia, la ţară, copii erau declaraţi după o perioadă oarecarem ca să se vadă dacă trăiescm deoarece mureau foarte mulţi la naştere, pe mine m-au declarat pe 10 martiem când m-au şi botezat, de aceea după actem sunt născut pe 10 martie 1921. Pe lângă gospodăria noastră se aciuase un soldat rus din armata imperială, Vichentie, care era un adversar al bolşevicilor, deci nu se putea întoarce acasă, că-l împuşcau. Vichentie avea acasă la el în Rusia un băiat (malcik) Alioşa cam de vârsta mea. De dorul lui, Vichentie mă iubea cu înfocare. Îmi făcea tot felul de jucării, mă răsfăţa mai rău decât părinţii şi pe Vichentie îl iubesc şi acum. (Ovidiu Creangă)