Dialog

?În legătură cu plecăciunile, altfel duhnind de talent poetic (?Căci laudele trec, poezia rămâne…?), am mai scris :pentru Nichita Stănescu nu exista nici o oprelişte morală, comenzilor telefonice ? de la Scânteia ? el răspundea, cu grabă şi euforic :?Bine, bătrâne, fă ca de obicei ; scrie tu, semnează-mă ? şi trimite banii?.
Am fost martor la …de două ori în aceiaşi zi, la el acasă, în vara anului 1977, la ?onorarea? comenzilor. Mă dusesem la insistenţele lui ? ne întâlnisem în Piaţa Amzei. Fiindcă el ţinuse să-l vititez cu Ana, peste o zi-două o făcusem. De acea dată Nichita a ţinut să-mi facă o plăcere :
De la fereastra larg deschisă a început să strige că Paul Goma este prietenul lui bun, că, uite, acum e în vizită la el, cu soţia…
Ajuns aici, discursul a cotit-o brusc. Nichita, beat-beat, dar înfricoşător de lucid ? şi de prudent, a adăugat că, da, Paul Goma este prietenul său, dar că, el, Nichita Stănescu nu împărtăşeste opiniile lui Goma, el închinându-se la alte valori…
Ana m-a tras de mână spre uşă. Nichita a dat să se opună. [P.G., pag 31-32]