Dimensiunea Românească a Existenţei

Românul, ştie oricine îl cunoaşte, este un opozant înnăscut. Orişice lucru i-ai propune, tendinţa lui iniţială, ispita gândului lui este să se împotrivească. Lucru curios, opoziţia lui nu desfiinţează însă ce neagă, ci creează, alături de ce tăgăduieşte, o realitate care îmbogăţeşte, în loc să pustiască.
De ce este spiritul românului negativ? De ce este negaţia lui eficace?
Faptul acesta mare al negaţiei, posibilitatea de a zice: nu, de a te opune, este semnul, bariera prin care gândirea occidentală triază posibilităţile de existenţă de imposibilităţi şi existenţele contingente, de cele necesare. Ei bine, această barieră nu funcţionează la români în acest sens. Pricina? Negaţia românească nu are caracter existenţial, ci esenţial. Românul se opune întotdeauna la un fel de a fi, nu la faptul de a fi.
[pag 67-68]