Însemnările unui ţăran deportat din Bucovina

Acum eram aproape sigur că mă vor aresta. L-am întrebat pe Gabor, pe care-l cunoşteam bine dinainte, cine-i el să-mi ceară socoteală şi ce are cu mine? Necazul mă face să umblu noaptea! Eram îngrijorat, că într-adevăr îmi venise timpul să plătesc 600 de ruble şi 100 kilograme de carne, care reprezentau plata în natură pentru vite. Căci pentru vite se plăteau impozite atât în bani, cât şi în natură. De asemenea se plătea pentru persoane, pentru pământ, casă, fântână şi pomi fructiferi. Greutăţile erau destul de mari, mai ales că pe vremea aceea nu aveam bani ruseşti. Ce-avusesem, îi schimbasem în bani româneşti, fiind sigur că va începe războiul şi că Bucovina va fi din nou românească.
După o mică ceartă cu acel agent comunist, am plecat acasă şi mi-am făcut bagajul. Toate lucrurile de prin camere le-am pus în lăzi mari şi în nişte saci. Pe urmă le-am încărcat în căruţă şi aşa, pe ploaie, am înhămat caii şi am tras căruţa la un cumătru în şură, socotind că dacă voi scăpa în noaptea aceea, a doua zi voi ascunde hăinăria la cumătrul nostru Niculai Cosâc, iar noi ne vom îndrepta spre graniţă. Am împachetat într-o raniţă lucrurile de mai mare trebuinţă pentru mine,  nevastă şi fetiţă. Am dus raniţa la cumătru în casa cea mare, iar carul a rămas în şură, încărcat. Nevasta şi fetiţa s-au culcat la cumătru în casă, iar eu am încuiat uşile casei noastre şi m-am dus într-o şură pustie a unui vecin, Gheorghe Nimigeanu, pentru a putea urmări de acolo ce se va petrece.
La orele 12 a încetat ploaia şi în liniştea nopţii se auzea huruitul căruţelor care împânziseră satul sub comanda agenţilor comunişti NKVD-işti. Cu toţii deodată şi la aceeaşi oră au început prada. Auzisem de undeva, ceva mai sus de noi, dinspre şoseaua mare, răcnete, glasuri de femei şi de copii, împuşcături de arme şi lătrat de câini. Dintr-o parte a satului se auzeau vaiete puternice, ţipete îngrozitoare, din ce în ce mai înăbuşite. Agenţii puseseră unei femei o pătură în cap ca să nu i se mai audă ţipetele. Gândeam să merg să-mi iau familia şi să fug în pădure, dar am auzit rafale de puşti automate şi de mitralieră. Comuniştii înconjuraseră satul din toate părţile, pentru a putea prinde pe toţi cei puşi pe listă pentru deportare în Siberia.
Afară se crăpa de ziuă şi începuse a se zări câte ceva. Când m-am uitat pe stradă, am văzut că vine înspre noi o căruţă plină cu agenţi comunişti. S-au oprit şi au sărit peste gard şi cu mare grijă s-au apropiat de casă, pe care o înconjurară.  Apoi au bătut în geam. Eu, din şura vecinului, vedeam tot ce se petrece. Când au văzut că nu răspunde nimeni, au spart uşa şi au intrat în casă. Atunci am ieşit din şură pe o vale cu grădini şi m-am dus la cumătrul meu, unde se aflau nevasta şi fetiţa.  [ pag. 46-47]