memoria.ro Bibliotecă digitală

M-am luptat lupta cea bună

De când ne aflăm la Paris, după ce în ţară am cunoscut prigoana şi închisoarea comunistă, n-am încetat să fim cu gândul şi cu inima la pământul înrobit al Basarabiei, ţinând o strânsă legătură cu Pan Halippa, ilustrul meu consătean, şi scriind articole pentru a da în vileag tot răul ce se abătuse peste popoarele asuprite de Uniunea Sovietică, fără a trece cu vederea tragica soartă a fraţilor mei basarabeni. Îndurerat de soarta moldovenilor căzuţi sub stăpânirea pravoslavnicului ţar al tuturor Ruşilor şi neputându-se acomoda cu gândul că Rusia nu se muţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pământului românesc, ci voieşte să ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuie o parte din poporul român, Eminescu încearcă să pună în evidenţă, pe de o parte, bogăţia şi superioritatea individualităţii naţionale a poporului român din Basarabia, iar pe de altă parte ura nutrită de ruşi împotriva unei etnicităţi mândre de românitatea ei şi, ca atare, refractară procesului de asimilare forţată la care este supusă prin necurmate şi silnice măsuri de stârpire a românismului [pag. 307]