memoria.ro Bibliotecă digitală

Memorii. Prea mult întuneric, Doamne!, vol.4

[…] Colac peste pupăză, Spirea Dumitrescu primeşte în luna noiembrie un grup relativ numeros de reeducaţi. Erau cei care în condiţii nebuloase, la Suceava, ghidaţi de afară şi împinşi înăuntru de administraţie, se constituiseră într-o presupusă organizaţie progresistă care îşi propunea să demonstreze că tineretul arestat îşi doreşte fierbinte să se alipească clasei muncitoare şi regretă tot ce a făcut, demascându-şi trecutul. La început i s-a părut o poveste regizată de aparatul politic al D.G.P.-ului, pentru a-şi afirma prezenţa  şi a-şi justifica salariul. Pe urmă a auzit că tinerii vor fi împărţiţi după gradul de instrucţie: studenţii vor fi trimişi la Piteşti, unde se hotărâse de sus să le fie puşcărie, iar elevii vor ajunge chiar la el. După o aşteptare în care uitase şi ce plocon va primi, s-a pomenit cu o dubă de elevi şi foşti elevi care din prima seară au cântat Bandiera Rossa şi Internaţionala, spre marea plăcere a politrucului Burada, care, imediat, începând chiar de a doua zi, i-a luat în primire sub aripa sa, afirmând că prin noii sosiţi într-o lună va sparge toate cluburile legionare din penitenciar. Lucrurile nu s-au închegat după vrerea politrucului, dar supus presiunii conjugate a D.G.P.-ului şi a Securităţii Ploieşti, a fost obligat să ia măsuri de izolare a celor zece-cincisprezece deţinuţi minori înverşunaţi şi incurabili.

Am aflat mai târziu soarta tragică a unora din acest lot. Au fost expediaţi în laboratorul lui Ţurcanu şi supuşi unor chinuri sălbatice, care între timp evoluaseră în rafinament după plecarea mea.

În fruntea celor întorşi se găsea faimosul Stoian Ion. Îl întâlnisem de câteva ori fără să-i conturez identitatea. Remarcasem pe faţa acestei fiinţe o tăietură abruptă ce unea buzele cu un ochi. Drept să spun, la prima vedere l-am compătimit şi mă gândeam cât de mult or fi suferit părinţii după accidentul care mutilase faţa copilului lor. Pe urmă a venit şi… informaţia. Cetăţeanul era pur şi simplu un export de frunte al faimoasei O.D.C.C., adică matricea reeducării de la Suceava, condusă iniţial de Bogdanovici, care fusese răsturnat de Eugen Ţurcanu. Elev sau nu, Ion Stoian şi câţiva locotenenţi îndoctrinaţi fuseseră dirijaţi către puşcăria Târgşor. Nu întâmplător, aici condiţiile de detenţie erau favorabile unui climat anticomunist exprimat de sute de arestaţi, tineri de provenienţă F.D.C.-istă. Ca atare, grupul Suceava şi-a făcut apariţia în luna octombrie 1948 şi, graţie politicului, a fost susţinut să preia o parte din atelierele de ţesătorie.

Ne culcaserăm de-a binelea. Sărisem peste un praznic creştin cu mare rezonanţă, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Peste un sfert dintre întemniţaţi purtau onomastica lor şi, ca sărbătoarea să fie mai savurată, s-au dus câte trei-patru, mai înşpiţaţi fizic, să-i felicite pe tovii reeducaţi. Au intrat în încăpere şi le-au făcut o urare generală. Pe urmă i-au căutat pe ceilalţi, pe tremurici, adică cei care, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, s-au declarat peste noapte reeducaţi printr-un fenomen de empatie ce i-a condus direct în tabăra progresistă. Lucrurile au luat o întorsătură periculoasă, când înmulţindu-se urătorii uşa a fost baricadată pe dinăuntru, iar zeloşii atei au refuzat corul care le aducea în faţa ferestrelor un gând creştin.      [pag.159-160]