memoria.ro Bibliotecă digitală

Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului

Perioada celui de-al doilea război mondial ilustrează perfect adevărul că internaţionalismul şi cosmopolitismul sunt două feţe ale aceleiaşi medalii. Tocmai în această perioadă, când puterea de stat se găsea în mâinile reprezentanţilor celui mai agresiv naţionalism – legionarii şi antonescienii -, trona satelitismul politic şi economic cel mai abject. Se ştie care erau obiectivele urmărite de hitlerişti în această parte a Europei. Unul din documentele recent publicate ale arhivei hitleriste redă convorbirea secretă ce a avut loc în timpul războiului între reprezentantul hitleriştilor Hohenlohe şi faimosul Alan Dulles, şeful spionajului american şi, fie spus între paranteze, patron nemijlocit al clicii titoiste. În această convorbire, purtătorul de cuvânt al lui Hitler a expus planul hitlerist de creare în Estul şi Sud-Estul Europei  a unui fel de „sfânt imperiu balcanic de naţiune germană”. Este adevărat că imperialiştii anglo-americani preferau în Balcani o altă variantă: faimoasa va- riantă Churchill, pentru a cărei realizare au lucrat din răsputeri şi Tito, şi Maniu. Această variantă consta în debarcarea trupelor anglo-americane în Blacani înaintea Armatei Sovietice; stabilirea hegemoniei anglo-americane în întregul bazin balcano-dunărean şi lichidarea existenţei suverane  a statelor în această regiune a Europei. Totodată însă imperialiştii anglo-americani acceptau, drept rezervă, planul hitlerist, care le părea infinit preferabil eliberării ţărilor balcanice de către Armata Statului Sovietic şi descătuşării forţelor de eliberare din aceste ţări. Acest lucru a fost comunicat de Allan Dulles lui Hohenlohe.
Târgul acesta murdar îşi găsea oglindirea în politica internă a regimului antonescian. Între Antonescu şi grupul manisto-brătienist exista o diviziune a muncii. Primul se orienta spre varianta nazistă, al doilea spre cea churchillistă. Între antonescieni şi manişti-brătienişti era încheiat un perfect gentleman-agreement: antoneştii îl cruţau pe Maniu, Maniu în ajunul lui 23 august se zbătea să-l salveze le Antonescu.
Unde erau interesele naţionale ale României în calculele acestea ale politicienilor fascisto-reacţionari? Pentru aceşti politicieni – pătrunşi de dispreţul cosmopolit faţă de ţara lor, de ura cosmopolită faţă de poporul lor, obişnuiţi să vorbească poporului în limbajul tunurilor ca în 1907 şi al mitralierelor ca în 1933 – interesele naţionale erau o cantitate neglijabilă. Problema care-i preocupa era care anume din puterile imperialiste va stăpâni ţara noastră. Posibilitatea unei existenţe libere, independente, suverane era pentru ei cu desăvârşire exclusă.
Din fericire, în istoria ţării noastre au intervenit factori pe care Antonescu, Maniu, Brătianu sperau să-i poată ignora: victoria istorică a Armatei Sovietice eliberatoare şi lupta forţelor de eliberare naţională, condusă de proletariatul revoluţionar şi de partidul său.[pag. 234-235]