Popas în amintiri. România, 1910-1974

Procesul s-a desfăşurat în faţa tribunalului militar (eram bineînţeles din nou sub stare de asediu) din Bucureşti. Într-o după-amiază, a venit la mama o doamnă Andrei, care o cunoştea de când era profesoară; fiul ei era legionar, nu era arestat, dar o ruga pe mama să vorbească cu Radu Budişteanu, cumnatul meu, ca să ia apărarea unora dintre acuzaţi. Aşa am ajuns la procesul Gărzii de Fier şi am ajuns să luăm contact cu legionarii cei teribili. Cu câteva zile înainte de deschiderea procesului, ne-am dus la Tribunalul Militar, care era la cazarma Malmaison pe strada Plevnei, ca să luăm contact cu clienţii noştri. În afară de cei trei făptaşi principali, mai erau implicaţi în proces încă vreo 40 de legionari de frunte; fiindcă nu era procesul celor trei asasini a lui Duca, era procesul întregului partid, al Gărzii de Fier. Toţi şefii legionari se găseau pe băncile acuzării, şi chiar unii care erau neînsemnaţi, dar avuseseră un rol activ, şi chiar unii care nu erau câtuşi de puţin legionari, dar îi susţinuseră cu scrisul sau cu fapta. Citez din memorie câteva nume pe care le mai reţin, după trecerea a cincizeci de ani: Generalul Zizi Cantacuzino Grănicerul, un bătrân cu barba în vânt, vioi ca un titirez, decorat cu ordinul Mihai Viteazul, eroul de la Oituz; Ionel Moţa, cel cu care m-am întâlnit la facultate când am dat echivalenţa doctoratului în 1931, al doilea cap după Codreanu şi cumnat cu acesta; Sima Simulescu, profesor de matematică; Mişu Polihroniade, pe care îl cunoşteam de mult, om de cultură şi având un ascuţit simţ politic;  Alexandru Cantacuzino şi Alexandru Tell, cu care eram în termeni amicali; apoi Vasile Marin, Clime, Furdui, student la teologie, subtil logician, în fine Gârneaţă, Totu, Stelescu. O figură cu greutate era şi aceea a lui Vasile Cristescu, profesor de istorie. Îl cunoşteam bine de la Roma, unde se afla şi el la Academia di Romania şi lucra la un studiu despre columna lui Traian. Epopeea lui de la Giurgiu am povestit-o mai sus: forma obiectul unui proces separat fiind acuzat de delictul de „baricadare”. În procesul Gărzii a apărut doar ca martor, încadrat de gardieni. În procesul lui, care se desfăşura imediat după acesta, la tribunalul civil de astă dată, ţin minte că procurorul a trebuit să-şi dea multă osteneală ca să definească „delictul  de baricadare”, neprevăzut în codul penal. Va fi achitat după vreo cinci luni de prevenţie.

Corneliu Codreanu lipsea. Figura, fireşte, în capul listei acuzaţilor, dar în contumacie: în noiembrie precedent, când se operaseră arestările în masă, pe Codreanu zbirii nu l-au găsit acasă, primise cu puţin înainte un semnal de alarmă şi reuşise să dispară. Se va constitui de bună voie prizonier în preziua procesului, pentru a fi alături de camarazii lui şi a le împărtăşi soarta, bună-rea cum o fi.

Printre acuzaţii nelegionari se afla Nichifor Crainic, directorul prestigioasei reviste Gândirea, care nu era nici pe departe legionar, dar era acuzat de a-i fi susţinut ideologic pe legionari prin revista lui. Gândirea era promotoarea unui curent literar, „gândirismul”, tradiţionalist, punând în relief ortodoxismul culturii româneşti. E drept că era de  nuanţă naţionalistă, dar la un foarte înalt nivel ideologic, lipsită de combativitate sau spirit polemic; Gândirea era o revistă de idei, nu de luptă, şi prezenţa lui Crainic printre legionari era o absurditate. Acuzat şi arestat era şi Nae Ionescu, sub învinuirea de a fi instigat la omor prin articolele publicate în ziarul Cuvântul, dar procesul lui se judeca separat. Am pomenit de Nae Ionescu, titularul catedrei de logică la facultatea de filozofie şi despre cursurile pe care le făcea. Nici Nae Ionescu nu era legionar, dar într-o serie de articole apărute în Cuvântul, încercase să definească doctrina naţionalistă. Nici vorbă de apologia crimei în scrierile lui, cum suna actul de  acuzare: Nae Ionescu era un promotor de idei, nu un combatant. Dar putea un procuror militar să înţeleagă ce înseamnă „idei”? Îl vom vedea pe Nae Ionescu în cursul procesului între doi paznici, ca martor.  [pag. 114-116]