Prizonier al provizoratului. Jurnal 1957-1970

Miercuri, 10
Plouă, frig, ies în pardesiu, aştept pe mama traducătoarei în faţa BCU, pe latura dispre fântâni. E o femeie micuţă, cu o figură foarte fină, cu ochi maliţioşi de după ochelarii albăstrii, voce extrem de muzicală, o voce cu timbru clar perfect supravegheat. Ține să-mi spună că de fapt fiica ei n-a făcut decât traducerea mecanică a cărţii, meritul literar însă îi revine (cum mă prevenise de altfel şi P.C.), că în tinereţe a fost pianistă şi acum dă lecţii de pian la Braşov (e drept că eu am provocat-o, întrebând-o dacă nu cumva scrie şi altceva în afară de traduceri), că mama ei e franţuzoaică (asta însă ? propos de un recent examen de traducător pe care l-a dat şi la care un tânăr cu sac pe spate şi cu bocanci nu a ştiut să traducă cuvântul Descartes). Părăsind-o, cumpăr pentru Ruxandra de la Librăria Academiei Vântul prin sălcii. A, ce plăcere să cumpăr pentru fetiţa mea (dar mi se pare atât de fals să spun fetiţa mea, aproape că-mi vine să plâng, îmi iubesc mult copiii însă nu mă simt destul de matur să le fiu tată), să cumpăr pentru Ruxandra o carte pe care o ştiu de mult, pe care parcă o văd în vitrina librăriei , din Târgovişte, a domnului Simion sau mai degrabă a domnului Mergescu, pe care am vrut totdeauna s-o citesc dar n-am ajuns s-o citesc niciodată! Și, ce coincidenţă (viaţa mea e plină de coincidenţe!) de dimineaţă am plecat cu maşina de la Institut la întreprinderea poligrafică „Tiparul” şi şoferul, după o trecere prealabilă pe la fabrica de bere din Calea Rahovei, unde trebuia să descarce nişte sticle, a oprit mult timp în colţul străzii Slobozia cu Antim şi am privit astfel mai bine de o jumate de oră locurile unde am fost copil, prin parbrizul lat al maşinii, remarcând că ele sunt închise din toate părţile, aşa cum era şi prin 1935-1937, închise de arbori şi de coline clădite. Poate de aceea mă emoţionează totdeauna locurile, lucrurile rotund circumscrise, poate de aceea rotirea scrisului meu, cine ştie. [pag. 245]