România postsocialistă, munca, trupul şi cultura clasei muncitoare

Aceasta nu a constituit însă o practică dintotdeauna. Relaţiile sociale eficiente printre muncitori şi mineri s-au creat, în mare, prin intermediul băuturii. Pentru toţi minerii, atât cei care au trăit în Vale înainte de greva din 1977, cât şi cei care au sosit după, a merge cu colegii de muncă la băut după ieşirea din schimb constituia o activitate simbolică importantă, o afirmare a vieţii înseşi. Băutul împreună reconfirma solidaritatea echipelor de lucru şi consolida codul muncii în subteran, potrivit căruia nimeni aflat în pericol nu este un duşman. Coeziunea echipelor de muncă din mină şi respectul reciproc pe care cei din exterior  le-o arătau erau, de asemenea, consolidate de băutul public. Minerii spun că recunoşteai o brigadă adevărată dacă, atunci când intra într-un bar, ceilalţi clienţi părăseau localul. Când membrii unei „brigăzi adevărate” beau împreună, aceştia nu le cereau celor din exterior să li se alăture. Instructorul cu protecţia muncii de la Mina Lupeni reafirma această observaţie privind importanţa socială a băutului:
„Dacă eşti miner şi nu bei cu ceilalţi, asta îţi aduce, parţial, excluderea. Dacă nu mergi să bei în ziua de salariu, ceilalţi devin chiar suspicioşi şi spun: „Cine-i ăsta? De ce nu bea cu noi? Ce mare sculă se crede? E mai bun decât noi?”
Băutul era, totodată, o modalitate prin care minerii îşi demonstrau masculinitatea. Discuţiile de la bar se axau pe evenimentele zilei de lucru tocmai încheiate, pe condiţiile din mină şi pe ce s-a auzit că s-a mai întâmplat  interesant sau inedit. Astfel, bând împreună, bărbaţii îşi demonstrau iscusinţa în privinţa minelor şi mineritului, chestiuni  esenţiale ale vieţii lor. Existau puţine discuţii despre femei, copii sau chestiuni legate de gospodăriile lor, după cum lipseau şi laudele cu conotaţie sexuală. Toate aceste discuţii erau rezervate mediului subteran. Dominaţia din partea soţiilor sau a familiei era subînţeleasă, dar nemărturisită, deşi multe soţii de mineri soseau în ziua de salariu în preajma minelor sau a barurilor pentru a limita suma de bani pe care soţul urma să o cheltuiască pe băutură.
 
Minerii susţin că activitatea lor justifică înclinaţia spre băutură. Ei spun că munca în mină este atât de grea şi periculoasă, devenită în timp şi mai grea şi periculoasă, încât au nevoie de ceva  care să-i calmeze după servici: de aici halba de bere „stinsă” cu ţigara. Unii mineri spun chiar că băutura îi vindecă de problemele cauzate în mină. Un miner de la Lonea spunea:
„Îţi spun eu de ce beau minerii aşa de mult. Când intri în aerul ăla cu metan peste 3% îţi ţiuie capul. Nu mai vezi bine şi ai aşa nişte senzaţii. Singurul mod să scapi de efectele astea este să bei o sută de grame de tărie. Vodcă sau ţuică de prune, nu contează. Nici o pastilă sau altceva nu te ajută; numai băutura. Acuma asta nu s-a dovedit medical, dar noi ştim de la minerii cei bătrâni”.   [pag. 212-213]