Românii e deştepţi. Clişee mioritice

Acum vreun an m-am întors iar, după multă vreme, prin sat. Mai corect ar fi să spun că am trecut printr-un sat despre care, deşi îl cunoşteam de undeva, îmi venea greu să cred că e acelaşi cu satul copilăriei. Plouase. Excrementele de păsări adunate pe pajiştile largi din faţa caselor miroseau greu. Multe din case se dărăpănaseră, aveau tencuiala căzută şi cârpită neîndemânatec. Iar locuitorii… Într-o cârciumă din centru, unde intrasem să beau o cafea, se dezlănţuise o ceată de inşi beţi de diferite vârste, printre care se afla şi unul dintre locatarii din ?blocul specialiştilor? (inginerul, medicul sau vreun profesor, n-am îndrăznit să întreb). Până la urmă ceata nu s-a răbdat şi a ieşit pe terasă unde s-a dezlănţuit într-un dans dionisiac, punctat de înjurături şi ameninţări bîiguite greu, pe ritmul unei muzici infecte de mahala. Clar de ?chirvai? nici nu putea fi vorba. Ce se întâmplase ?
………………………………………
Nu ştiu dacă povestea are vreo morală. Mă întreb numai cât timp va trece până când acel sat prosper, cu facilităţi aproape urbane (a propos, are instalată şi o reţea de gaz metan) va deveni ce a fost odată ? Nu cred că plecarea şvabilor a fost marea problemă, oricât i-ar regreta mulţi dintre cei care i-au cunoscut, ci incapacitatea recreerii unei comunităţi [pag. 66-67]