Rutenizarea Bucovinei şi cauzele deznaţionalizării poporului român. După date autentice.

Această totală ignoranţă a limbii materne e explicabilă, dar nici de fel scuzabilă, e de tot fatală, dar nici de fel necesară, nici naturală.  Acesta e numai efectul creşterii străine, efectul mijloacelor artificioase întrebuinţate la noi,  precum am văzut până acum cu atâta rafinitate şi mişelie guvernamental-oficioasă prin sistemul de cultură ce se practică la noi. Efectul creşterii străine e cauza totalei decadenţe a simţului naţional, e, că românii noştri din Bucovina  şi mai ales inteligenţa – numai cu foarte mici excepţiuni – a devenit pierdută pentru naţiunea română (de exemplu dr. Aurel Onciul  etc. e prognosticul foarte amar) la câtă decadenţă morală  şi naţională poate ajunge inteligenţa noastră română, prin creşterea străină ce o posedăm, şi că de la dânsa nu mai există scăpare pentru naţiunea română din Bucovina. Scăparea ar trebui să vină din altă parte.

Mai departe, tot această inteligenţă română nu află deloc necesitatea de a ceti ceva româneşte, de a se ocupa şi cu literatura română, ce apare numai de două ori pe săptămână, şi care se citeşte de regulă numai din interes şi de curiozitate personală, de a vedea, de nu se află cumva publicat numele lui pe acolo, sau poate amintit cu niţică laudă şi linguşire. Pe masă, prin bibliotecile inteligenţei noastre române nu găseşti aproape nicio carte românească, nici o foaie beletristică sau ilustrată română, dar pentru aceea, masa şi biblioteca lor e plină încărcată cu opuri străine şi mai ales germane.

De unde să ştie dar inteligenţa română a vorbi româneşte, când acea inteligenţă în toată viaţa ei nu gândeşte, nu simţeşte şi nici nu citeşte româneşte?… Cu poporul român, dânsa vorbeşte, nu se asociază, pentru că cum, Doamne fereşte, să-şi puie el obrazul său cinstit cu ţăranul, cu mojicul, cu opincarul prost, deşi acea inteligenţă a ieşit tot numai din opinca proastă. Şi totuşi numai de la ţăran ar mai putea învăţa inteligenţa noastră cea română şi prea cuminte, o limbă mai curat românească, ar putea învăţa niţel a cugeta şi a simţi româneşte, fiindcă numai el păstrează în sine cugetarea şi simţirea curat română.

Toată gândirea şi simţirea lor, stilul şi toată forma expresiei lor e de tot germană, şi această gândire şi simţire străină o învelesc ei simplu în nişte cuvinte româneşti, dar în un stil, în o formă atât de pocită, atât de denaturată, de ţi-e milă să auzi cum e torturată sărmana limbă română. Vorba lor poate fi calificată, precum am zis mai sus, doară numai de un idiom sau jargon româno-şvăbesc. Inteligenţa română din Bucovina nu mai ştie a vorbi româneşte, nu e în stare să ţie nici măcar o minută o conversaţiune în limba română fără să amestece un cuvânt german în ea, fără să se scufunde în cea şvăbească.

Acum dacă ne vom întreba de unde vine atâta decadenţă amară a simţământului naţional în Bucovina, apoi vom răspunde: persecutarea şi izgonirea continuă a limbii române din toate afacerile publice-oficiale, din toate instituţiunile de creştere şi de înaintare a  unui popor, apoi batjocura seculară şi necontenită adusă de străini, tot de „Kulturträger-ii” germani la adresa românilor şi a tot ce e românesc în ţară, pe altă parte mijloacele cele mai infernale prin care se corupe de sus pe fiecare român, de care se crede că e ceva mai de vază şi, în fine, sistemul cel mai depravat de instrucţiune, tendenţios şi de tot străin de firea poporului român, remediul cel mai nenorocit pentru poporul român, un sistem care a perindat acum de peste un veac peste poporul român, adică şcolile nemţeşti din ţară făcute pentru poporul român.

Aşa vedem că tinerimea noastră abia ce a scăpat de slavizare de prin şcolile poporale, imediat o vedem predată germanismului de prin şcolile medii, pe unde băiatul român e crescut, precum am văzut în un spirit străin şi duşman de firea şi de neamul său, unde e îndopat sărmanul numai cu grandomania şi îngâmfarea şvăbească, cu minciuni, cu închipuiri false, cu corupţiuni şvăbeşti, cu cosmopolitism, în sensul jidano-şvăbesc, adică spre a-l abate de la fiinţa lui română şi de a-l înstrăina de limbă, de lege, de naţia română, în scurt dânsul e îndopat  cu o cultură străină, care cultură desconsideră cu desăvârşire toate celelalte culturi, pe când ea singură se pune în fruntea lumii întregi, pentru care o cultură română nici nu există. [pag. 190-192]