Secretele balcanilor. Şapte ani din viaţa unui diplomat în centrul furtunos al Europei
6 noiembrie […] În ceea ce priveşte propaganda bolşevică, domnul Marghiloman este suspectat de a-i fi rezistat prin indiferenţă. Această toleranţă este explicată de dorinţa de a-l împăca pe generalul Averescu, care se bucură de o mare popularitate în rândul ţăranilor şi plugarilor. Actele domnului Marghiloman au drept scop (mai ales) să-l întreacă pe domnul Brătianu, care ar fi periculos pentru partidul domnului Marghiloman. Generalul Averescu arată înclinaţii antantiste, neascunzând faptul că este puternic sprijinit de presa bucureşteană. Această atitudine pare să indice faptul că el se află într-o înţelegere cu von Mackensen.
În noua situaţie, acum când România este pe punctul de a fi eliberată de trupele aliate, Antanta nu poate fi de acord ca guvernul să înfăptuiască acte de mare importanţă fără consimţământul ei. Şi chiar dacă a obţinut privilegii din partea germanilor, acestea sunt datorate victoriei aliaţilor. O procedură neamicală poate induce publicul în eroare în privinţa cauzelor reale ale satisfacţiei legitime la care România se aşteaptă pentru sacrificiile ei, îndurate în interesul Antantei. În aceste circumstanţe, aliaţii nu pot avea, sub nici o formă, încredere în actualul guvern.
În consecinţă, cabinetul Marghiloman a demisionat, fiind imediat înlocuit de un cabinet de generali şi funcţionari prezidat de generalul Coandă, care este şi ministrul afacerilor străine. Generalul Grigorescu a fost numit ministru de război, iar generalul Văitoianu ministru de interne.
Generalul Coandă a intrat imediat în legătură cu noi. El a declarat că regele i-a dat instrucţiuni clare, specificându-i că va trebui să acţioneze doar în acord cu noi. În ceea ce priveşte trimiterea de trupe de poliţie în Bucovina, ne-am dat consimţământul, acest lucru fiind absolut necesar în lupta dusă împotriva propagandei bolşevice în timpul mobilizării trupelor române.
Generalul Coandă a declarat că von Mackensen i-a notificat faptul că, dacă retragerea trupelor germane ar fi împiedicată în orice fel de către aliaţi sau de către români, el ar pune în aplicare planuri de distrugere, cu toate măsurile luate în acest scop. Este de datoria noastră să mai repetăm că cererea noastră privind preîntâmpinarea – cât mai mult cu putinţă – a devastărilor comise de inamic în România, nu a primit niciodată răspuns. Generalul Coandă a mai adăugat că, fără ruperea decisivă a raporturilor cu germanii ( care sunt încă stăpânii situaţiei „locale”), el va dispune urgentarea pregătirilor pentru mobilizare în speranţa că, cu ajutorul aliaţilor, ei ar putea împiedica retragerea germanilor.
Primul-ministru ne-a atras atenţia asupra situaţiei hranei şi ne-a cerut să obţinem ajutoare de la guvernele noastre în vederea remedierii condiţiilor de foamete create de germani. În ceea ce priveşte indicarea cantităţilor necesare şi mijloacele de punere în fapt a acestui ajutor, ministrul SUA a trimis încă o telegramă guvernului său, al cărui sprijin părea a fi cu adevărat imperativ. Totodată, ministrul Franţei a adus chestiunea în atenţia armatelor din Orient, cerându-le să expedieze imediat tot ceea ce se putea trimite. Confirmând telegramele noastre precedente (la care nu se răspunsese) privitoare la problema responsabilităţii Antantei, s-a ajuns la concluzia că, dacă statele Triplei Înţelegeri nu remediau rapid suferinţele României, datorate participării în luptă alături de noi, românii vor fi (foarte curând) incapabili să ne mai dea vreun ajutor, oricare ar fi acesta.
7 noiembrie. Regele şi-a exprimat dorinţa de a justifica demisia cabinetului Marghiloman prin acţiunile Antantei, iar noi i-am remis o declaraţie cu ultima noastră plângere, id est trimiterea în Bucovina, fără consimţământul nostru, de trupe de poliţie, la solicitarea Comitetului Naţional al acelei provincii, în scopul menţinerii ordinii împotriva agitaţiilor bolşevicilor. [pag. 266-268]