Teme, personaje, sărbători creştine şi tradiţionale româneşti. Un ghid pentru credincioşii din secolul XXI

Filip

Numele înseamnă în greacă „iubitor de cai”. Conform Evangheliei după Ioan, Filip a fost chemat de Isus imediat după Andrei şi Simon. Era originar tot din Betsaida. A jucat un rol important în aducerea lui Natanael lângă Isus (cf. In.1,45). Există o apocrifă, Faptele lui Filip, editată de F. Bovon şi B. Bouvier în 1974, după descoperirea unui manuscris  important în biblioteca mânăstirii Xenophontos de la Muntele Athos. Voi alege doar câteva episoade, cu menţiunea că ele nu prezintă o valoare istorică, rolul lor fiind de a pune în evidenţă superioritatea religiei creştine faţă de cultele păgâne şi a-i îndemna pe creştini să aplice în viaţa de zi cu zi preceptele evanghelice.

Faimoasă, în tradiţia orală, a devenit relatarea călătoriei în iad pe care o face un tânăr înviat de un apostol.  El vede o femeie-şarpe cu degetele ascuţite împingând o mulţime de oameni spre un hău de foc. Femeia îi simbolizează pe cei care ţin să-i convingă pe creştini  că Evangheliile sunt o impostură. A doua viziune: un om tremurând de frică şi clănţănind din dinţi, aflat pe fundul unei gropi. Deasupra lui, un înger cu sabie de foc. Omul e o fostă căpetenie care şi-a tiranizat supuşii, i-a bătut pe episcopi şi pe credincioşi, iar acum îşi primeşte pedeapsa.  Ceva mai încolo, un tânăr „pus la prăjit” pe jăratic, din trupul căruia ţâşnesc „şerpi de foc care-l devorează”. Conform propriei mărturisiri, în timpul vieţii şi-a bătut joc de preoţi, a jignit o fecioară consacrată lui Isus, rostind blesfemii înpotriva ei. Un beţiv are parte de o pedeapsă  la fel de cumplită: deasupra capului său pleşuv, un înger împrăştie fără contenire cărbuni încinşi.  În fine, la ieşirea din iad, tânărul întâlneşte un cuplu devorat de Cerberul „cu trei guri”. Şi aceştia blasfemiaseră în timpul vieţii împotriva preoţilor, a „eunucilor”, a feciorelor şi diaconeselor, acuzându-le de adulter. În iconografia Judecăţii de Apoi aceste scene vor fi preluate şi îmbogăţite.

Al doilea episod celebru din faptele lui Filip relatează o dispută între apostol şi marele preot Anania, desfăşurată în faţa unui grup de trei sute de filozofi, la Atena. Autorul etalează în faţa publicului păgân o controversă din interiorul iudaismului: cine are dreptate – Isus sau Moise? Filip răspunde acuzaţiilor aduse de Anania printr-un miracol: îl roagă pe Dumnezeu să-şi trimită Fiul  pentru a deschide ochii şi sufletul adversarului său. Îndată cerul se despică, iar Isus Hristos se arată în slava sa divină. Cei prezenţi (filozofii şi oastea iudeilor) se convertesc, cu excepţia marelui preot Anania, care se va scufunda  încetul cu încetul în pământ, ca-ntr-un hău.

Într-o noapte, pe când Filip traversa Marea Roşie, o furtună s-a iscat din senin. Corabia se clătina primejdios. De parcă n-ar fi fost de ajuns, un stol de lăcuste se năpusti asupra călătorilor. Atunci Filip începe să se roage, invocând numele lui Isus. Pe loc o cruce de lumină apare deasupra corabiei, vânturile se potolesc, iar lăcustele se retrag buimăcite.  „Lumina, spune textul, era în mijlocul cerului şi bătea peste valuri; monştrii mării, peştii şi celelalte animale, văzând o asemenea slavă în mare, s-au adunat în cerc, au adus slavă luminii şi au cântat cântări de preamărire” (III,12).     [pag. 268-270]