Casa româna din Rio de Janeiro sau „tarâmul nostalgiei”
Mititei, sarmale si ghiveci
Una dintre proprietatile sale, casa cu numarul 191, situata în Rua Santo Amaro, cartierul Gloria din Rio de Janeiro, a fost oferita de ea cu gentilete, pentru a servi ca sediu Casei Române. Intre timp, Aurica – cum era alintata – s-a mutat în alta locuinta, în Ilha do Governador.
Cladirea unde a functionat Casa Româna este imensa, cu terase si gradini suspendate, precum cele din Babilon. Fiecare nivel era destinat unei activitati, iar unul dintre ele poarta numele Bucuresti. Imi amintesc foarte bine despre un fel de cârnatarie si de o masa foarte lunga, unde erau savurati deliciosii mititei si sarmale, piftie si inegalabila ciorba si ghiveci. Doamna Cocaneanu, ajutata de alte compatrioate, era neîntrecuta în prepararea unor bucate gustoase. Casa Româna a fost creata, la propunerea doamnei Cocaneanu, la 10 mai 1953. Primul ei nume a fost "Casa Româneasca" ("A Casa Romena"), mai târziu schimbat în "Casa Româna" ("A Casa Romena"). Intrunirea de convocare a avut loc la 28 aprilie 1953, coordonatorul momentului fiind doamna Lucie Fernandes (pe numele de fata Stroian), românca si ea si sotie a ministrului de Externe al Braziliei la acea data, Raul Fernandes (1877-1968). Casa Româna a fost condusa apoi de un Comitet, având-o ca presedinta pe Aurelia Cocaneanu si ca vicepresedinti pe ing. D. Mihaescu si A. Atanasiu.
Veneau la Casa Româna români de dreapta, de centru si de centru-dreapta, liberali. Numai comunistii lipseau. Toti aveau acelasi obiectiv: sa-si aline dorul de patrie si, poate, într-o zi sa revina acasa.
La 5 iulie 1953, Casa Româna a oferit o receptie corpului diplomatic din Rio de Janeiro, la ceremonie participând ambasadorii Frantei, Columbiei, statului Chile, reprezentanti ai Ministerului Relatiilor Externe al Braziliei, un trimis al Ambasadei Statelor Unite ale Americii, ministrul de Razboi si reprezentanti ai Bulgariei, Poloniei, Ungariei, Lituaniei, acestia din urma depinzând de Comitetele din Exil, adica organe care nu recunosteau respectivele guverne socialiste.
In limba lui Eminescu
La Casa Româna totul era motiv de sarbatoare: Craciunul, Pastele, botezurile, casatoriile, aniversarile etc. Copiii, mai ales, se distrau de minune în perioada Craciunului si a Pastelui. Multi participanti se îmbracau de sarbatori în costume nationale, din diferitele provincii românesti. Saloanele si scarile se împodobeau cu covoare bogate, în cel mai expresiv stil românesc, ouale de Pasti erau încondeiate în maniera traditionala, nu lipseau nici reproduceri de mari pictori români ca Nicolae Grigorescu, icoane din diferite zone ale tarii.
Conversatiile se purtau în limba lui Eminescu. Doar o singura data am auzit doua doamne folosind când greaca, când româna. Casa Româna avea o biblioteca modesta, cu câteva zeci de carti în limba româna sau despre România, majoritatea editate în Franta, Portugalia, Spania. Tinea, de asemenea, legatura cu centre culturale sau religioase din întreaga lume, în principal cu Biblioteca Româna din Freiburg (Germania), locul unde se pastreaza cel mai mare numar de publicatii ale exilului românesc.
Casa Româna era un adevarat spatiu cultural: în ea s-au tinut conferinte ale unor brazilieni, prieteni ai României, ale unor intelectuali români, ca scriitorul Agripino Grieco, prof. Oscar Stevenson, Fausto Bradescu, romanciera Alexandra Hortopan, gânditorul român Eugen Relgis – stabilit în Uruguay, prof. I.G. Dimitriu, prof. Claudiu Isopescu, diplomatul Grigorio Gheata, prof. Angela Comnčne, nora fostului ambasador Nicolae Petrescu Comnen.
In ziua de 25 septembrie 1954, ambasadorul N.P. Comnen a tinut acolo o conferinta memorabila, intitulata Situatia internationala si prevederile politice în legatura cu tara noastra.
Toate aceste persoane, pe care tocmai le-am mentionat, apartineau coloniei române din Sao Paulo. Casa Româna era punct de întâlnire de asemenea, al brazilienilor, simpatizanti ai culturii române. De câte ori aveau loc serbari, sub diferite pretexte, revedeau multi prieteni ai românilor. La aceste reuniuni conversatiile erau animate, fraternizarea totala, desi, din când în când razbateau bârfe si indiscretii.
In 1960 este ales presedinte al Republicii Brazilia prof. Janio Quadros, personalitate discutata si discutabila. El era favorabil unei politici externe deschise, în timp ce, în interior, adopta masuri considerate retrograde. In stradania de a câstiga o piata mai ampla pentru produsele braziliene, dincolo de razboiul rece în plina desfasurare, a decis reluarea relatiilor diplomatice cu un numar cât mai mare de natiuni, inclusiv cu acelea din spatele "cortinei de fier".
Astfel a fost organizata misiunea Joao Dantas, destinata reluarii relatiilor diplomatice cu tarile din estul Europei (Albania, România, Bulgaria, Ungaria si Germania de Est). Intrerupte de la cel de-al doilea razboi mondial, relatiile diplomatice ale Braziliei cu România au fost reluate la 22 mai 1961, imediat dupa aceea, la Rio de Janeiro fiind instalata o misiune diplomatica la nivel de legatie, în frunte cu ministrul Gheorghe Ploiesteanu.
Intre timp, mai multi membri ai Casei Române, poate cei mai activi, au emigrat din nou în Statele Unite si Canada, altii nu multi, s-au înapoiat în Europa, iar unii au decedat. Odata cu ei s-a sfârsit si Casa Româna. Casa nostalgiei române pentru refugiatii români. Toate tentativele mele de a localiza documentele Casei Române si patrimoniul sau fotografic, bibliografic si artistic, au esuat.
Pentru a schita acest articol, am fost obligat sa ma folosesc de propriile amintiri si de o carticica pretioasa si rara, una din putinele scrise în româna si publicata în Brazilia, care ne furnizeaza informatii despre începuturile Casei Române din Rio de Janeiro. Ma refer la Anuarul Bisericii Ortodoxe Române din Brazilia, pe al carui frontispiciu sunt imprimate doua logouri ale respectivelor parohii: "Sfintii Trei Ierarhi" (Rio de Janeiro) si "Sfânta Treime" (Santa Trinidade – Sao Paulo), precum si urmatorul mesaj: "Primul an de activitate în ogorul Domnului".
Actualul efort de a se crea în Rio de Janeiro o institutie culturala româna similara, capabila sa strânga la un loc pe românii asezati în zona carioca si sa promoveze romanitatea în Brazilia, se datoreste prof. Alexandru Frâncu, aflat în fruntea Asociatiei culturale româno-braziliene, care merita sa fie ajutata, sub diferite forme, de catre români si brazilieni. Aceasta Asociatie (a carei adresa este: Rua Visconde de Pirajá, 76/302, 22110-0090 Rio de Janeiro / R.J., Brasil) ar putea reaprinde si pastra neatins vechiul ideal al Casei Române din Rio de Janeiro, acela de a promova si valorifica romanitatea în Brazilia.
In româneste de
Mihai Cristescu