Deportati in Donbass
Donbassul cuprinde o zona industriala si o alta miniera. Geografic este situat în partea de sud a Ucrainei, marginit de lacul Timleask si râul Don la sud-est, Marea Azov la sud si cursul Niprului la est. Este traversat de Donet si în centru se afla podisul Dombass.
Pentru zeci de mii de oameni, o mare parte dintre ei cetateni ai satului român, Donbassul a devenit unul din cele mai cumplite spatii concentrationare, un tarâm al suferintei si umilintei. ncepând din ianuarie 1945, aici au fost deportati si svabii satmareni din România. Pe baza marturiilor celor deportati, vom încerca sa reconstruim drama care a marcat atât de profund viata atâtor mii de oameni.
Dintre zecile de lagare organizate în zona Donbassului, svabii satmareni au fost deportati mai ales în acelea de la Konstantinvka, Niktor 3 Delta, Nikitovna Zaporojie, Iunkom, Enakiev, Gorod Santa, Beriozovka, Krivoirog, Kapitalna, Rostov Sahti, Krasnoarmieiski, Orsk Ural, Budionovka, Dneproprejinsk, Sahta Artioma, Dnepropetrovsk-Hetepetovka, Kistekova s.a.
Fiecare lagar purta un numar. Nu întotdeauna, deportatii dintr-o localitate au ajuns în acelasi lagar. Multi dintre ei au trecut prin mai multe, fie din cauza necesitatilor de brate de munca, fie ca pedeapsa pentru ca încercasera sa evadeze si fusesera prinsi.
Spatiul concentrationar este o forma de izolare, de marginalizare a unui individ, a unui grup sau a unei comunitati. Cu timpul, pentru cei deportati perceptia a evoluat: initial, loc al raului, o lume straina în care se simteau pierduti si umiliti, de unde si tentatia respingerii acomodarii cu atmisfera de acolo; apoi, lagarul a devenit un fel de refugiu dupa istovitoarele ore de munca din mina, un loc unde flacara supravietuirii pâlpâia mult mai puternic decât în afara lui. Dupa mai mult timp, lagarul a devenit un fel de a doua casa, caci nimeni nu stia daca se va mai întoarce vreodata la casa lui si când se va întâmpla acest lucru. Detinutii s-au straduit sa reconstituie un cadru care sa semene întrucâtva cu ce lasasera fiecare în urma, la mii de km distanta.
Au pornit de le zero. S-a început cu montatul usilor si ferestrelor, confectionarea priciurilor (paturilor), scaunelor, meselor etc. Oamenii au încercat sa umanizeze ceva ce nu poate fi umanizat: lagarul. Dupa o zi istovitoare, la zeci de metri sub pamânt, în întunericul minei, sau dupa munci epuizante în ger sau sub arsita cumplita, obsedati de foame si chinuiti de boli, seara, oamenii se întorceau "acasa", în lagar.
Cum au descris fostii deportati lagarele în care au ajuns? Sa spicuim câteva marturii: "La început lagarul nu era înconjurat cu sârma ghimpata, iar camerele nu aveau nici ferestre si nici priciuri, noi a trebuit sa le facem pe toate acestea". " n Kistekova ne-au cazat în baraci tip cazarma, cu baie la fiecare baraca, priciurile aveau trei etaje si-au fost facute de noi. Lagarul era înconjurat de sârma ghimpata, cu gherete si soldati înarmati". In aceeasi localitate existau însa si "blocuri de caramida, cu un etaj deasupra. In camere se afalu câte trei priciuri etajate, fara saltele si încalzirea se facea prin tevi care treceau prin zid si aveau apa calda de la o soba care o încalzea, aflata la capatul coridorului". "Camerele nu erau toate la fel de mari si nu statea un numar la fel de oameni în ele. Se grupau în functie de rudenie sau prietenie".
Existau si conditii mult mai grele: "La Orsk Ural, lagarul era compus din 8 baraci, fiecare [baraca] avea 4 rânduri de priciuri cu un etaj". La 1200 de oameni câti erau aici [la Sahti Oblesk] în lagar se gaseau doar 6 paturi de infanterie".
La sosire, "din bagaje ne-au fost luate pozele, banii, creioanele, cutitele si furculitele. Baraca era din lemn, barbatii despartiti de femei… In spatele fiecarei cladiri se afla toaleta!" Au existat si cazuri în care deportatii au fost debarcati pe un teren complet gol: "Am construit noi lagarul, în 2 saptamâni de zile. Frigil ne-a pus sa lucram cu mare graba, era asa de frig ca mâncam în picioare, ca sa nu înghetam".
Un lagar era compus din mai multe cladiri (blocuri sau baraci), cu unul sau doua etaje. Deportatii erau organizati în companii, batalioane sau brigazi, al caror numar varia în functie de marimea lagarului. Existau o evidenta si o supraveghere riguroase ale deportatilor, asigurându-se un minimum de echipament si-o dotare precara pentru a se putea lucra. "Am primit câte o bluza sau o fusta de la administratia lagarului" sau "fiecare femeie [a primit] câte o uniforma de culoare maro", "salopete ca sa avem ce îmbraca si ghete de pânza cu talpa de lemn"; "am avut niste galosi de cauciuc si salopete deschise la culoare; ne era tare frig pentru ca nu aveam ce îmbraca". De multe ori, "pe hainele date din lagar ne luau o parte din salariu".
In fiecare lagar, în vârful piramidei se afla locotenentul, care era si comandantul militar (putea avea diferite grade militare superioare, dar a ramas cunoscut sub acest nume). El nu se ocupa de supravegherea directa a celor concentrati. Sub el se afla naceanicul (nacealnica) si acesta asigura supravegherea directa, exercitându-si atributiile în sens disciplinar. Nacealnicul era dublat de un maistru specialist în munca pe care o aveau de efectuat. Dupa acesta se situau talmacii (translatorii).
Majoritatea celor din lagar lucrau în mine, altii în industria siderurgica, iar femeile în colhozuri sau diferite ateliere. Multi neavând o calificare, au învatat meseria la fata locului. Atestarea calificarii era precedata de acordarea unui salariu. Unii au primit bani înca de la sosire, altii mai târziu, chiar dupa doi ani. Generalizarea platii salariilor a coincis cu un prim val de repatrieri care a avut loc în 1947 (se pare ca sovieticii nu mai aveau nevoie de atâta mâna de lucru ieftina).
Despre conditiile inumane de lucru câtiva dintre supravietuitori îsi amintesc: "Am lucrat într-o mina de carbuni unde galeriile aveau doar un metru înaltime. Carbunele îl scoteam cu dinamita si apoi îl încarcam cu lopetile în vagonete trase de cai. La suprafata femeile goleau tot cu lopeti carbunele din vagonete. De la lagar pâna la mina erau 4 km pe care-i faceam pe jos. Iarna îi faceam prin zapada de un metru, mai mult târându-se decât pasind. Ne dadeau un salariu foarte mic care nu reusea sa acopere cele necesare. Programul de lucru era pe schimburi. Ziua de munca începea de la ora 7 pâna la 15. Duminica era socotita zi libera, dar aveam atâtea de facut în lagar".
"Am lucrat într-o fabrica de zinc, unde era foarte greu din cauza conditiilor… Dupa 2 ani ne-au mutat într-un colhoz". "Am lucrat la descarcat vagoanele cu minereu care veneau din mina; lucram cam vreu 5 6 femei pe schimb la fiecare mina de carbuni. n ultimii doi ani am fost platiti cu 100 de ruble pe luna… Am reusit sa lucrez si la o munca mai usoara: ajutor de vopsitor la zidarie… Cât timp am lucrat în mina, am vazut doua femei din schimbul în care lucram, care au fost strivite de vagoneti". "Am lucrat 5 ani numai în subteran la mina. Aveam 19 ani când am intrat prima data în mina…"
"In primul an am lucrat la o cariera de piatra, unde eram pusi sa alegem pietre de diferite marimi. Iarna, când pamântul era înghetat bocna, munca devenea foarte chinuitoare. Am sapat si-n mina santuri pentru stâlpi de sustinere… De cele mai multe ori lucram cu picioarele în apa… Fiindca munca era foarte grea se lucra doar 6 ore pe zi… Din cauza muncii grele si a lipsei de mâncare am ajuns la 46 de kg, încât si acum ma mir cum de am rezistat". "Din septembrie 1946 si pâna la eliberare am lucrat într-o mina de fier. Munca grea si hrana putina au facut sa ajung la 39 kg si abia mai puteam sta în picioare… Fiind munca grea primeam 180 de ruble pe luna din care plateam mâncarea…". "Un timp am fost gropar, deoarece multi mureau si era trebuinta de mai multi oameni ca sa sape gropile…". "Am facut diferite munci… Din cauza lipsei de mâncare am ajuns la 34 de kg., asa eram de slabit".
In acest iad, aparea din când în când si câte o raza de lumina. "Cei care munceau bine erau recompensati cu vodca, pâine si uneori o zi libera. Dupa ce am reparat o macara am primit un sac de pâine". "Pentru lucru am primit îmbracaminte si pantofi de cauciuc. Cei mai slabi dintre noi lucrau la bucatarie sau faceau curatenie în lagar".