Evreu sunt, evreu vreau sa mor! (Iacob Glisaru, n. 1914)

Iacob Glisaru

Pe Iacob Glisaru l-am întâlnit întâmplator, în curtea Caminului de Batrâni al Comunitatii Evreilor din Timisoara. M-am prezentat si dumnealui m-a invitat în locuinta sa. Traieste separat de restul batrânilor din camin, se ocupa de gradina de flori, asa cum a facut-o la fiecare camin din tara în care a locuit.

Un om simplu, care mi-a spus povestea sa, identificata cu povestea unui popor persecutat, a unui popor chinuit, asuprit, datorita intereselor politice, a diferentelor religioase. Sechestrarea, deportarea lui, uciderea sotiei si a fiului sau au pus capat fericirii acestui om, singura lui satisfactie astazi este ca are un acoperis deasupra capului, o hrana asigurata si ca detine un televizor si un radio. Nu mai are pe nimeni. A ramas singur. A. V.
 

?Evreu sunt, evreu vreau sa mor!"

– M-ati invitat sa iau loc. Dar dumneavoastra nu stati jos?

– Nu, nu, n-am maturat! Nu, mai cresc… (pe durata interviului a stat în picioare, lânga masa, n.n.)

– Mai cresteti?

– În pamânt!

– Ei, asta nu!

– Haide, sa va spun! Dar nu stiu cum.

– Cum doriti dumneavoastra.

– Sunt nascut în 1914, 12 aprilie, în judetul Dorohoi, a ocupat U.R.S.S.-ul si acum e Ucraina. Am fost unsprezece copii, în Herta. Si când a fost, atunci, cu Uniunea Sovietica, a luat Uniunea Sovietica si dupa aia a luat Ucraina. Si m-a deportat de acolo si m-a dus tocmai la Craiova, într-un… din asta, de lucru. Am dus-o bine. Bineînteles, am muncit cum muncesc si acum, dar parintii au murit, surorile au murit, am ajuns singur (plange, n.n.). Când era domnul, cum îl cheama…, primul secretar? (mi-a cerut sa închid reportofonul, n.n.). A murit presedintele Comunitatii Evreiesti de la Focsani si m-am rugat de domnul inginer: "Domnul inginer, domnul secretar, uite asa si uite asa, am ramas fara nimenea". Mi-a dat bani, ca sa vin la Bucuresti, la Comunitate, mi-a dat adresa, Sfânta Vinere, numarul 3. In fine, am fost acolo, am venit la el. ?Fa o cerere." Am facut o cerere, da? daca asta înregistreaza?

– Nu-i nici o problema, daca doriti îl închid.

– Puteti spune, ce, ce, am de furat ceva? Am venit la Bucuresti si mi-a dat la Caminul Balus, ati fost la Balus?

– Da, da am fost la Balus.

– Da? ati vazut gradina?

– Nu, nu am vazut gradina.

– Ce gradina am avut eu acolo… Si am stat sapte ani de zile la Caminul Balus, am întretinut toata gradina. Si, dupa aia, a plecat domnul Sorin în locul lui domnul Sechter, ca secretar si o parte, aproape toti, s-au mutat. Acolo nu m-am dus… (mi-a cerut sa închid reportofonul, n.n.). Am venit aicea, la Timisoara, era domnul Neumann si îmi mai spune câteodata: ?Domnul Glisaru…", ca eu, la batrânetile mele mai lipsesc în câte o seara de la rugaciune. Am venit aicea, m-a trimis sa încasez bani de la cimitir, doamna Cimponieru, am primit bani pentru sarbatori, am predat banii, mi-a luat chitantile alea, am facut paisprezece rânduri curatenie la morminti, de s-au mirat oamenii: ?Uite, ma, e gospodar!"…

– Dar parintii dumneavoasta?

– Au murit, saracii, în Dorohoi, când eu am fost internat in lagar la Craiova. De aici am cu piciorul stâng. Si dupa m-a trimis la Doaga, sunt o multime de evrei acolo.

– Si nu v-ati casatorit niciodata?

– Ce-mi trebe mie strâmbe? Multumesc lui Dumnezeu ca ma duce asa cum pot.

– Si de copilarie ce va amintiti?

– Copilaria mea…, am facut patru clase primare. Eu sunt dogar de meserie, din tata în fiu si am fost unsprezece frati si pe toti i-a omorât. Si nevasta-mea, am avut un copil de optsprezece ani (plânge, n.n.), un baietel, al meu…

– Dumneavoasta ati fost însurat?

– Da, cum nu!?

– Cum o chema pe sotia dumneavoastra?

– Coca o chema. Când m-am casatorit am avut optsprezece ani si sotia saisprezece si ne-am iubit (plânge, n.n.), sa-ti spui de ce: eu stateam în banca aicea si ea statea în banca aicea la scoala. Tatal ei a fost tot dogar, tot evreu. Si plecam împreuna, venea ea la mine, mâncam? Ne-am dus într-un parc si i-am spus: ?Mai, fato, hai sa ne luam". Nevasta-mea, Dumnezeu s-o ierte, pacat ca n-am acu? niste poze, era de o frumusete rara, în fine, i-a spus lu? mama ei, la tata ei. Am locuit în Herta, dupa aceea m-a luat pe mine seara (plânge, n.n.) si pe ea unde a dus-o nu stiu. Dupa aceea, peste câtiva ani, când am venit eu din lagar, mi-a spus un român, un vecin: ?Uite, nevasta ta e înmormântata uite acolo, uite acolo, lânga mama ta, bunicul tau". Era un român care a salvat-o mult, da? n-a putut, bineînteles… A împuscat-o. Pai, în Dorohoi era cel mai mare loc unde au fost omorâti evreii. Si asta nu uit… (s-a oprit, n-a mai vrut sa vorbeasca, s-a întors si a început sa caute ceva pe un raft, n.n.).

– A, tales, kipa (obiecte de rugaciune, n.n.).

– Nu pot sa ma plâng la nimenea, ca nimeni nu face dreptate. Mose Rabeinu spunea ca trebuie sa te gândesti la tine si la vecinii tai si Dumnezeu i-a ajutat cu bastonul lui ala, a trecut marea. Sunt în Timisoara de trei ani. Nu m-am mai casatorit.

– De ce ?

– Stiti cum se spune: când iei un borcan de dulceata si gusti o lingura, nu mai e buna alta, aia e buna! La altul poate, la mine nu.

– Dar de mama dumneavoastra ce va amintiti?

– Dimineata ne ducea sa spalam mâinile si sa facem mode ani (rugaciune de dimineata, n.n.) si ma ducea la scoala evreiasca, unde era Rabinul. Era o cantina, unde mâncam, dormeam si era un chiabur care ne ducea la Lacul Sarat, lua de mâncare, dar si învatam. Iar acasa, venea mama vineri seara si ne lua. Asta s-a întâmplat la Braila, dupa ce ne-am refugiat din Dorohoi. Mama, de Rosh Hashana, facea peste, crap, cu solzi mari, pentru ca evreul nu are voie sa manânce cu solzi mici, punea în cuptor. Facea o supa cu sfecla rosie, cu carne taiata de sahter (persoana care sacrifica animalele conform unor practici religioase specifice, n.n.), mâncam, beam un paharut de facea mama din mere, suc si la culcare si ne rugam, aveam o lumânare. Mama, de Iom Kippur (Ziua Pocaintei, n.n.), facea prajitura cu untura de pasare. De mama sa nu uiti niciodata! Pe mama o chema Rebeca si pe tata Lazar. Erau evrei. Evreu sunt, evreu vreau sa mor!

– Dar nu mai aveti nepoti de la fratii dumneavoastra?

– Sunt în Israel, n-am pe nimeni si nici n-am nevoie. Mi-a trimis o scrisoare (mi-o arata, n.n.), sunt sanatos, n-am nevoie de nimica. Muncesc. Ati vazut gradina? Nu acuma, primavara?

– Da, e foarte frumoasa!

– Cu ce sa va servesc? N-am stiut ca veniti!

– Eu va multumesc ca m-ati primit chiar si asa, neanuntata, si va promit ca mai trec pe la dumneavoastra!

– Sa mai veniti!

– Va multumesc!

– Si eu va multumesc si va mai poftesc în vizita la mine, în mizeria mea.

– Dar nu e deloc mizerie!

– Sa stiti ca nu sunt singur, sunt cu Dumnezeu, ca fiecare pasare moare pe limba ei, stiti? Si când apare cartea asta? În octombrie? Poate mor pâna atunci!

– Nu…

– Dar poate nu ma credeti ca am aproape optzeci si cinci!? Ati scris acolo (se întoarce si cauta actele, n.n.)? Poftiti: scrie Rebeca si Lazar, ma rog… Nascut la Herta si acuma e Ucraina. Nascut 1914, 12 aprilie.

– Multumesc.

– Ce, credeti ca va mint?! Este o vorba evreiasca: ?Si minciuna e o vorba!". Am facut armata la Timisoara si eram ordonanta la un locotenent, pe timpul ala, stiti: ?Ia, vino încoa? ma!" ?Sa traiti, domnu? locotenent!" ?Cum te cheama?" ?Sunt Glisaru Iacob, asa si asa." ?Ia sa te prezinti la birou, la mine!". M-am prezentat la el la birou, era o sala mare. ?Ma, fumezi?" ?Nu fumez!" ?Esti însurat?" ?Nu-s însurat!", i-am spus, asta ca sa vad ce zice. El vroia sa ma descoase pe mine, eu vroiam sa-l descos pe el. ?De luni ai sa fii ordonanta mea!" ?Sa traiti, am înteles! De luni sunt la dumneavoastra prezent!" ?Bun, ma!". Sâmbata mergeam la sinagoga…

– Si în timpul armatei?

– Da, toti care erau evrei, eram si studenti, sâmbata era liber. Am facut în Lipovei si mergeam aici, la sinagoga. Asta înainte de a veni domnul Rabin asta. Am facut un an si opt luni (se întoarce si cauta actele, n.n.). Da? asta ce e?

– Hagadah (carte de rugaciuni pentru Pesach, n.n.).

– Ati mai vazut-o?

– Da.

– Si Rabinul s-a mirat de unde o am (rasfoieste cartea si comenteaza imaginile care ilustreaza masa de Pesach, n.n.)! Uitati-va aici! Mai departe. Nu, dumneavoastra stati pe loc, cartea o dau mai departe! Uitati aici, cum pleaca evreii. Mose Rabeinu cheama pe toti evreii cu toiagul. Mai departe. Aici: la masa! Pacat ca nu suntem poftiti noi la masa! Mergem mai departe! Ce scrie aici?

– Hagadah.

– Sunt multe de citit, dar nu e cine sa citeasca! Hai, sa nu va tin de vorba! Dar baiatul alalaltul n-a fost sâmbata asta la sinagoga. Are o gagica care are pravalia aia, pa Unirii, cu parul mititel, care are o bijuterie. Da, aprindeti becul daca vreti. În fotografia aia, de pe perete este fratele meu din lagar, cânta si cere de pomana. Dar mai veniti?

– Sigur!

– Dati o foaie! (rup o foaie din agenda si i-o dau; se face ca scrie, n.n.) Saptamâna viitoare, sau alta data, voi veni la dumnitale, la Glisaru Iacob, pe strada Coloniei, numarul 1, Azilul de batrâni (râde, n.n.), sa te vizitez înca o data. Gata. Data viitoare când vii la mine am sa-ti dau o carte, jumatate în evreieste, jumatate în româneste ca s-o cititi! Am s-o caut. Sa veniti când doriti, saptamâna viitoare, anul trecut (rade, n.n.)! Daca v-am jignit cu ceva, va rog?

– Nu, nu m-ati jignit!

– Când m-am casatorit, a venit Rabinul, a facut o rugaciune, a pus într-un pahar vin si eu am întins mâna, mi-a spus sa nu ma grabesc, a mai facut o rugaciune, mi-a dat mie sa beau, i-a dat ei sa bea, a luat paharul, l-a învelit în alb si mi-a spus sa-l sparg cu dreptul. Am avut deasupra noastra hepe (accesoriu specific nuntii evreiesti, compus din patru pari, acoperiti de o panza, sub care stau mirii, n.n.), tinuta de 4 insi necasatoriti, frumos îmbracati. S-a dat o masa, nu, nu masa, mâncare, a fost pasare cu cartofi prajiti, cu ardei murati sau gogosari si vin rosu. Masa tine o ora, o ora si ceva, danseaza, atunci erau romante.

(S-a oprit din povestit si a pornit radioul sa ascultam muzica.)