Generalul Nicolae Ghinararu

Viitorul general s-a nascut într-adevar la Dridu-Ialomita, într-o familie de tarani mijlocasi. Un membru al acestei familii se distinsese prin fapte de arme memorabile în timpul Razboiului pentru cucerirea independentei, capatându-si porecla de „Ghinararul”, porecla ce s-a transformat cu timpul în nume de familie. Ramas orfan de mic, viitorul general a fost crescut de catre un unchi al sau din partile Bârladului, pe nume Iancu Ghinararu, pe atunci sef al Ocolului silvic al zonei. A absolvit Scoala militara de artilerie si geniu; a participat la toate campaniile din Razboiul de reîntregire nationala, la terminarea acestuia având gradul de maior. Devenit general în preajma celui de-al doilea razboi mondial, a luat parte la campania din Basarabia din vara lui 1941, în calitate de comandant al Brigazii 1 fortificatii. In toamna acelui an, dupa ocuparea Odessei, a devenit comandant al Diviziei 10 infanterie, ce asigura paza acestui important punct strategic. Un alt moment însemnat al carierei sale militare s-a consumat în toamna/iarna 1941/1943. Comandant al Grupului mobil de etape nr. 1, prin repetate memorii, unele adresate chiar maresalului Antonescu, el a sesizat lacunele aprovizionarii si dotarii trupelor române si tratamentul discriminatoriu la care erau supuse de comandamentele germane. Aceasta pozitie a facut ca generalul Nicolae Ghinararu da fie trecut în rezerva înainte de termen, fiindu-i încredintata apoi functia de prefect al judetului Botosani, pe care a detinut-o pâna în primavara anului 1944, când acest judet avea sa fie ocupat de trupele sovietice.

Inclus în lotul criminalilor de razboi, datorita episodului Odessa, supus unui proces politic dinainte regizat, maltratat si umilit, cu familia hartuita si un fiu, tânar ofiter si el, trimis în lagar, generalul Ghinararu a fost condamnat la 20 ani munca silnica. Dupa mai bine de 11 ani petrecuti în gulagul românesc, batrân si bolnav, generalul si-a trait ultimii ani ai vietii într-un subsol plin de igrasie, casa ce apartinea sotiei sale – fiica generalului Praporgescu – fiind nationalizata. Traia din confectionarea pungilor. De atunci dateaza si contactele mai strânse ale tatalui meu cu generalul Ghinararu, pe care îl ajuta cu alimente, îmbracaminte si bani.