Micaella Filitti, Paris, iulie 2002

            Y.L. Inainte de a vorbi despre venirea dvs. in Franta, să ne oprim puțin la familie, la viața în România ….. sunteți nepoata lui Iorga, nu?

             M.F. Da, sunt nepoată a lui Iorga dar nu sunt așa savantă ca el, se chinuia cu mine ? Cu fetele lui eram prietenă, a avut trei fete. Alina cea mai mică, s-a căsătorit si locuia în Brazilia mi se pare,  a murit așa de odată, am văzut-o când a venit ultima oară în România, deodată am aflat că a murit.  Cealaltă, Lili, era măritata cu Pippidi? eram foarte legați, ne vedeam foarte des, după ce am plecat nu mai știu ce s-a întâmplat, s-a îmbolnăvit și a murit și ea așa destul de? eh! Și pe urmă a murit și bietul Pippidi, care se pare că nu mai vedea. Băiatul ei, Andrei, era foarte simpatic și drăguț, și deștept.  Cea mai mare era? Magda, și ea se măritase cu un italian și Iorga nu a fost deloc mulțumit și nici nu a vrut să vie la nuntă, mi-aduc aminte, pe urmă ea a plecat, această Magda a avut vreo șase copii cu italianul acela.   Mergeam foarte des cu toții la Vălenii de Munte, Iorga era foarte simpatic și drăguț, și amuzant. Primea scrisori de dragoste și o punea pe Lili să citească, și Tante Catinca, nevastă-sa? lua așa un aer serios, bățos și reprobator la ce auzea. Erau oameni foarte drăguți și Iorga de câte ori mă vedea îmi spunea să vin la facultate, la cursurile lui, și eu nu eram deloc genul?intelectual, și îmi era frică că mă întreba ceva și nu știu, în fine.

            Ați locuit în București?

             În București. Da. În București, și aveam moșie în Moldova, lângă Roman, iarna stateam în București și vara mai multe luni ne duceam la țară ca toată lumea?

             Ce amintiri aveți de la moșie ?

             Cuci se chema. In partea Romanului erau o mulțime de moșii: era Bozieni, era Climești, erau Ghiculeștii,  eram noi, era nu mai știu care. Toți eram adunați acolo, fiecare cu pământul lor?Eu am stat foarte mult la țară și-mi plăcea, îmi plăceau animalele, in special caii?

             Călăreați bine ?

             Da, da. Călăream. Luam parte la concursuri și mama cel puțin? mama era o amazoană, lua toate premiile, da, da. Chiar când au venit comuniștii trebuia să iau parte la un concurs în Belgia. Și bineînțeles că s-a terminat povestea, n-am mai ajuns nicăieri pentru că? cum să spun, au venit ăștia și nu mai puteam face călărie la clubul la care mergeam. A venit fata lu? Gheorghiu Dej, Lica, și dacă a venit ea, n-am mai avut dreptul să mergem noi să călărim, trebuia să călărească numai ea? O dată într-o excursie pe Dunăre era acolo și un fel de guvernantă din casa lui Dej și povestea cum mânca Lica, mânca, mânca în prostie, au închis frigiderul și pleca noaptea să caute de mâncare la restaurant. Și vroia să facă cinema într-un film al lui Ciulei.  Bietul Ciulei? trebuia  să facă o scenă în care ea să danseze. Puseseră un fel de roată care se mișca. Și ea era acolo cu ațe și nu se vedea, se vedea numai roata…că așa era de grasă? până la urmă Ciulei și-a luat curajul și, în fine, i-a dat a înțelege că nu poate să filmeze. Era periculos să spui așa ceva, ea se amorezase de exemplu de un doctor care era foarte frumușel și ăla, în fine, n-o plăcea. Dragă, l-au închis și nici n-a mai ieșit din închisoare săracu?. Pe urmă se amorezase de Septimiu Sever, actorul. Ce necăjită era mama lui, o ardeleancă mare, puternică, ea venise sa-mi facă masaj o dată când mi-am rupt piciorul, și-mi povestea… Ce să te mai miri că ne-a dat afară și pe noi toți de la călărie, a venit ordin :?Călărește numai ea?…

             Când sunteți născută dacă nu e o indiscreție?

            In 1915? am aproape 90 de ani?și uite? am rămas foarte puțini, nu mai am pe nimeni, au murit toți? am ajuns să spun când aud că moare cineva? ? Ce fericit e ? ?   Sunt copiii, dar și ei sunt departe acum in sudul Franței, la Biaritz, nu-i văd prea des.

             Părinții? ?

            Bunicu? și tata au fost în armată, amândoi generali. Tata a fost făcut prizonier la nemți, a căzut cu cal cu tot în șarja de la Robănești pe care o comanda. Povestea că nemții se purtau foarte frumos cu prizonierii lor.  Mama a devenit profesoară de engleză după ce au venit comuniștii. Se făcea haz de necaz, nu știi cum se spunea pe vremea aia ? – ? jumate sunt în închisoare și jumate dau lecții de limbi străine ?. Biata mama a murit de o boală de inimă, tata a trăit până la 90 și ceva de ani.

  Filitti este un nume de origine greacă ?

             Da, probabil erau oarecum greci la origine, dar foarte depărtați. Era? dacă ai auzit de Dositei Filitti, eu nu sunt deloc cu chestiile astea, cu genealogii, etc. dar mă rog, era un strămoș al meu, mitropolit al Brașovului, e îngropat acolo. Când am lucrat la Buftea și eram la Brașov cu filmările, m-am dus să văd mormântul.   Chiar am și tabloul lui pictat dar i l-am dat lui Andrei (nepotul meu) că a vrut să-l aibă. Ce era să fac eu cu el?.

 Unde ați făcut școala ?

 Am făcut-o la ? Maison des Français ? cum făcea atuncea multă lume și am făcut o parte din liceu la Roman, pentru că părinții mei aveau moșia acolo. Facultate n-am făcut dar m-am specializat în limbi străine, pe care acuma le-am uitat, dar în România, ca toți românii am dat examen de traducător, mai târziu, la arhitectură și la mecanică.  Si să-ți spun de ce, eram arhitectă cum ești  tu, dar dădeam lecții în România și aveam mulți elevi arhitecți,  am învățat termeni tehnici cu ei și am făcut traduceri de arhitectură după aceea.

Ați lucrati și înainte de război ?

Da. Primul meu serviciu a fost Sefă de cabinet la Armand Călinescu, la Interne.  Am fost bună prietenă cu nevasta lui, Adela.  S-a nimerit că din casa ei am plecat la Paris, în ��.  Ea trebuia să ia pe cineva în casă, știi cum era pe atunci, și m-am dus eu și am fost foarte fericită la ei acolo, da ! Eram ca-n familie?.Am stat parcă vreo trei ani în casa ei,  noi pierdusem casa.

 Dna. Adela Călinescu a fost puntea către acel prim post ?

                        Au fost mai multe, mai ales prin Carol [regele Carol al IIlea].  Vărul meu, Puiu Filitti, a copilărit cu Carol, eu nu eram așa bine văzută de ei de când a fost chestiunea cu madame Lupescu, pentru că vara mamii a fost prima nevastă a lui Carol.

             Zizi Lambrino era rudă cu dvs. ?

Era vară primară cu mama. Bunica mea și cu mama ei erau surori.  Carol venea pe la noi la moșie cu Zizi. Si se plimbau prin luncă. Era tare îndrăgostit.  Tăranii, când s-a întors el mai târziu ca rege, ziceau ? Păi, nu-l știm noi ? Se plimba cu Duia Zâza prin luncă??  Ei, după aia, Palatul n-a vrut, a fost cum a fost, în fine, ea nu voia să lase copilul dar el s-a dus și a spus doctorului : ? Si vous faîtes quelque chose vous aurez ? faire ? moi ? și atunci a avut băiatul iar ea îi spunea mamei întotdeauna : ? Ce bine era să fi avut eu fată pe Mișulica și tu să ai băiat? că n-ar mai fi fost atâtea povești ??.  In fine?  

             Aveți cel puțin amintiri plăcute din acea primă perioadă de lucru la Interne ?

                        Era interesant, dar eram foarte tânără, veneau ziariști, erau foarte mulți străini pe care-i primeam, era toată corespondența, mă rog. Armand era un om deștept și foarte draguț, deși  criticat, cu mine s-a purtat foarte frumos, cu tot personalul din Minister se purta frumos de altfel. Am lucrat vreo trei ani acolo.  A fost omorât de legionari lângă podul de la Cotroceni. Si pe mine au vrut să mă omoare, să mă bată, la un moment dat chiar nu mai dormeam acasă ca-mi era frică, eiii?

                         In ce an v-ați căsătorit ?

              Păi eu m-am măritat în ’41, în ’42 am avut-o pe Miki.  Când eram însărcinată, Mircea (soțul meu) era pe front, la Cotul Donului, și eu am rămas singură, am născut singură , în fine, am născut foarte ușor, și pe urma el a stat destul de mult, până a reușit să vie, că am crezut că nici nu mai vine și după ce a venit , a fost numit doctor la spitalul din Sinaia, și ne-am dus acolo,  socrii mei aveau  o casa lângă Brașov,  la Satu Lung.

             Stiu că ați divorțat. Când ați divorțat ? Soțul dvs. mai trăiește ?

             Am divorțat?ho, ho? de vreo 25 de ani, iar el a murit acum 10 ani?

 Care a fost situația în familia dvs. după schimbarea regimului politic, după război, sfârșitul anilor ’40 ?  Ințeleg că cel puțin soțul dvs. și-a păstrat o vreme cabinetul. Dvs. lucrați undeva atunci ?

            Păi eu nu mai lucram de mult că eram măritată. Mircea era foarte bun chirurg, era ORL-ist, și foarte bun diagnostician, cum erau toată generația aia de doctori,  Djuvara, Dan Gerota, și mulți. Când ne-am întors de la Brașov la București nu ne-au luat apartamentul dar ne-au băgat pe unii în casă, au fost o mie de istorii. El a ținut cabinet acasă, putea să mai facă și operații mici, apoi au luat cabinetul, în câteva ore au golit tot, a fost o scenă îngrozitoare. După ce i-au luat totul i-au zis : ? Acuma puteți să iscăliți că ați donat . ?  Eu când căutam servici îmi tot găseau cusururi. Bineînțeles mă întrebau : ? Ați avut pământ ? ? Da? zic ? Dumneata de unde ești, n-ai avut pământ ? ?  Zic ? Toți am avut pământ în România, asta e . ? După aia am ajuns nu știu cum pe la comerțul exterior și m-au întrebat : ? Dar n-aveți pe cineva să vă protejeze, să vă recomande? ? O și nimerisem?. Era chiar fratele lu? soacră-mea dar săracu? fusese închis, era cu petrolul. Când s-a întors, deabia a reușit să găsească un post, ce era să spun, să îl mai bag și pe ăla cu ale mele? Și nu m-au angajat. Eu mă tot duceam să mă angajez, zic : ? Domnule, eu fac orice: mă duc în fabrică, mă duc să spăl și closete, dar vreau să am un servici. ?  Nu-i plăcea când spuneam, știi.  ? Ei doamnă, nu, nu e bine pentru dvs.? ?   Zic : ? De ce nu e bine? ?   Până la urma m-am angajat muncitoare la fabrica de conserve de  mazăre.  Tata era pe drum, era general, îi luaseră tot, mama vai de ea?   Tata vindea pungi de hârtie, le făcea din jurnal, la minus 20 de grade uneori, în piață, la peste optzeci de ani. În fine, a trecut și asta?

             Pentru ce făcea pungi ?

            Lua jurnal și făcea pungi? ca să puie țăranii legumele și altele în ele să le vândă în piață? Mama, săraca, dădea lecții de engleză, pe urmă s-a îmbolnăvit de inimă, acuma, pe timpul ăsta ar fi salvat-o dar atunci nu se putea. Ei, și pe urmă i-a scos din casă, i-a  dus într-o magherniță pe lângă gară? am reușit cu chiu cu vai să-i aduc la mine în camera unde tocmai fusese golit, luat, cabinetul lui bărbatu-meu.

 Ei stăteau în București? Au pierdut casa ?

             Da, stăteau în București, dar n-aveau casă, aveau un apartament închiriat, stăteau mai mult la moșie. I-a scos și de-acolo din apartamentul ăla închiriat, un timp băgaseră pe unii că era un apartament cu 4 camere, în fine, foarte bun dar nu mare și au pus câte una-două persoane în fiecare cameră.

 În ce cartier?

             Bulevardul Dacia. Eu acolo m-am născut. Nu știu dacă știi că acolo în Bulevardul Dacia, la început, lângă Dorobanți, e un bloc mare, blocul Dacia. Ei, acolo m-am născut ?

 După fabrica de conserve de mazăre, unde ați mai lucrat în România până la plecarea în Franța ?

Am lucrat vreo doi ani la Fabrica de conserve că nu-mi dădeau voie în altă parte, apoi undeva pe la Agricultură,  după aceea la o bibliotecă, nici nu mai știu pe unde Dumnezeu am mai lucrat?. Pe urmă m-am angajat la Buftea , acolo a fost foarte simpatic și bine, am lucrat aproape doi ani. Mi-aduc aminte de un film pe care l-au turnat cu Belmondo, ? Les Mariés de l?An Deux Mille ?, o comedie.  Fetele fugeau toate după el dar el era foarte serios,  la un moment dat a venit și Ursula Anders care era prietena lui, a fost foarte plăcut și agreabil, în fine.  Eram prost plătiți, dar era distracție. S-a mai făcut un film parcă tot cu francezi, nu-mi aduc aminte cum se numea, capul nu mai îmi merge?.  Ne duceam la Brașov, stăteam la Aro, iar pentru filmări aveau la Babarunca,  o pădure, un loc frumos, cu râu, și toți țiganii din Brașov erau figuranți, erau câteva mii, pentru armata franceză, armata austriacă, cu Napoleon. Românii nu aveau bani să le plătească, franțujii dăduseră o sumă bună de bani dinainte, veșnic erau probleme, nu se știa unde ajungeau banii, eu eram Secrétaire de Production, ceea ce era foarte amuzant, dar o bătaie de cap?..Iți spunea ? Mâine se filmează cutare scenă ?, atuncea trebuia să veghem ce costume trebuie, trebuia să mă ocup de aparatele necesare,  dacă era cu avion trebuia să dai telefon la aeroport, dacă era cu vapor să? După aceea am lucrat ca secretară la Institutul de Lingvistică, apoi la Institutul de Istorie a Artei,  de acolo am plecat la Paris. La institut era atunci unchiul lui Petre Rosetti. Se spunea că era comunist, dar de fapt nu era comunist, era academician. Nu se avea de loc bine cu familia. Pe mine mă recomandase Cazacu, un om foarte cumsecade care a venit în locul lui Rosetti când el se pensiona. Rosetti era furios când a auzit că m-au angajat pe mine,  fiindcă eu eram prietenă cu sora lui și el nu se avea bine cu neamurile lui. ? Ce caută asta aici ? ?, le spunea la elevi.  Când venea maestrul, se adunau toți acolo și era mare agitație ? A venit maestrul ! ?, și el așa? cu mine nu se avea bine deloc.  Într-o zi? eu am mania animalelor? era un cățel, care  nu știu cum s-a întâmplat,  a mușcat-o pe o suedeză și atunci a fost o mare problemă, bineînțeles ? cine? ce-i cu cățelul ?? nu știu ce?  Eu. Atunci m-a chemat el, așa foarte nervos în birou la el: ? Doamnă, știți, o să fiți judecată de un tribunal internațional datorită acestui incident ?, și atunci zic: ? Vai! ce bine domn? profesor, atunci am să am și eu ocazia să plec în străinătate, că dumneata pleci de trei, patru ori pe an și eu nu pot să plec de loc ?. ? Bine, bine ?, a zis plictisit, că așa făcea, și te expedia. De acolo am plecat, cu destulă greutate.

             Cum ați reușit să plecați? Bănuiesc în vizită,  și pentru că lăsați în țară copii, nepoți, etc.

             Chipurile, în vizită. Prietena mea care era în Elveția, mi-a făcut o invitație dar Drăguț care era acuma în locul lui Oprescu, nu vroia de loc să-mi dea drumul, mă rog m-a întrebat pentru cât timp plec și zic ? plec pentru doua săptămâni ?.  Erau în țară fata și nepotul. Așa era atunci, era garanția că te întorci.  Ea divorțase între timp. Băiatul avea vreo 7-8 ani.  

            Unde ați ajuns mai întâi ?

             Am sosit la Lausanne, unde mă aștepta prietena mea. As fi putut să rămân la Lausanne, dar toți prietenii mei buni erau aici la Paris. Așa că am venit aicea, am sosit cu o valiză, era într-o duminică, nici nu știam unde am să dorm, pentru că adevărul e că nu vroiam să mă duc pe capul nimănui,  toata lumea aici era speriată, și îi inteleg, că veneau români tot timpul ca să stea pe la fiecare, uite ca biata Sandra Vulcănescu? care avea mereu pe cineva în casă?

 Plaque tournante?

Cum să aibă posibilitatea să-i țină pe toți ? Din gară totuși am sunat la Rada Teodoru, fata unei bune prietene,  Teodoru era profesor academician?M-am dus la ea și de acolo am telefonat la o altă prietenă care a venit și m-a luat și am dormit la ea. Apoi a venit vărul meu, aveam un văr care stătea aicea la Gif-sur-Yvette,  într-o zonă verde, frumoasă, am stat 2-3 zile la el, dar nu vroiam să o lungesc cu vizitele, eu venisem cu un scop aici, nu venisem să mă distrez. Finalmente, am închiriat pentru câteva zile o cameră mică la un hotel, în 13?me arrondissement,  unde se plătea, pe atunci, cu petit déjeuner, 40 de franci pe zi, țin minte… Acum s-ar plăti 400…

            V-au ajutat prietenii dumneavoastră aici, să puteți locui într-un hotel?

             Nu. Am avut niște bani,  era foarte puțin, în fine, dar că să mă pot descurca primele zile. Apoi am stat puțin la prietena mea Drina Romanesco.  Intre timp îmi căutam un serviciu, aveam 64 de ani, nu eram tânără, eram o baborniță, dar arătam mai bine ca acuma. Norocul meu e că  aveam putere de muncă nemaipomenită, nu știam ce-i oboseala?. Tot căutam, la timpul ăla, nu știam cum, se uita ea în jurnal, o puneam pe ea și ea săraca dădea telefon. Până la urmă m-am dus și m-am angajat  ? dame de compagnie ? la Madame Guerlain. ? A demeure! ? Acolo am stat  un an, de fapt eram ? femme ? tout faire ? chiar ? femme de ménage ?, în fine, era foarte drăguță, când venea cineva zicea ? Restez au salon? nu știu ce ?, era bătrână, avea aproape noua zeci și ceva? 95 de ani, foarte deșteaptă, dar tot timpul ba că nu e bine șters praful, ba că aia-i așa? pe urma într-o zi a luat o cârpa și a șters o mobilă așa ostentativ până s-a șters culoarea  – I-am zis : ? Vous voyez ce que vous avez fait l?? Vous voyez? Maitenant vous avez abimé votre meuble ??. În fine, cum necum, am stat la ea un an și mi-a dat referințe foarte bune.  Intre timp vroiam să fac ceva ca să vie copiii, ăsta era scopul meu. M-am dus la O.F.P.R.A. imediat când am venit,  acolo era Liline Stoicescu și Sandu Ghica, cu care am fost prietenă, însă nu am mai stat să îi întreb prea mult și m-am apucat și i-am scris o scrisoare lui Giscard d?Estaing :  ? Monsieur le Président?uite așa și așa?? i-am explicat situația mea și m-am dus, m-a învățat cineva să mă duc la Elysée cu plicul și mi-a spus: ? te duci cu plicul deschis ?, în fine am ajuns eu acolo, vițelul la poartă nouă, și îi spun unuia de serviciu: ? J?ai une requette pour monsieur le président ? și ăla m-a primit, erau niște ofițeri tineri și frumoși, politicoși, știi, nu cum era la noi ??ho ooo și ce vrei?. ? Mais, restez ici, c?est tr?s bien! Voil?, vous serez tranquille?  În fine, am stat cu ei de vorbă, drăguți? Zic: ? Mais comme vous ?tes gentils, amaibles, je ne suis pas habituée ? ces mani?res, parce que chez nous, vous savez, lorsqu?on va comme ça? ils vous disent ?Aaaah! Ohhhhh ! (râde)? ?  ? Comment est-ce possible? ?, în fine, am lăsat cererea, am plecat și când plec, văd că vine polițistul după mine, mergeam așa și zic ? Aoleu! acuma mă arestează. ? El: ? Madame, Madame ? și eu zic: ? Oui Monsieur, vous m?avez fait peur ?, și el:  ? Mais pourquoi? ? ,  ? Je croyais que vous vouliez m?arr?ter ? … ?  Mais madame, ça a bien marché ?, îmi spune săracu?,  ? Soyez tranquille! ?    După foarte puțin timp mi-a răspuns secretarul președintelui cu o scrisoare foarte drăguță : ? Monsieur le Président  a été tr?s touché de votre lettre, il fera tout le possible ??., că trebuia să vină Ceaușescu aicea, de aia eram eu în mare fierbere.  Am mai scris o a doua scrisoare, și mi-a răspuns și la scrisoarea asta că: ? Le président interviendra directement  et monsieur B?.est déj? en Roumanie ?   M-am dus și la Ministerul Afacerilor Externe, la o doamnă Boc sau așa ceva, și i-am zis: ? Madame, je voudrais tellment que mes enfants soient sur la liste ?,   ? O, mais c?est déj? fait, madame ?, când mi-a arătat lista cu fotografia lui Miki și a lui Andrei, eu mă uitam că o idioată, nu îmi venea să cred. In fine a fost după aceea o încurcătură stupidă,  eu stăteam pe Boulevard de Courcelles și există și Rue de Courcelles și dragă nu mai primeam înștiințarea? Miki (fata mea) lucra la Ambasada Germaniei, în România.   S-a dus la Ambasada Franței, toți îi spuneau că eu nu răspund, că nu mă găsesc,  în fine, noroc că mi-am dat seama, și m-am dus la madame Beau care mi-a spus: ? Mais Madame on vous cherche partout? ?, ei  trimiteau scrisorile la  Rue de Courcelles în loc de Bd. de Courcelles.  Bon bref, cum necum, am reușit să-i aduc, în mai puțin de un an au sosit.  Între timp am plecat de la Madame Guerlain și am închiriat un mic? studio în Levallois Perret care era foarte corect, nu era de loc luxos.  Erau niște algerieni care închiriau, aveam tot, o bucătărie aranjată, un cabinet, une salle d?eau? și când am văzut că vin copiii, am mai închiriat acolo un mic studio,  care n-avea baie, dar veneau și făceau baie la mine? Am spus totdeauna că am fost în fond, inconștientă,  la 64 de ani, fără bani, fără nimica, ? vii cu o valiză, cum spunea prietena mea: ? ai venit cu trei chiloți ??

             Il cunoșteați pe dl. Mihai Corne, cel care a publicat ani de zile ziarul Lupta în Franța, ziarul exilului românesc la Paris și care v-a devenit și ginere… Bănuiesc că fiica dvs. și dl. Corne s-au cunoscut prin dvs.

Nu s-au cunoscut prin mine, a fost o coincidență nemaipomenită. Corne era băiatul uneia dintre cele mai bune prietene ale mele, o știam bine pe maică-a, pe sora-sa. El era însurat când a venit Miki aici. In fine, erau deja pe cale de despărțire. Miki a început să caute serviciu, vorbea mai multe limbi străine la perfecție, lucrase ani de zile la Biblioteca Americană…. apoi la nemți , adică știa poate mai bine ca mine cum mergeau treburile la birourile de aici.  La un moment dat, că să vezi ce-i soarta, vede într-un jurnal un anunț pentru un post la Saint Cloud, și se duce și-mi spune: ? Am vorbit acolo cu o cucoană și a spus că mă cheamă mâine ?.  Eu eram speriată, ? Vai! de mine la Saint Cloud ? ?, mi se părea că-i peste mări și țări, noi stăteam la Levallois, acum îți dai seama ce caraghios, astea două sunt la o aruncătură de băț, dar atunci nu aveam noțiunea unde se află cartierele, orășelele astea?  A doua zi îmi spune: ? știi că mă angajează ? și au lăsat-o în birou singură nu i-au zis nici ce , nici cum, vine la mine și zice: ? măi, dar știi cine e patronul? ? e Mihai, băiatul lui Tant? Lenuș !! ?, și eu îi spun: ? Aoleu! ai grijă, am auzit că are caracter dificil?, în fine. El a început să fie foarte drăguț? și s-au căsătorit până la urmă.

             Ce fel de societate era?

A angajat-o la? o societate ceva gen import-export, nu mai știu? pe care o avea el. Nu-mi vine numele în minte? Și bref așa a început povestea, că să vezi. Eu nici nu am vrut să o rog pe prietena mea (mama lui Mihai Corne): ? Uite dragă, poate  Mihai să o ajute pe Miki dacă va veni în Franța ? ?  Stiam că are o situație bună dar îmi ziceam ce să mai încurc oamenii cu intervenții, au toți câte ceva pe cap?. Și după aceea au venit ele la mine: ? Vai! Ce mult  ne bucurăm? și așa și pe dincolo ?. Ea a început acolo și a stat câțiva ani. Pe urma, într-o zi a plecat că a găsit un loc unde era mai bine plătită, unde a stat 7 ani și unde călătorea peste tot.  Și, la prima călătorie, au trimis-o, dragă, în Nigeria și eu ascultam dimineața radioul, și spune că în Nigeria e ? coup d?état ?,  aoleu ce griji mi-am făcut?.Pe urmă s-a căsătorit cu Mihai.  Între timp eu am mai lucrat ici colo, si am mai făcut și menaj ba la unii, ba la alții. Vroiam să am banul meu.  Într-o zi am făcut menaj la o avocată, și îmi spune: ? Ecoutez madame, vous n??tes pas femme de ménage, on le voit bien? ? Asta săraca avea trei copii și ar fi avut nevoie de cineva s-o ajute la menaj, erau oameni cu o situație bună și foarte drăguți, dar ea totuși mi-a zis: ? Ecoutez! Je n?aime pas vous voir faire ça, moi, je travaille dans une société, et ils ont besoin d?une secrétaire, și vous voulez ? ?   Eu încântată, căci făcusem secretariat. Doar că era cu totul altceva decât în România… In fine, mă duc, și m-au pus să bat la … cum se numește… un dictafon. Nu văzusem niciodată așa ceva, am crezut că înnebunesc… Mi-am spus  ? Je préf?re le ménage! ?  Ei au văzut că nu mă descurcam și mi-au spus ? Mais ça ne fait rien, prennez l?appareil chez vous et ces pages ? taper et vous verrez?. Trei zile m-am chinuit. Până la urmă am învățat.  Asta era o școală, Centre de Formation Professionnelle pour Administrateurs de Biens.  Erau lucrări de drept, cursuri și eu le băteam la mașină. Am bătut, am bătut lucrări, astăzi mă uit câteodată la ele, mă întreb cum am putut să bat atâta, dar așa trebuia… Acolo a fost foarte bine, erau foarte drăguți, ei nu mă puteau angaja normal,  lucram cu ora sau cu ziua, eram destul de prost plătită, dar îmi convenea, căci era mai agreabil decât să spăl pe jos și să fac treburile astea. Când am plecat,  mi-au dat o mașină de scris foarte bună, pe care am luat-o cu mine și îmi trimiteau lucrări acasă. Și am lucrat destul de mult timp așa, până? am început să am pensie ….mai lucram eu la mine din când în când pentru primării, pentru unii, pentru alții… dar sporadic.

             Locuiți de mult aici în această ? Maison de Repos ? la Saint Cloud ? Este superbă?

                         Este un ? Foyer Logement?  nu e ? maison de retraite ?  sau  ? maison de repos?  propriu zisă sau cum le mai spune. E un mic bloc cu garsoniere dar pentru bătrâni, fiecare plătește după venitul pe care-l are, nu avem infirmiere, dar avem ceva ajutoare la curățenie și altele.    Eu la un moment dat m-am dus să caut o casă, am zis să iau un HLM [habitation ? loyer modéré], m-am dus la Primărie, și la Primărie mă întreabă: ? Vous voulez aller dans une maison de retraite ? ?  Eu zic : ? Oui, mais j?ai deux chats! ?  ? Avec des chats vous ne pouvez pas aller! ?   Așa că am continuat să caut și tot treceam pe aicea, și vedeam chiar balconul ăsta tot cu flori,  stătea desigur o altă babă, căci este o casă pentru bătrâni.   Intr-o zi vin eu la directoarea de aici și îi explic cu pisicile ? ? Ah, mais ici  vous pouvez venir avec tout ce que vous voulez, ici on peut louer un studio comme n?importe o? et vous avez aussi certains avantages ?, zis și făcut, am așteptat vreo 7 luni și mi-au dat chiar camera asta !  Atunci m-am instalat aici.  Toți ziceau: ? Ehhh, cum te duci în casă de bătrâni? ? ? Dragă, dar unde să mă duc, în casă de studenți?  Mă duc acolo, cu bătrâni  și?uite, am restaurantul jos, când vrei mănânci, când nu ? nu,  studioul este foarte agreabil ? suntem bine încălziți, e o zonă foarte bună, în fine sunt tot felul de lucruri? îmi convine ?  și așa am ajuns aici.  Mă pot duce la Monoprix alături, fetele mă cunosc, sunt și aici în ? résidence ?  persoane foarte drăguțe. Doar că am avut necazul ăsta după operația de inimă de anul trecut, mă rog, nu mai merg ca înainte, trebuie să iau taxiul colo și colo, iese scump, înainte mergeam peste tot pe jos? Acum cu bastonul ăsta, e ceva?

              Fiica dvs. vine rar la Paris?

             Păi ei au laboratorul, acuma, acolo în sud. Mihai are un laborator de medicamente de care se ocupă amândoi în ultima vreme, și ea lucrează și ea acolo momentan, și acuma stau mai mult acolo, au o casa bună. Andrei, nepotul, și-a luat și el un apartament la Bayonne, se însoară cu o japoneză.

             Ce studii a făcut el?

             Dragă, a făcut școala asta HEC [Haute Ecole de Commerce], dacă știi. Și vorbește foarte bine japoneza, a fost în Japonia de multe ori ,  școala asta l-a trimes și în Germania, a stat doi-trei ani făcând aceleași studii, dar în limba germană, și atunci el a luat doua diplome pe aceeași meserie,  …are situație bună. 

             Ați lucrat vreodată la? Lupta? l-ați ajutat vreodată pe ginerele dvs.  cu ziarul, ca secretară, etc.?

             Nu. Niciodată. Au avut-o pe Antonia Constantinescu, era foarte deșteaptă, foarte muncitoare, acum e ? marea eroină a exilului ?, a murit săraca de un cancer.  Când a venit nu vorbea franțuzește deloc,  ea făcuse lingvistică sau așa ceva, a ajutat-o Miki,  ca prima dată când ajungi aici, pe urmă Mihai a pus-o să facă un curs că să învețe.  Articolele franțuzești, le făcea Mihai și le bătea secretara. Antonia făcea interviuri, și destul de bune. Era deșteaptă și agreabilă și amuzantă dar avea și defectele ei, mă rog. Oricum e adevărat că își pusese tot sufletul în aceasta revistă, nu i se putea reproșa nimic profesional.

             Și Mihai Corne, cum a ajuns să scoată acest ziar ? Este o muncă enormă pentru cineva care avea  și o viață profesională intensă în altă direcție.

             Bine, s-a chinuit mult cu ziarul ăla. El când a venit avea 18 ani, și-a terminat studiile aicea, a tras mâța de coadă, un timp, ca toți, în fine, a început să lucreze și a reușit să facă tot ce a făcut.  Pe el îl interesa foarte mult ce se petrece în România și era foarte bun român.  Taică-su a murit în închisoare, era general, era un foarte bun român,  un erou pot să spun așa.  Nu știu prea detaliat cum a apărut Lupta, la început se chema BIRE și o scotea parcă cu René Theo, dar pe urmă a rămas el și a făcut-o singur. Era sufletul lui.

 In afară de Lupta, celălalt nucleu în jurul căruia a gravitat cel puțin o parte din comunitatea română din Paris a fost Casa Românească. Stiu că ați fost destul de prezentă la viața Casei Românești. Cind și-a început activitatea Casa Românească ?

 Eu când am venit, era deja în activitate, la început era Cristina Sturdza, ea era sufletul Casei Românești, ea a început cu Sandu Ghica? Neagu Djuvara era și el, secretar general. Pe urmă ne dăduse un local în 19?me, casa era frumoasă dar pe jumate dărâmată,  a fost și un incendiu într-un depozit unde au fost mutate cărțile,  au ars acolo multe lucruri, greu ne-au dat o altă locuință prin 20?me, o fostă locuință de gardian? lucram cu toții, Sandra Vulcănescu, și Charlie de Hillerin, soțul ei, si câțiva alții, era placut, eu dupa prima operație m-am întors, apoi s-au mutat iar  foarte departe pe la Mairie des Lilas, era așa departe însă că nu am mai putut merge, seara nu mai aveam cu ce să mă întorc, au aranjat biblioteca , au mai facut  conferințe, dar cine să meargă acolo ? Erau toți oameni in vârstă, nu mai venea nimeni.  Chiriile erau prea ridicate pentru puținele noastre mijloace, ne tot mutam tot mai la periferie?

 Cu ce vă ocupați la Casa Românească ?

 Păi ajutam la de toate ?Mulți ani?.am dat și lecții de franceză la Casa Românească.  Când lucram cu orar mai fix si lung , mă duceam mai puțin, alteori mă duceam mult mai mult?. Imi placea să fac traduceri, să bat la mașină? Făceam listele de corespondență, trimiteam scrisori, cecuri, etc.  Am făcut și pârjoale când a fost o expoziție de icoane și tradiții românești, au avut mare succes, s-au terminat repede deși fuseseră foarte multe, vreo sută și ceva-două sute și Sandu Ghica m-a întrebat : ? Dragă doar atâtea ai făcut, nu mai ai? ? 

 Erați buni prieteni cu dl. Alexandru Ghica ? Aș dori să lăsăm și în acest interviu o mică mărturie-omagiu, domnul Ghica a murit anul trecut la câteva zile după începutul unui interviu pentru acest site, înainte de a doua întâlnire prevăzută pentru a-l continua.

 Da, era un om extraordinar de drăguț și de agreabil, totdeauna vesel. Vai, cât râdeam amândoi, a fost printre cei mai buni prieteni ai mei, către sfârșit poate cel mai bun. Si cu Leon Ghica, cu vărul lui, cu vară-să, cu sora lui Leon, cu Lucie, eram prieteni din copilărie,  dar toți s-au dus.  Sandu era foarte bolnav săracul, și noi nu ne-am mai văzut așa des în ultimii doi ani: eu nu putem să mă duc, el nu putea să vină, dar vorbeam la telefon și spunea: ? Vai! ?? zice: ? sunt foarte rău ?. Eu nu am înțeles niciodată ce a fost?  a zis că i-a pus un nu știu ce, parcă un pace-maker, și că i-l pusese prost și că a trebuit să i-l pună din nou, nu știu cum, în fine,  nici nu mă așteptam când mi-a telefonat anul trecut că pleca la Nissa sau la Cannes, zic: ? Cum, pleci așa? ? Zice: ? Da, mă duc, că am niște prieteni acolo ?, în fine, a plecat cum o fi plecat, și acolo a murit. Am pierdut un foarte drag prieten.

A fost un personaj-cheie în comunitatea românească din Franța, OFPRA, Casa Românească, etc.  Să ne întoarcem de unde am rămas? comentariul domnului Ghica despre  minunatele pârjoale moldovenești?V-a plăcut să gătiți ?

 Da da, gătesc foarte mult și fac prăjituri tot timpul.  Eu fac prăjituri și le dau pe la cucoane aici că eu nu vreau sa  mă îngraș?

 Apropos de prăjituri, meringa aceasta de pe prăjitură este delicioasă. Foarte delicată?felicitări !  Ce specialitate culinară românească ați găti dacă ați invita niște francezi la masă, sau dacă ați vrea să pregatiți pentru un nepot, cineva apropiat, ceva ? bun, românește ? ?

 Sarmale nu, că n-am răbdare să le fac, dar aș face de exemplu pârjoale, ciorbă cu perișoare, plăcintă ? nici cozonac n-am răbdare să fac deși am de la soacră-mea rețetă de cozonac cu nucă care se face ușor și e foarte bun, apoi bineînțeles salată de vinete, musaca ?Acuma că sunt singură nu mai prea gătesc, fac însă prăjituri,  mănânc la restaurantul de aici de la Foyer Logement.   Se mănâncă destul de prost dar destul de dietetic.  E un menu fix, putem întreba dinainte ce e ?  Mâine sunt un fel de chiftele din miel, dar ce să-ți spun, chiftele lor sunt ghiulele?tari ?.Franțuzoiacele astea nu știu să gătească de loc, nu prea fac nimic, unul două feluri, sau une omlette, des frites, steak haché, și le vezi și-n filme? Eu când am venit am crezut că franțuzoaicele așa și pe dincolo, că la ? grande cuisine française, etc ? doar nu picase din cer, ori am descoperit că nu este așa de loc? la ? grande cuisine ? e în restaurantele chic, nu acasă .. Dacă te duci la ele, ele nu-ți oferă nimica, eu am fost f decepționată de mâncarea lor, mă rog poate la Crăciun, dar și atunci, ce fac, curcanul cu marrons, eu sunt mai mult vegetariană,  nu manânc foie gras că nu-mi place că ?ndoapă gâștele, homard-ul nici atât că îl aruncă viu în clocote, în fine saumon mai manânc, deși și pe ăla îl chinuiește?

 V-ați întors în țară din ’78?

 Nu.           

            V-ați pus vreodată problema sau ați avut vreodată dorința  să vă întoarceți pentru o perioadă sau definitiv  in România ?

 Nu , nu mai am nimica, lucrurile de care eram legată și la care am ținut nu mai sunt, moșia, animalele? la București prieteni nu mai am, au murit toți, au devenit niște străini puținii care au rămas, ce aș putea eu să fac la București ?  Poate dacă aș fi sănătoasă, m-aș fi dus măcar în vizită, dar să știi că mi-ar fi făcut rău, ar fi fost o foarte mare durere să văd locurile pe unde am trăit?unde am avut prieteni, oameni la care am ținut foarte mult , ar fi fost o foarte mare durere?   Am avut norocul să mă adaptez aici din prima zi.  Nu că n-am avut dorul de țară,  mă interesează tot ce se întâmplă acolo? Când știu că e ceva bineîn țară, îmi face plăcere, dar foarte repede m-am obișnuit aici, și oamenii au fost drăguți, sigur dacă oamenii ar fi fost dezagreabili, nu m-aș fi adaptat, dar așa?  Am avut prieteni apropiați, eram între noi, eram invitată la unii la alții, mai cu seamă după ce a venit Miki nu mai simțeam de loc singurătatea?   

            Aveți pașaport francez?

             Sunt franțuzoaică și n-am pașaport de nici un fel ? adică eu când am venit mi-au cerut să renunț la cetățenie și bineînțeles, să plătesc ceva… 2000F care pe vremea aia mi se părea o sumă neînchipuit de mare și chiar și era pentru mine. 

            Nu ați cerut azil ?           

Păi da? am cerut azil, dar ce se întâmplă? atunci la timpul ăla îți făceau tot felul de mizerii. Mi-au cerut să renunț la cetățenie că altfel nu dă drumul să vină fata. Și atunci sigur că eram în stare să fac orice numai să termin povestea. Am renunțat la cetățenie și acuma, bineînțeles, când m-am dus acum 5 ani să fac o procură la Ambasada Română m-au întrebat: ? Dar aveți pașaport ? ?, zic: ? Nu ?, acuma eu nu știam că trebuie să ai pașaport ca să poți face o procură pentru România. Acum câțiva ani  s-a mai putut rezolva ceva, acum nici nu vor să audă. Trebuie să caut un notar să fie gata repede procura pe care trebuie s-o refac până în august când e nu știu ce termen pentru cereri.

 Bănuiesc că încercați să revendicați ceva pământuri de la moșie?

 Da, dar nu am reușit nimica, de cinci ani tot se spune că le dau înapoi. Acum, după ce am făcut trei procuri,  zice că trebuie să fac altă procură, fiindcă s-a schimbat legea.  Stiu și eu, dacă le-o da, le-o da, pe mine nu mă mai interesează casă, pădure, pământ, vie, tot ce era acolo? Ce-o să le dea? Nimica toată. Poate 50 de hectare dacă le-o da sau, în fine? ei își fac iluzii.

             Trebuie să aveți și actele de proprietate ale moșiei?

Nu le am eu dar le au ei, acolo. Cred că-s foarte descurcăreți.

             Cine, verișoare, veri?

             Nu, nu. Sunt țăranii de la noi de la țară, tot satul era? jumate botezat de noi, eram și la nunțile lor?.Mulți au plecat.  Dar mai e unul care a rămas, cu copiii, copiii sunt mari, au situații bune toți, eu am zis să le las lor, de ce să ia statul, dacă ar putea să ia ei?. Mi-au scris : ?  Vai, veniți, că o să înceapă să se dea pământul, veniți, nu știu ce ?. Eu nu mă mai duc, nici Miki nu se duce, nici Andrei?

             Frați și surori ați avut?

             Nu, nu, am fost singură. Toți: mama singură, eu singură, Miki singură, Andrei singur. Așa că?

 Care vi s-a părut momentul cel mai greu, mai stressant,  după ce ați venit aici, în Franța?

             Singurul moment foarte stresant a fost până mi-am văzut copiii. Îmi era așa de frică că nu-i lasă să plece?Dar altfel, n-am simțit niciodată cum se spune? le mal du pays.  Am găsit mulți prieteni, cunoșteam limba foarte bine, toată lumea a fost foarte drăguță cu mine, chiar persoanele unde lucram ca femme de ménage,  foarte corecți, foarte atenți. Nu m-am simțit nici nenorocită, nici umilită sau disperată,  și eu nu sunt omul care să zic vai, ce-am ajuns, să spăl pe jos, vai, ce-am ajuns. Mie mi-e egal.

             Minunat, cred că în generația dvs. acest optimism, seninătate, bună dispoziție, poate chiar un fel de umor detașat,  a fost o vocație?

             Și rusoaicele refugiate când au venit după revoluția rusească au făcut menaj și alte de-astea??

             Considerați perioada de viață în Franța ca cea mai plăcută  din viața dvs. sau amintirile cele mai frumoase sunt legate de România ? Ce episod ați povesti nepoților ca cel mai fericit ?

             Eu eram foarte legată de moșie, de țăranii de acolo, stăteam foarte mult la țară, făceam hora la noi în curte , mă ocupam de animale, mă duceam la câmp și lucram, prășeam cu ei că-mi făcea plăcere, eram foarte apropiată de ei, noi am avut o relație foarte specială cu țăranii de pe moșia noastră, și de aia au fost și ei foarte cumsecade cu noi,  mă rog ăsta e unul din lucrurile de care îmi aduc aminte cu bucurie.    Vezi,  îmi place muzica clasică, dar de fapt mie cel mai mult îmi plăcea muzica aia țărănească ca sa zic așa, mi-a rămas, că veneau lăutarii și cântam și dansam?. O dată a venit un țăran de la noi prin anii ’70 și mi-a spus ? Veniți pe la noi, nici nu știți ce bine o să vă primească oamenii?. Eu i-am zis ? Păi tocmai pentru că o să mă primească prea bine nu vin,  vrei să mă bage Ceaușescu la-nchisoare de invidie ?? ? 

 Făceați petreceri cu ceilalți locuitori ai conacelor ?

 Nici măcar, chiar cu țăranii din sat, făceam clacă când era culesul viei, astea au fost lucrurile care au rămas cele mai aproape de sufletul meu.  La Paște sau de Crăciun la țară, erau ? haiducii ?. Tin minte că aveam un prieten țăran din sat care s-a îmbrăcat în haiduc și că i-am dat  eu o perucă și o căciulă.  Veneau acolo seara ? haiducii ?, aveam o sufragerie mare, bunicii făceau cozonaci, veneau și lăutarii, îi primeam, veneau să te felicite la Crăciun, sau când era Invierea la biserică? Chiar  lângă conacul nostru era o biserică monument istoric, făcută de Cuza Bondrea parcă-l chema, bunicu meu a reparat-o,  Sfânta  Maria Mare era hramul bisericii, veneau țăranii cu colaci și noi făceam o coliva mare cât masa asta? și îi vedeam cum plecau așa cu lumânărelele mici pe deal,  era frumos?  am avut multe amintiri frumoase acolo, s-au dus toate, la moșie am trăit copilăria și toate verile. La București, am avut altă viață,  era alt gen, când eram tineri, cu tinerii de atuncea ne duceam la ceaiuri la baluri, etc. dar perioada plăcută a fost destul de scurtă,  apoi mulți au fost la închisoare, sau i-a scos din casă, amintirile sunt mai întunecate? trăiai cu frica în sân tot timpul?

 Si limba? ce limbă ați vorbit în casă cu nepotul dvs. ?  Familia fiicei dvs.  nefiind mixtă, fiind romanofonă, bănuiesc că a fost mai ușor de păstrat limba română la a treia generație, a nepoților?

 Noi am vorbit românește aici tot timpul, și cu Andrei, totdeauna am vorbit toți românește.  Când eram copii vorbeam însă franțuzește, aveam o guvernantă franțuzoaică, se vorbea franțuzește, englezește? engleza nu mi-a placut niciodată,  în fine la un moment dat am învățat?

 Mama era profesoară de engleză?

 Da dar îmi astupam urechile?In germană puteam să scriu, să traduc, dar nu o vorbeam prea bine.

 Deci dacă ați avea strănepoți tot românește ați vorbi cu  ei ??

 Da, sigur că da. Mi se pare evident.  Sunt mulți care nu vorbesc, uite chiar fetele regelui, ale lui Mihai, nu prea știau românește, de ce nu le-a învățat ? Nu-i normal ?

 Citiți cărți, ziare, în românește ? 

Foarte rar. Citesc în franceză.  Citesc foarte mult, nu prea dorm noaptea, și e singura mea distracție? Iau cărți de la Biblioteca din St. Cloud, e foarte bogată.  Deobicei citesc autobiografii, istorie dar acum citesc o carte polițistă. Am toate revistele Histoire de zeci de ani, asta-mi place foarte mult, înainte erau foarte interesante, alea noi nu mai sunt bune. Inainte citeam și cărți în românește, și Lupta, acum nu mai este? citesc aproape totul în franceză.

 Acum e timpul să vă las, nu înainte să vă spun că balconul acesta în fața căruia am stat câteva ore, e încântător, ce flori minunate? nu știu dacă am văzut vreodată așa un balcon-grădină superb, aveți ? degetul verde ? cum se spune?

 Totdeauna am avut flori, dar uite florile astea pe care le am de trei ani, ca astea nu am avut niciodata?cresc, cresc, înfloresc? aide-menajera le stropește foarte bine, iarna le las pe balcon , le acopar doar foarte puțin cu un plastic, și înfloresc și iarna, vine lumea și întreabă jos ? al cui e balconul ăsta ? ? , nici mie nu-mi vine să cred cum cresc florile în el? eu mă bucur că acum dacă nu am poftă de musafiri, atâtea flori sunt ?.că stau în balcon după flori și nu mă vede nimeni?

 Florile astea care cresc și înfloresc atât de frumos sunt un semn de tinerețe, de viață, de prospețime? Să încheiem cu imaginea asta a dvs. ascunsă jucăuș după florile încântătoare din balcon? Vă mulțumesc mult pentru această mărturie, Doamna Filitti.

 Iulie  2002, Paris