Muntele Tampa si simbolurile sale

Cele mai vechi informatii despre o constructie pe Tâmpa sunt cele legate de cetatea Brasovia. Nu se cunosc foarte multe date despre ea; se presupune ca ar fi vorba despre o fortificatie ridicata în a doua jumatate a secolului XIII, dupa marea invazie mongola.

Pe harta întocmita de Giovanni Morando Visconti la 1699, deasupra Brasovului, pe vârful Tâmpei, se poate observa o cruce. Acest lucru este confirmat de autorul sas Thomas Tartler, care precizeaza: "?era o cruce mare cu un crucifix, deoarece papistasii au numit Tâmpa Dealul Crucii". Ulterior, pe la 1712, senatorul brasovean Johann Draudt, trecut la catolicism, a ridicat pe Tâmpa o capela. Dupa edificarea acesteia, niste hoti au patruns noaptea în capela, au jefuit-o si au aruncat în vale usa acesteia. Alta data, niste "baieti lipsiti de Dumnezeu" au patruns în capela si au pângarit-o. Unul ar fi scris pe pereti: "Domnul Luther a sfatuit ca papa de la Roma sa fie prajit". Cu toate eforturile preotilor catolici de la capela, vinovatii nu au fost gasiti. La 10 iunie 1737, a doua zi de Rusalii, la ora 3 dupa-amiaza, "trasnetul a lovit în capela, în fata altarului, pe un croitor german papistas si pe sotia lui, care se refugiasera acolo? A fost trasnit si câinele lor". In timp, capela s-a ruinat.

In 1849, dupa ce armata tarista venita în ajutorul Curtii de la Viena a "pacificat" Transilvania, ea nu a vrut sa paraseasca Brasovul fara a lasa un semn care "sa poata fi vazut de la distanta" si sa arate "forta lor prezenta". La 21 octombrie 1849, un capitan rus a transmis magistratului orasului un comunicat: "Spre memoria vizibila a legaturii prietenesti între Imperiul cezaro-craiesc austriac si Imperiul rus, excelenta sa domnul general-locotenent? von Hassfort a pus sa se ridice pe Dealul Capelei [Tâmpa – B.F.P.] un monument zidit în forma de piramida, cu inscriptia ?Rusia et Austria unita MDXXXIL?". Acest monument a existat pâna în 1869. Distrugându-se din cauza intemperiilor, la 7 aprilie, comunitatea centumvirala cere magistratului "sa fie înlaturate darâmaturile monumentului rusesc prabusit de curând".

Sa fie agreata de toti

In anul 1896 statul maghiar a sarbatorit 1000 de ani de la venirea triburilor maghiare în Pannonia. Cu aceasta ocazie – ramasa în istorie drept Sarbatoarea Mileniumului – s-au desfasurat o serie întreaga de festivitati, s-au ridicat monumente comemorative etc. La Brasov, alaturi de alte manifestari, s-a ridicat un monument pe Tâmpa: "în legatura cu sarbatoarea ocuparii patriei? în sapte puncte istorice importante ale tarii vor fi ridicate monumente, din care unul urmeaza sa fie înaltat la Brasov". Dupa ce magistratul a hotarât sa permita ridicarea statuii, comisia permanenta a comunitatii centumvirale propune prin Friedrich Stenner, membru al comisiei, "respingerea propunerii magistratului si totodata recomanda elaborarea unui memoriu catre? prim-ministru, prin care sa se ceara lamuriri: pe cine reprezinta figura care va sta pe coloana, daca e o figura considerata istorica sau ideala, ce inscriptie va fi pusa pe coloana si în ce limba si în ce loc al Tâmpei, astfel încât sa se prevada accidentele". Se cere ca primul ministru sa precizeze expres ca "orasul nu preia nici o raspundere pentru îngrijirea sau eventuala întretinere a monumentului". Se mai cere ca piatra sa nu fie în nici un caz luata de la ruinele vechii cetati Brasovia si, în final, ca alegerea figurii reprezentate sa se faca astfel încât "sa fie agreata în acelasi fel de toate nationalitatile ce traiesc aici". Pe 30 septembrie 1895, este respinsa aceasta propunere si se aproba hotarârea magistratului de ridicare a monumentului, dar cu restrictiile mentionate. Ca urmare, se va pune la dispozitie terenul si se va asigura exploatarea pietrei necesare.

Inaltarea monumentului a avut de depasit o serie de dificultati tehnice: panta accentuata a muntelui, lipsa unui drum de acces pâna în vârf, conditiile de teren de pe vârful Tâmpa etc. Pentru aducerea pietrelor necesare s-a construit un fel de funicular, care pornea din Valea Cetatii si aducea niste vagonete pâna pe culme; mecanismul era pus în miscare prin forta animala. Dupa unele informatii neverificate prin documente, vârful Tâmpei a fost putin "înaltat", pentru a putea primi monumentul. De asemenea, a fost luata în considerare probabilitatea unor intemperii, fixându-se în spatele statuii din vârf un paratrasnet. Monumentul, ridicat în memoria lui Árpád, conducatorul triburilor maghiare de la 896, avea în final un soclu circular de 9,90 m înaltime, peste care era asezata o coloana de 6,5 m. In vârful acesteia a fost pozitionata o statuie, de 3,5 m, reprezentând un razboinic. Statuia de pe Monumentul Mileniumului nu îl înfatisa pe Árpád, ci pe un razboinic din vremea sa, cum scria în Brassoi Lapok, din 5 martie 1896. In memoria colectiva s-a impus însa drept "statuia lui Árpád". Asadar, constructia avea în total 20,3 m, iar costul final pentru înaltare s-a ridicat la 22 585 florini.

Din prea multa dragoste

Monumentul a fost definitivat la 15 octombrie, iar în ziua de 18 a avut loc inaugurarea oficiala. La eveniment a participat, ca delegat al guvernului maghiar, ministrul de interne, Perczel Dezsö. Un eveniment ilar s-a petrecut la coborârea de pe Tâmpa a participantilor la inaugurarea monumentului. In oras, s-au întâlnit cu o "cavalcada de 80 de juni albi si curcani români brasoveni, îmbracati în costumele lor frumoase", urmati de o lunga coloana de trasuri, pline cu români. Acestia îl întâmpinau pe noul preot al bisericii Sf. Nicolae din Schei, dr. V. Saftu. Insa "oaspetii milenari au privit cu surprindere, zicând ca alaiul este în cinstea ministrului de interne?".

Ridicarea monumentului si festivitatile nu au fost bine primite în oras de catre sasi si români. Trebuie precizat ca sasii aveau doua "aripi" politice, una conservatoare (negrii) si alta liberala (verzii). Acestia din urma s-au opus ridicarii monumentului si nici nu au participat la dezvelirea statuii. Ziarul Budapesti Hirlap, reflectând punctul de vedere maghiar, consemna: "numai câtiva sasi salbatici au stat deoparte". Ziarul Kolozsvár scria, la rândul sau: "Ca românii au lipsit de la sarbatori, pentru aceea ei sa raspunda. S-au separat; ba din incidentul instalarii noului preot român brasovean, fixata pentru aceeasi zi, s-a încercat sa se aranjeze chiar si o contrademonstratie?"

Cu ironie, Sextil Puscariu remarca: "[Árpád], desigur, nici nu stia de existenta acestui încântator colt de tara. Din punct de vedere artistic, nu mi se pare fericita ideea de a pune într-un vârf de munte o coloana înalta? dar ea e destul de caracteristica pentru sentimentele care stapâneau autoritatile vremii." Intr-o perioada a trairilor nationale radicale, monumentul a devenit repede un simbol: fie al puterii unei natiuni, fie al unei politici detestate de multi si tinta unor atacuri, în spiritul vremii.

O prima actiune pe care am identificat-o împotriva monumentului s-a produs din prea multa? dragoste. La 1899, o asociatie de industriasi maghiari au depus flori la monument. Un îndraznet s-a catarat pâna sus si a pus un buchet de flori pe sârma ce servea de paratrasnet. Aceasta s-a îndoit pâna sub nivelul de sus al statuii, expunând astfel monumentul eventualelor trasnete.

In primavara anului 1901, cineva a? împuscat statuia, mai precis pana de soim de pe caciula statuii monumentului. S-au gasit urmele de gloante, dar autorul nu a putut fi identificat.

Cel mai serios atentat s-a produs, dupa datele noastre, în 1913. Sâmbata, 27 septembrie 1913, la ora 6 dupa-amiaza, "s-a auzit pretutindeni în Brasov, cu deosebire în partile Scheiului, o puternica detunatura pricinuita de o explozie, care a pus în miscare geamurile si obiectele din casele oamenilor". Albert Frigyes, comandantul adjunct al politiei, a trimis o patrula pe Tâmpa sa cerceteze cauzele exploziei. Ajunsa sus la ora 20.00, patrula a constatat ca "soclul statuii lui Árpád si îngraditura de fier stateau în fata lor distruse prin explozie". Date fiind dimensiunile monumentului, "atentatul a fost savârsit cu o dinamita care a fost asezata cu ajutorul unei prajini la o înaltime de 6,5 m pe soclul de piatra, pe care se înalta figura lui Árpád. De-a lungul acestei prajini a fost legat un fitil condus de pe pamânt pâna la bucata de dinamita care a facut explozie". Explozia nu a afectat statuia, în schimb a spart o parte a soclului. Despre faptasi nu se stia nimic sigur. In schimb, ziarul Brassoi Lapok sustinea ca "abia sufera îndoiala faptul ca scandalosul atentat a fost savârsit de români". In ciuda sperantelor Gazetei Transilvaniei ca politia îi va prinde în scurt timp pe atentatori, care "tulbura linistea acestui oras aruncând samânta urii", nu s-a putut afla nimic despre identitatea faptasilor.

De la Árpád la Stalin

La interval de 5 luni însa, un alt atentat din cuprinsul monarhiei dualiste aducea noi indicii. La 11/24 februarie 1914, palatul episcopului de Hajdudorog – Miklossy István – din Debretin a fost aruncat în aer. Explozia a fost produsa de o bomba primita într-un pachet prin posta. Ancheta politiei s-a desfasurat rapid si în scurt timp s-a descoperit ca în spatele atentatului stateau doi indivizi: Ilie Catarau-Orhei si Timoftei Kirilov. Cercetarile facute de politia de granita de la Predeal au dus la descoperirea faptului ca "atentatorul de la Debretin a fost anul trecut de trei ori la Brasov (30 mai-6 iunie, 3-4 septembrie, 21 septembrie – pâna în ziua atentatului). A treia oara a locuit la Grand Hotel si a avut un însotitor cu un pasaport pe numele de Cotofan Eliad, dar a carui descriere personala este identica cu cea a celui de-al doilea atentator de la Debretin – Kirilov". Date fiind o serie de elemente (pasaport fals, comportament deosebit de misterios), ziarul Brassoi Lapok anunta cititorii ca "dupa analiza conditiilor nu poate fi altfel decât ca atentatul de pe Tâmpa a fost savârsit de Catarau si complicele sau".

Persoana lui Ilie Catarau a facut obiectul unor cercetari asidue în epoca din partea politiei si a ziaristilor. Ziarul Gazeta Transilvaniei îl prezenta ca fiind "un aventurier politic. Bulgar de origine, a stat câtva timp în Rusia, unde nu se stie din ce a trait". Sosise în România cu câtiva ani înainte si s-a dat drept student român basarabean silit sa se refugieze în România din pricina persecutiilor îndurate din partea autoritatilor rusesti. Peste doua zile, în urma unor noi cercetari ale politiei, s-a descoperit ca numele real este "Katarov", iar în atentatul de la Debretin "actionase si sub impulsiunea cunoscutei societati teroriste rusesti ?Camera Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril? din Kiev". Ziua urmatoare politia rusa confirma ca era un "spion rus". Tot pe 21 februarie, studentii în Litere de la Universitatea Bucuresti – teoretic, colegii lui Catarau – dau un comunicat în care precizau despre Ilie Catarau: "?român basarabean?, judecata publica e încheiata: un aventurier, lipsit de orice umbra de disciplina morala, care în transformarile sale succesive a luat, întâmplator, un timp, si ipostaza de student universitar?".

Ulterior, personajul a cunoscut o totala metamorfoza. Astfel, Vasile Bianu spunea, la 1926: Ilie Catarau este "unul din avangarda razboiului sfânt de întregire a neamului, ca un far datator de directie si numele trebuie sa fie binecuvântat si pastrat cu sfintenie în fiecare suflet românesc".

Indiferent de parerile asupra presupusului autor al atentatului de pe Tâmpa, dupa informatiile noastre, politia nu a reusit sa solutioneze acest caz si sa trimita în fata justitiei pe cineva ca vinovat sigur de actiunea din 27 septembrie.

Dupa dinamitarea din toamna, statuia lui Árpád de pe Tâmpa a mai fost afectata – într-un mod mult mai brutal – de intemperii. Astfel, în articolul Furtuna pustiitoare în Brasov si în comitat, ziarul Brassoi Lapok scria, la 31 decembrie 1913: "Cine azi dimineata, la primele raze de lumina ale soarelui curat de iarna, a privit spre Tâmpa, a vazut stupefiat ca de pe coloana mileniumului a disparut de pe soclu statuia razboinicului contemporan din timpul lui Árpád." De asemenea, ziarul precizeaza ca "vântul pustiitor de azi-noapte l-a prabusit, neputând fi vorba de nici un atentat". Statuia "a fost luata de vânt de pe soclu si trântita la pamânt, sfarâmându-se în bucati. A cazut spre Brasov si s-a sfarâmat de grilajul de fier, care înconjoara monumentul".

O parte a soclului statuii (care mai ramasese în picioare) a fost aruncata în aer de armata româna, la 1/13 septembrie 1916. Cu acea ocazie, ziarul Gazeta Transilvaniei scria: "acum zace în ruine, deplâns de cei care credeau ca prin statui de piatra si alte artificii milenare se pot cuceri tari si subjuga popoare".

Soclul a ramas în picioare jumatate de veac, servind pentru escalade si chiar ca punct de observatie militar, pâna când a fost complet desfacut în anul 1966.

In fine, o ultima încercare de folosire a muntelui Tâmpa drept element de simbol politic s-a petrecut în perioada anilor 1950-1959, când Brasovului i se schimbase numele în Orasul Stalin. Aproape de centrul orasului s-a înaltat o statuie a lui I.V. Stalin, care arata cu mâna spre centrul istoric al orasului. Pe partea nordica a masivului se "decupase" padurea, inscriptionându-se în vegetatie cuvântul STALIN?