„Punea ștampila și la noapte venea de te ridica”

Ștefan PANCIUC : Acum am făcut rost de patru măsuri așa, de
grâu, și cu încă doi vecini am mers la o moară 32 de km, că n-aveam voie să
mergem pe șosea că ne prindea poliția. Noi numai 12 km aveam voie să ne
depărtăm, să lucrăm la Gostat. Și dacă n-aveam ce mânca, cine îți dă…? Și ne-am
dus acolo, la Vlad Țepeș la o moară, și a venit un secretar cu un docar și mai
unu´, doi erau ei, și drept la noi, când ne-au  văzut acolo. „Da´ cum ai ajuns dumneata aici?” „Păi, n-aveam
ce mânca.” „Și dacă v-oi lua grâul?” „Ie-l. Și dacă îi lua grâul, ce-i
câștiga?” Ei s-au  uitat la noi
așa, și i-a spus la morar „La bănățeni nu le mai macini!” Ș-am venit cu grâul
înapoi 32 de km de la moară înapoi.

Ș.P.: Panciuc Ștefan.

Ș.U.: Câți ani aveți?

Ș.P.: 85.

Ș.U.: Născut în…?

Ș.P.: În ´19, 6
ianuarie.

Ș.U.: Unde sunteți născut?

Ș.P.: În comuna Tereblecea,
Ucraina. Acuma-i Ucraina, Tereblecea îi sub ocupație. M-am refugiat în Siret,
din Siret ne prindeau rușii și ne dădeau înapoi… Și am plecat în Banat în comuna
Grabăț, pe urmă în Jimbolia am locuit.

Ș.U.: Să ne întoarcem la 1919.  Ajungem noi și la Jimbolia. Părinții?

Ș.P.: Gheorghe și
Leontina.

Ș.U.: Ce erau părinții?

Ș.P.: Agricultori.

Ș.U.: Ce v-au spus părinții dumneavoastră, că ei
au trăit sub Austria. V-au  zis
ceva?

Ș.P.: „Măi băieți,
dacă vedeți că vin rușii plecați, că ăștia vă duc în Siberia!”

Ș.U.: Așa v-au zis părinții?! Părinții au prins
venirea rușilor?

Ș.P.: Au prins
venirea rușilor. „Și noi suntem bătrâni și dacă ne omoară…” Ne-au ridicat
toate neamurile!

Ș.U.: Da´ de ce le-au ridicat?

Ș.P.: Rușii, când au
venit prima dată au ocupat și au pus pe acela care nu știa scrie, i-au dat ștampilă
și l-au pus secretar. Aceluia i-au pus ștampila după gât și dacă îi șoptea
cineva la ureche că nu ești – punea ștampila și la noapte venea de te ridica.

Ș.U.: Unde punea ștampila?

Ș.P.: Pi act, prin
care trebuia să te ridice noaptea și să te trimită în Siberia. Așa mi-au luat
toate neamurile.

Ș.U.: Și acesta era un cetățean român?

Ș.P.: Nu, era rus,
venit din Rusia. Ei când or venit or împușcat românii care or fost deștepți. O
împușcat românii, pe culmea [neinteligibil]

Ș.U.: Pe cine au  împușcat ? Preoți, învățători?.?

Ș.P.: Învățători,
preoți, ăștia care erau la … la…cum să spun, cu… medicamentele?

Ș.U.: Farmaciști?

Ș.P.: Farmacistă, da,
o doamnă, o profesoară… o profesoară bună. Au împușcat-o golanii.

Ș.U.: Ruși, în Tereblecea?

Ș.P.: În Tereblecea.
Rușii erau niște oameni crunți, erau cerchezi, ei îs de mai multe categorii. Și
când au venit cerchezii ceia și au venit acasă, că eram acasă și au venit trei,
călări la poartă, și zîce „Adă-ne țuică să bem!” Și ne-o dat un cervonț, așa… de vreo 30 de ruble.

Ș.U.: Ce-i acela cervonț?

Ș.P.: Cervonții erau
niște bani, de-ai lor, 30 de ruble și „Du-te și adă-ne” ce se învârte în cap!?
Eu nu știam rusește, tata nu știa, când de-odată ei or fost la Magda Tolocii și
au aranjat gospodărie și au pus corturi. Era armată? gâfâială, răfuială,  ne-o zăpăcit de cap. M-am suit călare și
am adus pentru aceia o traistă de băutură. Tata zice. „Măi, nu le dăm numai o
sticlă, că ăștia-s nebuni.” Am lăsat în șură, aveam o șură maaare, 16 metri, cu
grajd, aveam 4 cai, aveam vaci, tauri, vieri, scroafe, 40 de oi? Erau 4 frați?
aveau 200 de oi. Gospodărie încheiată, mare… Le-am adus și le-am dat o sticlă de
țuică la cei trei călăreți care or venit călări. În fața noastră au fost tot
corturi, pe o toloacă, știi ce-i aceea toloacă?  Acuma mama le-o tăiat caș, pâine de secară, cum se făcea la
noi, pe vatră, ca de obicei. Când s-o îmbătat, unu´ o împușcat în pod cu
pistolu´. Tăți am fugit din casă, prin grădină, și mama. Au rămas ei de ei.
Tata a fugit la corturi, pe toloacă, unde era comandamentu´, și îi spune la un
ofițer, acolo, la un colonel, și îi spune colonelu: „N-ar fi trebuit să le dai
de băut! Că ăștia sunt oameni nebuni, salbatici!”

Ș.U.: Colonelu´ rus?!

Ș.P.: Imediat o vinit
colonelu´  cu doi soldați, o
strigat odată și or dat pistoalele jos. O dat pistoalele jos și le-o adunat și
i-o dus. „Măi băieți, nu dați de băut, că ăștia îs oameni sălbatici!”

Și
n-am mai dat. Și tata, a doua zi, o venit și o zîs: „Măi băiete, plecați unde
vedeți cu doi ochi!”

Ș.U.: Dar se putea pleca?

Ș.P.: Am fugit, încă
nu era închis, era liber. Era… nu se știa încă că-i al meu, că-i al tău… Era
prima dată când au venit ei. Pe urmă au pus ei gard și …

Ș.U.: Vă mai aduceți aminte cum au venit atunci,
în zilele alea, cum au intrat în sat?

Ș.P.: Ei au intrat
cam prin ´40, deci 1940, nu-mi aduc aminte? În ´39 știu că se refugiau polonii.
Că ei au ocupat și Polonia.

Ș.U.: Și au trecut prin sat polonezii?

Ș.P.: Da, au trecut și
au plecat în România. N-au stat la noi în sat că îi ocupau iar rușii. Și pe
urmă tata zice „Măi băieți?”

Ș.U.: Alte amintiri, până la venirea rușilor, aveți
din sat? Cum era viața?

Ș.P.: Viața era
foarte bună, oamenii agricultori, în Tereblecea am avut nemți.

Ș.U.: Au fost nemți în Tereblecea?

Ș.P.: Da, a fost
jumătate de comună nemți, a fost lume civilizată și au lucrat pământurile,
aveau oamenii cai, vaci, utilaj agricol frumos. Nu rămânea o palmă de pământ nelucrată.
Iar acuma, când te duci încolo, spre Banat, te minunezi, pământ pe care o
crescut buruienile, îi jale acuma la noi în țară. Atuncea, toată partica să
lucra. Ei, și noi am fugit. Am fugit, într-o sară am plecat vreo patru…

Ș.U.: Care noi?

Ș.P.: Eu și alți
colegi de-ai mei.

Ș.U.: Aveați? câți ani aveați?

Ș.P.: Cam la 21 de
ani.

Ș.U.: Nu făcuseți armata?

Ș.P.: Pe urmă am
făcut armata.

Ș.U.: Nu, da´ aici, în Bucovina, nu ați făcut
armata. Ați făcut după aceea armata?!

Ș.P.: Apoi am făcut
la armată, m-o prins… Și pe urmă am venit la Siret. La Siret erau niște
ucrainieni și ne pârau și veneau rușii și ne prindeau.

Ș.U.: În Siret erau ruși?

Ș.P.: Câte o patrulă
de acolo, de pe frontieră, cu ofițerul. Și poliția română știa și ne zicea: „Măi, diseară vine o trupă pentru colectarea românilor, să-i ducă înapoi.”

Ș.U.: Și erau ucrainieni în Siret care pârau?

Ș.P.: Te pâra.
Acolo-s mulți ucrainieni, și-s răi ăștia. Ș-am plecat la Banat.

Ș.U.: Ați plecat, cu ce bani?

Ș.P.: Am plecat cum
am putut atunci, la Banat și ne-am localizat într-o comună, Grabăț, și pe urmă
am plecat în Jimbolia. Un an am stat în Grabăț, n-aveam ce mânca, făceam o
mămăligă, așa, și o împărțeam în 6, șase oameni. Jale era, jale… Mâncam
arpacaș, mâncam? nemții erau răi pe noi că meream asupra lor. Noi nu eram
vinovați. Vai di capul nostru. Și pe urmă am plecat în Jimbolia. În Jimbolia am
stat 7 ani. Am avut acolo… Și pe urmă o venit Petru Groza, și i-o dat la
nevasta, că eu nu eram încă venit, și i-o dat nevestei 5 hectare de pământ în
Jimbolia.

Ș.U.: Domnu´ Panciuc, dumneavoastră ați fost pe
front?

Ș.P.: N-am apucat
frontu´.

Ș.U.: Dar cum de ați scăpat de front?

Ș.P.: Am apucat să
mergem cu frontu´  da´ de-acuma
frontu´ venea înapoi.

Ș.U.: Nu v-au băgat în armată, n-ați fost concentrat?

Ș.P.: Am fost, am
fost sergent, comandant de grupă. Și am mers până-n Basarabia.

Ș.U.: Dar când ați fost concentrat?

Ș.P.: Cam prin ´43.

Ș.U.: În ´43 a fost concentrarea. Și ați fost în
Basarabia cu frontu´?

Ș.P.: Am fost. Prin
Hotin, prin Soroca, prin Bălți.

Ș.U.: Dar ce ați făcut acolo? Deci era în
retragere acuma?

Ș.P.: Eram cu un
maior, cu transmisiunile. Întindeam firul de telefon.

Ș.U.: Și linia frontului unde era?

Ș.P.: Era… Amu, s-o
fost rupt linia frontului. Numai ne-o dus și meream spre ruși, și rușii veneau
înapoi.

Ș.U.: Ați avut lupte?

Ș.P.: N-am avut lupte
nimic, noi. Am venit, noi, și ne-am refugiat cu armata până între Roman și
Bacău. Tătă Divizia  VIII-a stam așa,
ia, am fost cu un maior Bivolschi, căruia îi întindeam firul de la batalion,
batalionul 3, până la Regimentul 7 Vânători. Întindeam firul știi, așa ca să
aibă ei convorbiri. Și, ne-am așezat așa frumos la șosea, între Roman și Bacău
tăt era o armată: cavalerie, infanterie, vânători de munte, vânători de câmp,
pionieri. Totul era o armată. Și nemți.

Ș.U.: Asta era în ´44?

Ș.P.: Da. Și cât
deodată s-o făcut armistițiul. Când s-o făcut armistițiul, a venit un val, aici
ne așteptau, un val de ruși, așa, ia, necăjiți, cu cușme, cu pufoici, amărâți,
au luat caii de la noi, aveau cai cei de la cavalerie și artilerie. Erau cai
buni, haine pe jos, cum au lăsat nemții. Care vedea un neamț tot îl împușca. Rușii
erau nebuni, răi.

Ș.U.: Dar nemții au plecat? Când s-o făcut armistițiul
ce-o pățit nemții?

Ș.P.: Tăți i-o împușcat.

Ș.U.: Cine?

Ș.P.: Rușii.

Ș.U.: Da´ ei n-au plecat din armată?

Ș.P.: Da´ unde să
plece? I-o prins val, cu armata română, cu armata nemțească, și-o plecat, și-o
plecat? nicăieri. Vai de capul lor! I-o omorât. Și ne-o luat tăt val, convoi,
imediat au luat caii de la români, rușii au încălecat caii și le-a  dat pistoale, câte 10 în rând pe șosé și
ne-o mânat până-n Basarabia. Am trecut Prutul așa, prin apă, îmbrăcați. Și încă
o fimeie ne-o ieșit cu două pâini și acolo, la Prut era patrulă rusească, și
femeia aceea ne-o dat două pâini. Și aceia când o văzut că ne dă două pâini?
dar noi eram flămânzi, și năcăjiți. O luat pâinile și le-o dat drumul pe apă, și
le-o dat câte un picior în cur la femeile ălea. Și ne-o dus până la Bălți. La
Bălți am fost 17.000 de oameni băgați în lagăr. Și se băga unu´ cu un harapnic,
așé, și despărțea în vagoane de-acestea, de vite, câte 50 în vagon. Două
săptămâni ne-o dus până la Stalingrad. La Krematoska. Am stat într-un lagăr un
an cam, și jumătate.

Ș.U.: Deci, v-au dus din nou la Stalingrad ?! Acum
Stalingradu´ era distrus complet.

Ș.P.: Da, înapoi ne-o
dus, în Rusia.

Ș.U.: Și ce ați făcut în Stalingrad?

Ș.P.: N-am ajuns la
Stalingrad, doar într-un lagăr, Krematoski. Am scris asta în ? cum să spune, am
scris și în livret, Lagărul Krematoski.
Și acolo ne-o băgat, dar nu ne puteam duce, ca de-aicea până afară nu puteam
merge.

Ș.U.: De ce?

Ș.P.: Leșinați de
foame. Nu ne dădeau de mâncare. Ne dădeau o